Ce pensie încasează Benone Sinulescu, după o carieră de peste 50 de ani. Suma este modică, dar e completată de o indemnizație de merit

Publicat pe

Benone Sinulescu are 82 de ani, dintre care peste 50 petrecuți în lumina reflectoarelor. După ani de concerte și apariții tv, îndrăgitul cântăreț de muzică populară încasează o pensie modică, însoțită însă de o indemnizație de merit din partea statului.

Benone Sinulescu și-a asigurat un loc de frunte în istoria muzicii populare, având la activ peste jumătate de secol de cântec și voie bună. Îndrăgitul cântăreț duce, la 82 de ani, o viață lipsită de griji, la țară, deși pensia pe care o încasează lunar nu este una mare. Se pare că artistul primește o pensie lunară de 1600 de lei, însă acest venit modest este rotunjit de o indemnizație de merit din partea Statului Român, de 1.100 de lei.

Artistul nu are nevoie de averi pentru stilul de viață pe care îl duce în prezent, întrucât s-a retras alături de soția sa într-o casă de lângă Buzău, din zona Siriu, unde a copilărit.

Benone Sinulescu și-a făcut testamentul din 2014

Benone Sinulescu a ales să-și lase câștigurile de pe parcursul întregii vieți soției, mai apoi nepoților, după ce ea nu va mai fi.

'Eu şi soţia mea avem reciprocitate… Dacă mor eu, totul îi rămâne ei… Şi drepturile de autor, casele din Bucureşti, Buzău şi de lângă Arad, banii, toată averea noastră. Şi invers… Doar că soţia mea, fiind inginer chimist, nu are drepturi de autor.

În acest sens, am făcut deja testamentul la notariat. Am preferat să fie ceva gândit din vreme. Drepturile de autor nu le vom lăsa de izbelişte. După ce niciunul dintre noi nu va mai trăi, avem nepoţi. Şi eu, şi nevastă-mea avem familii mari', a declarat Benone Sinulescu.

Ce pensie încasează Benone Sinulescu, după o carieră de peste 50 de ani. Suma este modică, dar e completată de o indemnizație de meritCe pensie încasează Benone Sinulescu, după o carieră de peste 50 de ani. Suma este modică, dar e completată de o indemnizație de merit

Foto: Libertatea

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter