Cristina Șișcanu, despre combinezonul de protecție purtat la supermarket: ”Dacă situația se agravează, o să vedeți multe persoane echipate așa și atunci o să vi se pară normal”

Publicat pe

După ce Cristina Șișcanu s-a pozat la supermarket echipată în combinezon, pentru a se proteja de pericolul coronavirus, în online au apărut critici acide la adresa deciziei sale, mai ales pe marginea faptului că, în acest timp, doctorii nu au acces la echipamente. Vedeta ne-a explicat în detaliu povestea deja faimosului său combinezon, pe care l-a cumpărat anticipând pandemia, dar și din motive 'casnice': avea de zugrăvit un balcon.

Cristina Șișcanu a ieșit la cumpărături purtând combinezon, mănuși, ochelari de protecție și mască, pentru a se proteja împotriva coronavirus. Nu a anticipat că măsurile ei de protecție vor pune Internetul pe jar. Printre altele, vedeta a fost acuzată că irosește un echipament care le-ar putea fi de folos medicilor în această perioadă.

Cristina Șișcanu a lămurit de ce combinezonul ei nu ar fi adecvat pentru medici

'Vreau să precizez că acel combinezon de protecție pe care l-am purtat e un combinezon pentru zugravi. Nu este un combinezon pentru cadre medicale. Diferența între cele două tipuri de combinezoane e următoarea: cel pentru cadre medicale e din trei straturi, cel pentru zugravi e dintr-un singur strat.

Un combinezon pentru zugravi nu i-ar fi de folos unui cadru medical, în schimb mie, care merg o dată la șapte zile la cumpărături, timp de o oră, da. Mă poate feri de eventuale situații în care să-mi ajungă pe haine stropi din strănutul cuiva aflat în apropierea mea. Combinezonul meu cu un singur strat poate să țină piept unor posibile contaminări în aceste condiții. Un cadru medical care e expus 24 de ore din 24 acestor contaminări clar nu are ce să facă cu un combinezon pentru zugravi. E simplu', a explicat pentru VIVA! Cristina Șișcanu.

Cristina Șișcanu și povestea faimosului combinezon

Soția lui Mădălin Ionescu a lămurit în același timp povestea deja faimosului său combinezon.

'Combinezonul meu a fost luat de pe Internet. L-am cumpărat acum vreo 3, 4 săptămâni, la debutul acestei pandemii, am prevăzut că vom avea nevoie și am cumpărat vreo 3 combinezoane de genul acesta. Oricum, aveam de zugrăvit un balcon. Am închis un balcon la noi în casă, urma să-l zugrăvim și întrucât mi-am dat seama că nu o să mai pot băga pe nimeni în casă, am zis că va trebui să ne descurcăm noi cu zugrăvitul, eu și Mădălin. Și uite că s-a potrivit și pentru situația asta combinezonul', a dezvăluit vedeta.

Cristina Șișcanu este fără doar și poate una din vedetele care nu lasă indiferenți urmăritorii, fie că o plac sau o critică. De-a lungul timpului, bruneta a avut multe postări controversate în social media, cea mai recentă fiind cea cu echipamentul de protecție la cumpărături.

'Eu nu înțeleg nebunia care s-a creat, eu sunt detașată și relaxată, deși am răspuns tuturor celor care erau indignați de felul în care m-am echipat. Mulți au revenit după și mi-au zis că am dreptate, mulți m-au felicitat pentru această inițiativă. Până la urmă care e problema? E un lucru firesc într-o astfel de situație.

Dacă, Doamne Ferește, situația se agravează – și înțeleg de la specialiștii de la noi că vor fi cazuri destul de multe și va fi greu de gestionat dacă nu respectăm regulile – o să vedeți mult mai multe persoane care vor fi la fel echipate. Atunci o să vi se pară normal. Eu militez pentru ideea de a ne proteja', a mai dezvăluit Cristina Șișcanu, adăugând că așteaptă bucuroasă comentarii pe rețelele de socializare, atâta vreme cât nu conțin jigniri. Caz în care apară pe butonul 'block', pentru a nu crea un mediu online ostil.

Foto: Instagram

Cristina Șișcanu, despre combinezonul de protecție purtat la supermarket: 'Dacă situația se agravează, o să vedeți multe persoane echipate așa și atunci o să vi se pară normal'Cristina Șișcanu, despre combinezonul de protecție purtat la supermarket: 'Dacă situația se agravează, o să vedeți multe persoane echipate așa și atunci o să vi se pară normal'
 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter