2 metode să elimini stresul! De aplicat acasă, la birou și în timpul liber

Ai o mulțime de probleme și nu mai știi cum să le faci față? Iată 2 metode să elimini stresul! Prima se poate aplica oriunde, iar a doua te va conecta cu natura.

Meditația alungă stresul

Studiile au demonstrat că atunci când meditezi regulat ajungi să dezvolți un mult mai bun control emoțional.

Se diminuează stările depresive, anxioase, ești mai ancorat în prezent (mindfulness), mai împăcat cu tine și implicit mult mai fericit.

Citește și:

Respirație urât mirositoare? Băutura care te vindecă de halenă

Sari peste masa de prânz? Asta te face mai nefericit la serviciu

Mersul cu cortul reduce semnificativ nivelul stresului

Dacă nu ai o problemă cu absența dușului, a toaletei, a patului, îți va fi extrem de ușor.

Preferi și cea mai banală pensiune? Poți considera cortul un exercițiu de depășire a limitelor, de ieșire din zona de confort.

Prin analize, oamenii de știință au descoperit că două zile cu cortul în pustietate, în natură, diminuează cu mult nivelul cortizolului, acel hormon al stresului.

E important să fii total rupt de civilizație, fără semnal la telefon dacă se poate, pentru detox complet și conectare la natură.

Foto: Shutterstock

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton