În ultimii ani, Andreea Marin a refuzat să facă publice imagini cu fetița sa și a lui Ștefan Bănică. Dar iată că vedeta a postat zilele trecute în social media prima imagine clară cu Violeta, după ani de zile în care a ferit-o de ochii curioșilor. La 12 ani, fetița este o frumusețe cu ochi albaștri.
Cu toate realizările sale, multe la număr, bucuria supremă a Andreei Marin rămâne venirea pe lume a fiicei sale, Violeta, la finalul lui 2007, după ani în care a sperat la această minune. Vedeta a realizat apoi două coperte pentru VIVA! cu fetița, prima când avea doar câteva luni de viață, a doua când avea un an. În anii ce au urmat, însă, cu toate că a vorbit de fiica sa ori de câte ori a fost întrebată, Andreea a refuzat să își mai expună copilul public.
Cum arată fiica Andreei Marin și a lui Ștefan Bănică la 12 ani
Iată că zilele trecute, vedeta a făcut o excepție, postând în social media o imagine cu fiica sa, acum în vârstă de 12 ani. Cele două, aflate în casa lor de la munte, s-au distrat 'sculptând' diverse forme în legume. Violeta a realizat o inimă dintr-o roșie pentru mama sa, moment imortalizat de fosta prezentatoare 'Surprize, Surprize' și postat apoi pe Instagram. Reacțiile urmăritorilor nu au întârziat să apară, mai ales că Andreea a făcut foarte rar publice imagini cu fiica sa. Cert este că la cei 12 ani săi, deși nu a moștenit absolut deloc trăsăturile părinților, Violeta este o frumusețe cu ochi albaștri, moșteniți de la bunici, și zâmbet cald.
'Este cea mai bună prietenă a mea. Şi deja e mare, are simţul umorului. Violeta îmi seamănă mult, foarte mult. Are doar ochii albaştri faţă de cei căprui ai mei, dar semănăm perfect. Mă uit la ea şi mă văd pe mine Andreea cea mică… Povestim foarte mult, ieşim în parcuri. Ea face fotbal feminin. O încurajez. Îi place şi pianul. Pe plan artistic moşteneşte câte ceva şi de la mine, şi de la tatăl ei. E firesc să fie aşa', a declarat Andreea Marin recent la 'Vorbește Lumea'.
Cel mai urmărit bebeluș din showbiz
Pentru cei ce nu-și mai amintesc, Violeta a fost poate cel mai mediatizat și urmărit bebeluș din istoria showbizului românesc, părinții mărturisind că au fost șocați de amploarea care s-a dat nașterii sale și evenimentelor care au urmat. Precum botezul, în jurul căruia s-a creat o adevărată isterie, iar situația a degenerat. Violeta are acum 12 ani și îi face mamei sale numeroase bucurii cu rezultatele la școală și cu atitudinea față de viață de care dă dovada la vârsta sa.
Foto: arhiva VIVA!, Instagram