Dana Rogoz a împlinit 34 de ani. Cadoul neașteptat pe care actrița l-a primit de la soțul și fiul ei: ”E o nebunie completă!”

Publicat pe

Dana Rogoz este în culmea fericirii. Vedeta a avut avanpremiera filmului 'Mo', regizat de soțul ei, chiar în ziua în care a împlinit 34 de ani. Dana ne-a povestit modul neașteptat în care a fost trezită în dimineața aniversării și ce cadouri spectaculoase a primit de la soțul și fiul ei.

Dana Rogoz traversează cea mai frumoasă perioadă din viața sa. Are o viață de familie minunată alături de Radu Dragomir și de fiul lor de cinci ani, Vlad, și se bucură de un succes masiv cu filmul 'Mo', regizat de soțul ei, unde are rolul principal.

După ce a avut premiera internațională la Festivalul de Film de la Sarajevo, întâmplarea a făcut ca avanpremiera în România să aibă loc chiar de ziua de naștere a Danei.

„Am fost trezită în pupături de către Vlad și Radu, De fapt, era un plan întreg, căci eu mă trezisem mai devreme și Radu mi-a zis să mă culc la loc, planul era să mă trezească Vlad. Mi-au oferit cadou o pereche de cercei și o invitație pentru un citybreak la Paris. Plecăm mâine, e o nebunie completă, chiar înainte de a pleca în caravan cu filmul 'Mo'. M-am simțit iubită, a fost un sentiment absolut superb', a  povestit Dana pentru viva.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva