Leo Iorga a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Artistul a fost condus pe ultimul drum

Publicat pe

Leo Iorga a fost condus astăzi pe ultimul drum de toți cei care l-au iubit și l-au apreciat. Regretatul artist a murit pe 2 noiembrie, după ce s-a luptat cu cancerul. Leo Iorga a fost înmormântat la cimitirul Bellu, din Capitală.

După opt ani în care s-a luptat cu cancerul, boala l-a învins pe Leo Iorga. Artistul a murit pe 2 noiembrie, în spital, iar astăzi, 5 noiembrie, Leo Iorga a fost condus pe ultimul drum de cei care l-au iubit.

 

Slujba de înmormântare este oficiată de Dan Bădulescu, acum preot, și fost chitarist „Roșu și Negru'. Membrii trupei Compact, Costi Sandu (Iris), actorul Flavius Crișan, Vladi Ordean, Coco Tinca și Camarașan au venit să își ia rămas-bun de la Leo Iorga. La biserică au ajuns și compozitorul Mihai Alexandru, Edi Petroșel, Teo Boar, Silvia Dumitrescu și Connect-R.

Citește și: Povestea emoționantă de dragoste dintre Leo Iorga și soția sa, Paula. S-au cunoscut la mare, în 1989, și tot acolo s-au căsătorit

Soția lui Leo Iorga, răpusă de durere la înmormântare

Familia și prietenii lui Leo Iorga l-au condus azi pe artist pe ultimul drum, clipe extrem de grele, potențate și de încărcătura emoțională extremă a momentului. Din nefericire, Paula Iorga a fost nevoită să iasă afară din biserică, după ce aproape a leșinat în timpul slujbei de înmormântare a lui Leo Iorga. Copleșită de durere, soția artistului s-a așezat pe un scaun în fața bisericii. La finele slujbei, sicriul cu trupul neînsuflețit al artistului a fost însoțit de aplauzele celor a sute de oameni – prieteni și fani -, care i-au adus astfel un ultim omagiu lui Leo Iorga.

Leo Iorga  – ultimul concert – 20 septembrie

Ultimul său concert, unul ce va rămâne în istoria muzicală românească,  a fost pe 20 septembrie a.c., când, sfindând greutatea bolii, din scaunul cu rotile în care l-a condamnat ultima operație, solistul a făcut audiența prezentă la spectacolul de la Arenele Romane să împietrească de emoție, la auzul refrenului pe care vocea sa l-a făcut nemuritor: ‘După ani și ani mă voi întoarce/După ani și ani sigur voi veni/ După ani și ani vom fi împreună din nou/ Primul nostru gând ne va regăsi plângând’. A avut curajul să părăsească rezerva de spital pentru a cânta în memoria lui Teo Peter și alături de care ne place să credem că s-a înălțat.

Atunci, alături de el, într-un gest de respect s-au aflat prietenii săi sinceri, Dan Bittman (Holograf), Mihai ‘Miță’ Georgescu (Bere Gratis) dar și colegii săi de scenă, oamenii care continuă istoria Compact b, trupă unde locul său nu va fi ocupat niciodată, de nimeni.

Lupta pentru viață  solistului a cărui voce, în peste 30 de ani de activitate muzicală, a dat viață unor melodii precum:  ‘Singur în noapte’, ‘Trenul pierdut’, ‘Să te gândești la mine’, ‘Toamnă în sufletul meu’ ori Povestiri din gară’ (editate sub populare titulaturi precum Compact ori Cargo), a durat nouă ani. Perioadă cu suișuri și coborâșuri, cu mai multe intervenții chirurgicale, la plămâni, cap, picior, chimoterapii și recuperări, dar după fiecare încercare s-a întors pe scenă, ducându-și legenda mai departe

O poveste admirabilă a unui artist ce, a susținut în toată acestă perioadă zeci de concerte, cu un singur plămân și sute de mii de kilometri.

Citește și: Fiul lui Leo Iorga, mesaj dureros imediat după moartea artistului: „O să-mi fie dor de tine!'

FOTO: Facebook

Leo Iorga a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Artistul a fost condus pe ultimul drumLeo Iorga a fost înmormântat la Cimitirul Bellu. Artistul a fost condus pe ultimul drum
 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter