Andrei Ștefănescu, primele declarații după ce s-a vindecat de coronavirus. Oamenii se feresc de el de teamă de a nu fi infectați: ”Am ieșit într-un parc și cineva m-a gonit”

Publicat pe

După aproape două săptămâni de stat în spital, Andrei Ștefănescu s-a vindecat de coronavirus și a fost externat. Artistul era asimptomatic, dar așa cum spun procedurile a fost nevoit să stea internat până când testele pentru COVID-19 au ieșit negative.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI

Andrei Ștefănescu este acasă de luni seară și se bucură din nou să fie alături de familia lui. Concurentul de la Te cunosc de undeva a fost testat pozitiv cu COVID-19, după ce a început filmările la emisiunea de la Antena 1.

Cel mai bun prieten al lui Liviu Vârciu a fost internat aproape două săptămâni la Matei Balș, unde a fost ținut sub supravegherea medicilor. Din fericire, Andrei Ștefănescu a fost asimptomatic și nu a trecut prin chinurile provocate de noul coronavirus.

'Sunt foarte bine. Am avut două teste consecutive negativ. Am ieșit din spital alaltăieri seară', ne-a spus Andrei Ștefănescu. Artistul este fericit că este din nou alături de soția lui și de băiețelul pe care îl au împreună.

Revederea cu familia a fost una plină de emoție și mult așteptată ne-a măturisit Andrei Ștefănescu. 'Acasă, revederea a fost foarte frumoasă. Am așteptat cu sufletul la gură să fiu iar alături de ei', a mai spus artistul.

Cât timp a stat internat la Matei Balș, prezentatorul de la Antena Stars a stat cu gândul să ajungă acasă cât mai repede. 'Aștept să ies negativ. Stau și mă rog să se termine odată coșmarul acesta. Simt că stau degeaba. Cât timp am virusul trebuie să stau aici degeaba. Nu am stare', ne-a spus Andrei înainte să fie vindecat.

Citește și: Cum a aflat Andrei Ștefănescu că este infectat cu coronavirus. Artistul s-a dus singur la spital: 'Pe băiat nu l-am trezit. L-am pupat în somn'

Cu ce probleme s-a confruntat Andrei Ștefănescu, după ce a fost externat

A doua zi după ce a fost externat, Andrei Ștefănescu a ieșit în parc alături de băiețulul său, însă oamenii au avut o reacție total nepotrivită când l-au văzut. Fiind persoană publică și faptul că s-a scris în presă ca a fost testat pozitiv cu COVID-19, toată lumea știa despre situația lui.

Surprinzător, când Andrei Ștefănescu a ieșit în parc alături de fiul său, persoanele prezente acolo l-au gonit, probabil de teama de a nu fi infectați. Artistul s-a vindecat de coronavirus și nu are cum să mai transmită acum virusul celor din jur.

'Am ieșit într-un parc și cineva chiar m-a gonit. Am ieșit cu băiețelul un pic în parc pentru că de atâtea zile nu l-am mai văzut și mi-a fost dor să ies cu el. O doamnă mai în vârstă, nu o judec, este părerea dânsei, mi-a zis 'Tu ce cauți în parc? Am văzut că ești bolnav. Nu mai puteai să stai câteva zile în casă?' I-a răspuns că am ieșit din spital și sunt sănătos. Am început să discutăm și s-a relaxat un pic, dar primul instinct pe care l-a avut a fost de a mă îndepărta și m-a certat efect că stăteam în parc', a declarat concurentul de la 'Te cunosc de undeva'.

Artistul încearcă să privească această situație cu amuzament și să nu fie afectat de faptul că oamenii se feresc de el.

'Oamenii se feresc foarte tare de mine. În magazin stau la distanță foarte mare de mine. E haios tare tot ce se întâmplă, noroc că am eu umor', ne-a mai spus Andrei Ștefănescu.

Andrei Ștefănescu, primele declarații după ce s-a vindecat de coronavirus. Oamenii se feresc de el de teamă de a nu fi infectați: 'Am ieșit într-un parc și cineva m-a gonit'Andrei Ștefănescu, primele declarații după ce s-a vindecat de coronavirus. Oamenii se feresc de el de teamă de a nu fi infectați: 'Am ieșit într-un parc și cineva m-a gonit'

Citește și: Soția lui Andrei Ștefănescu răspunde criticilor după ce artistul de la Te cunosc de undeva s-a infectat cu noul coronavirus: „Vă lămuresc eu de ce și-a pupat copilul”

FOTO: Facebook

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter