Mihaela Tatu își reproșează că a pus cariera pe primul loc și nu a petrecut suficient timp cu fiica sa: "M-am străduit să o educ așa cum mi-ar fi plăcut să mă educe mama pe mine și a fost cea mai mare greșeală" / EXCLUSIV

.

La 22 de ani, Mihaela Tatu devenea mamă, iar la 30 de ani, când fiica ei era încă micuță, și-a schimbat profesia, în ciuda faptului că familia ei nu a fost de acord inițial cu alegerea ei. Timpul a dovedit că nu s-a înșelat în privința deciziei sale, însă prezentatoarea a rămas cu regretul că a pus cariera pe primul loc și că nu a petrecut suficient timp alături de fiica sa.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!

Te-ai căsătorit la 21 de ani, iar la 22 de ani erai deja mamă. Aveai 26 de ani, dacă nu mă înșel, când ai schimbat direcția profesională, iar Ioana, fiica ta, era încă micuță. Cum a amprentat acest lucru viața de
familie, cât de greu ți-a fost să echilibrezi lucrurile?

M-am căsătorit la 21 de ani și da, într-adevăr, la 22 de ani am avut-o pe Ioana. Însă am schimbat macazul profesional la vârsta de 30 de ani, nu la 26. La 26 a venit revoluția. Deși avea doar 8 ani, Ioana a fost cea care m-a sprijinit în toate demersurile mele, în timp ce familia mea a fost împotrivă, tocmai pentru că nu avea acel cult pentru experiența în mai multe domenii. După prima lună de radio, când am venit cu fluturașul acasă, le-am demonstrat că alegerea mea a fost foarte bună, atât din punct de vedere profesional, cât și ca sprijin financiar în familie.

Mihaela Tatu (1)Mihaela Tatu (1)

Ce s-a schimbat în viața de familie după ce Mihaela Tatu și-a schimbat profesia

Viața de familie a mers mult mai bine, pentru că am trecut de la un program încărcat la programul de dimineaţă, unde după ora 12, cel târziu, eram liberă și puteam să stau și cu Ioana. Doar că n-am mai lucrat împreună cu tatăl Ioanei în același loc de muncă, ci m-am desprins într-un alt domeniu unde a trebuit să învăț mult, foarte mult. Pentru că nu știam muzică, nu știam să umblu la un mixer din ăla, care era uriaș. A fost o perioadă foarte bună de învățare, de schimbare de domeniu. Mie mi-a satisfăcut curiozitatea și am simțit atunci că înfloresc. N-a fost teatru, a fost altceva.

Citește și: Ce spunea Mihaela Tatu despre emisiunea ei de la Antena 1, înainte să fie înlocuită de Mirela Vaida: „A venit într-un moment în care, probabil, și eu aveam nevoie de ea. Am acceptat cu bucurie uriașă' / EXCLUSIV

Citește și: Mihaela Tatu spune de ce nu s-a mai recăsătorit, deși a mai avut o relație de lungă durată după divorț: „Să nu mai fac altă greșeală, trebuie să fie o anumită structură de bărbat”/ EXCLUSIV

Citește și: Fratele Minervei, mărturisiri cu ochii în lacrimi după moartea astroloagei: „Nu ne-a spus că era bolnavă. Cred că și-a dorit să ne protejeze'. Ce amintiri are cu ea

Citește și: Ce a găsit Iulia Albu în podul vilei pe care a cumpărat-o: „Întotdeauna mi-am închipuit că mi-ar fi stat bine în rolul de eroină a lui Hitchcock”

Mihaela Tatu, dezvăluiri despre divorțul de tatăl fiicei sale

După 16 ani de căsnicie, când fiica ta era adolescentă, ai divorțat, alegând să ți urmezi drumul în viață. Care a fost cel mai mare regret al tău atunci, ce te a durut cel mai mult? Dacă ai putea da timpul înapoi, ai face altfel lucrurile acum?

Nu! Nu, și am mai spus-o. Am stat și m-am gândit foarte bine. Orice aș fi schimbat în viață, ar fi generat asupra mea altceva, iar acum nu mai eram această Mihaela care vă răspunde. Mi-am asumat atât greșelile, cât și succesul, recunoștința față de oamenii care mi-au fost aproape. Nu! Nu a existat niciun fel de regret. Așa a fost să fie. După o separare de doi ani, în care tatăl Ioanei a lucrat într-o altă țară și eu am rămas aici, era normal să se adâncească diferențele pe care le-am avut oricum. Nu aș face altfel lucrurile pentru că, repet, viața aceea de atunci m-a format ființa care sunt acum și am o experiență în spate pe care puțini oameni o au. N-am nici cel mai mic regret.

Ce-și reproșează Mihaela Tatu, în relația mamă-fiică

Care au fost cele mai mari provocări, de a lungul timpului, în relația mamă fiică? Ai ceva să ți reproșezi?
Cât de diferit este modul în care ai fost tu crescută de mama ta față de educația pe care i ai dat o Ioanei?

Ce am să-mi reproșez este faptul că am pus serviciul pe primul loc și nu am avut mai mult timp cu ea, și asta, repet, din cauza unei responsabilități pe care am avut-o în întreținerea și sprijinul altor trei femei pe lângă mine. Însă am observat că acum ea înțelege, cunoscându-mă mai bine și fiind ea în situația mea. Atunci când era mică, m-am străduit să o educ așa cum mi-ar fi plăcut să mă educe mama pe mine și a fost cea mai mare greșeală, pentru că Ioana nu e ca mine, suntem total diferite. Eu am avut nevoie de libertate, în vreme ce ea a avut nevoie de ghidare și de confort și siguranță. Eu am avut nevoie de adrenalină și de tot felul de aventuri, ea a avut nevoie de stabilitate. Însă, în timp, când a ajuns singură în Berlin, mi-a mulțumit pentru aceste lucruri.

CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE APRILIE. REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton