Ilie Năstase și Ioana Simion ne țin cu sufletul la gură. După ce au anulat cununia religioasă ce trebuia să aibă loc în urmă cu fix o lună, fostul tenismen a declarat că e vorba strict de probleme organizatorice. Explicația sa se bate, însă, cap în cap cu a soției, care a venit cu un alt motiv al amânării.
După ce au avut cununia civilă în luna aprilie, Ilie Năstase și Ioana Simion urmau să se căsătorească pe 17 august, însă fostul tenismen a dat vestea la care nu se aștepta nimeni: nunta nu va mai avea loc. În vreme ce mulți s-au grăbit să pună brusca schimbare de plan pe seama unor probleme în cuplu, vehiculându-se chiar și ipoteza infidelității, soția lui Nasty, cu 30 de ani mai tânără ca acesta, a venit cu noi precizări, precizând că ea a fost, de fapt, cea cu ideea amânării nunții.
Adevăratul motiv pentru care Ilie Năstase și soția sa au anulat cununia religioasă. Ioana Simion a dat cărțile pe față
'Eu am schimbat puţin planurile. Nu vreau să ştie nimeni când va avea loc. Îmi place să mă bucur de intimitate. Dacă vreodată va avea loc voi fi doar eu şi el şi apropiaţii. (…) Dacă faci un lucru trebuie să te gândeşti foarte bine şi să calculezi orice pas. Eu am încercat să fiu cât mai discretă. Viaţa mea intimă că priveşte doar pe mine şi atât', a declarat Ioana Simion pentru Antena Stars.
Interesant e că versiunea prezentată de Ioana este diferită față de cea expusă de Ilie Năstase, care a explicat gestul de a amâna nunta ca urmare a unor probleme strict organizatorice.
„Nu merg deloc bine pregătirile de nuntă. Cred că am făcut o greșeală că am anunțat în 17 august, cred că o să o punem poate la anul. Ea vrea să fie mireasă că nu a fost până acum. Eu am fost de vreo 5 ori. Eu spun că asta e ultima nuntă, tot ce am avut înainte rămân amintiri frumoase, unele mai puțin frumoase, pentru mine ultima persoană cu care ești contează', declara fostul soț a lui Brigitte Sfăt, într-un interviu acordat lui Teo Trandafir.
Foto: Facebook
Citește și: