Drama neștiută a lui Alex Dima, de la ”România, te iubesc”. Jurnalistul a trecut prin cea mai grea încercare acum 10 ani

Publicat pe

Alex Dima se străduiește să scoată la iveală adevărul la 'România, te iubesc' și ai zice că nimic nu-l atinge în demersurile sale, dar a existat o perioadă în viața lui când existența i-a fost zdruncinată dim temelii. Soția jurnalistului a murit la doar un an și jumătate după ce a dat naștere fetiței lor.

Toată lumea îl știe pe Alex Dima de la 'România, te iubesc' și știe că este neobosit în convingerile sale, dar puțini știu că existența i-a fost zdruncinată din temelii în urmă cu zece ani, când soția sa s-a îmbolnăvit de cancer. Acest lucru se întâmpla la doar un an și jumătate de la venirea pe lume a fetiței lor, Sara. În ciuda tuturor eforturilor familiei, soția lui Alex Dima nu a putut fi salvată.

Drama neștiută a lui Alex Dima. Jurnalistul vorbește foarte rar despre asta

'E cumplit când afli o astfel de veste. Probabil dacă nu era Sara, nu știu ce s-ar fi întâmplat, probabil o luam razna sau probabil nu mai știați nimic de mine niciodată în România, pentru că am avut foarte multă ură pe locul acesta. Pe locul ăsta pentru că a ajuns într-un spital, la un doctor care nu a tratat-o așa cum trebuie și puteam să aflăm din vreme ce i s-a întâmplat, ce i se întâmplă, de fapt. N-am știut, i s-au dat niște creme, la vremea respectivă' (…)

 Te duci la doctor şi ţi se spune că eşti bine, ai chestia asta, nu ai nimic, du-te acasă şi vezi-ţi de viaţă şi acolo era o boală care s-a dezvoltat fără să ştim. Boala asta se dezvoltă fără să ştii. Când am aflat a fost prea târziu, mult prea târziu. Cu siguranţă, dacă mergeam în altă parte…. Foarte multă vreme eu mi-am reproşat, pentru că eu am dus-o la medicul acesta şi eu am insistat să meargă la doctorul acesta, pe care l -am dat apoi în judecată şi colegiul medicilor l-au oprit să mai fie doctor. (…) Puteam să mă lupt, cumva îmi reproşez că nu am luptat cu armele mele, dar am vrut să fiu un cetăţean corect şi pe ea oricum nu o mai aduceam înapoi', i-a povestit în cadrul unei emisiuni radio Alex Dima Andreei Esca, într-una din rarele confesiuni de acest fel.

Jurnalistul încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de fiica sa, Sara, care are 11 ani și s-a născut în același an cu emisiunea 'România, te iubesc'.

Foto: Instagram, Facebook, Libertatea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe viva.ro