Dacă ai fost acceptat la un nou loc de muncă și urmează să semnezi contractul individual, e cazul să sărbătorești. Dar, până atunci, se recomandă să-ți pregătești toate documentele de care vei avea nevoie. Și nu sunt puține! Drept urmare, informează-te din vreme și pregătește-ți toate aceste acte necesare la angajare.
Cuprins
- 1 Ce acte necesare la angajare trebuie să pregătești
- 1.1 Acte de identitate
- 1.2 Diplome, certificate și autorizări
- 1.3 Certificat medical
- 1.4 De ce e nevoie de certificat medical
- 1.5 Cazier judiciar
- 1.6 Adeverință de la fostul angajator
- 1.7 Nota de lichidare
- 1.8 Documente care atestă experiența profesională
- 1.9 Curriculum vitae (CV)
- 1.10 Recomandări profesionale
- 1.11 Contul bancar
- 2 Acte necesare la angajare, de semnat odată cu contractul individual
- 3 Acte necesare la angajare pentru persoane cu dizabilități
Dosarul pentru angajare este unul destul de stufos. Dar este nevoie de toate documentele solicitate de către angajatori. Potrivit articolului 8 din HG 500/2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 372 din 27 mai 2011, angajatorul are obligația de a păstra toate aceste acte necesare la angajare în condiții bune, la sediul firmei. Și trebuie să prezinte, la cerere, inspectorilor de muncă.
În plus, angajatorul trebuie să verifice documentele. Și asta pentru a formaliza relația de muncă și a se asigura că angajatul respectă cerințele legale și profesionale impuse de funcția pe care urmează să o ocupe. Drept urmare, dosarul tău de angajat va conține obligatoriu toate aceste acte necesare la angajare. Și e important să știi de ce acte ai nevoie când te angajezi la un nou loc de muncă.
Ce acte necesare la angajare trebuie să pregătești
În general, dosarul cu care trebuie să te prezinți pentru angajare conține următoarele documente:
Acte de identitate
Printre principalele acte necesare la angajare, cartea de identitate ocupă primul loc. Și asta pentru că aceasta poate face dovada domiciliului, a reședinței și a identității angajatului. În plus, dovedește cetățenia persoanei. Este un document esențial pentru întocmirea contractului de muncă și pentru evidențierea corectă a datelor personale în Registrul General de Evidență a Salariaților (REVISAL). De asemenea, permite verificarea vârstei legale pentru angajare.
OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial nr. 719 din 12 octombrie 2011, constituie cadrul juridic care reglementează evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
În cazul în care cartea de identitate nu este disponibilă, se poate utiliza pașaportul. După caz, se vor depune și copii după certificatul de naștere și certificatul de căsătorie. Există și situații în care se solicită acte doveditoare ale persoanelor aflate în întreținere.
Diplome, certificate și autorizări
Aceste acte necesare la angajare au scopul de a face dovada că viitorul angajat corespunde calificării solicitate pentru postul respectiv. Astfel, angajatorul poate cere diplome de studii liceale, postliceale, universitare, postuniversitare, de doctorat. Sau se pot solicita certificate de calificare, diplome obținute în urma cursurilor de formare sau a școlilor de meserii.
Există și situații în care angajatorul poate solicita atestate sau certificate care dovedesc nivelul de cunoaștere a unei limbi străine sau al altor aptitudini profesionale. În funcție de postul ocupat, se vor solicita avize, autorizații, atestări necesare pentru exercitarea meseriei sau profesiei.
Dacă aceste avize, autorizații sau atestări sunt suspendate, salariatul are la dispoziție 6 luni pentru a le reînnoi. În intervalul respectiv, și contractul de muncă este suspendat. La finele termenului de 6 luni, contractul de muncă va înceta de drept, dacă avizele, atestatele sau autorizațiile în discuție nu au fost reînnoite. Temeiul acestei încetări de drept îl constituie art. 50 lit. h) din Codul muncii.
Certificat medical
Certificatul medical eliberat de un medic autorizat dovedește că vitorul angajat este apt din punct de vedere fizic și psihic pentru a munci în condițiile specifice postului pe care urmează să îl ocupe. De regulă, avizul se obține de la medicul specialist în medicina muncii. De reținut că absența certificatului medical atrage nulitatea absolută a contractului individual de muncă!
Dacă angajatorul are parteneriat cu o clinică medicală, aceasta va trimite avizele direct la sediul companiei. Examenul medical la angajare este obligatoriu. Și stabilește aptitudinea în muncă pentru postul respectiv. În plus, are rolul de a proteja salariații firmei, prin eliminarea pericolului îmbolnăvirii acestora.
În cazul în care persoana ce urmează să se angajeze nu corespunde din punct de vedere medical postului, aceasta va fi consiliată în alegerea altui loc de muncă. Medicul de medicina muncii va preciza că locul de muncă sau meseria propusă nu sunt indicate din punct de vedere medical viitorului angajat.
Medicul de medicina muncii stabilește ce investigații medicale se fac și apoi completează Fișa de aptitudine cu apt/inapt pentru postul respectiv. Dosarul medical rămâne la medic, iar un exemplar din Fișa de aptitudine merge la angajator. Acesta se pune în dosarul de personal al salariatului.
De ce e nevoie de certificat medical
HG 355/2007 privind supravegherea sănătății lucrătorilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 332 din 17 mai 2007, prevede că examenul medical la angajarea în muncă stabilește aptitudinea/aptitudinea condiționată/inaptitudinea permanentă sau temporară în muncă pentru profesia/funcția și locul de muncă în care angajatorul îi va desemna să lucreze privind:
a) compatibilitatea/incompatibilitatea dintre eventualele afecțiuni prezente în momentul examinării și viitorul loc de muncă;
b) existența/inexistența unei afecțiuni ce pune în pericol sănătatea și securitatea celorlalți lucrători de la același loc de muncă;
c) existența/inexistența unei afecțiuni ce pune în pericol securitatea unității și/sau calitatea produselor realizate sau a serviciilor prestate;
d) existența/inexistența unui risc pentru sănătatea populației căreia îi asigură servicii.
În funcție de rezultatul examenului medical la angajare, medicul poate face propuneri pentru:
a) adaptarea postului la caracteristicile anatomice, fiziologice, psihologice și la starea de sănătate a lucrătorului;
b) îndrumarea persoanei care urmeaza a fi angajată către alte locuri de muncă;
c) includerea in circuitul informațional și operațional din sistemul sanitar a acelor persoane care necesită o supraveghere medicală deosebită.
Cazier judiciar
Pentru anumite posturi este necesara prezentarea cazierului judiciar, eliberat potrivit Legii 290/2004 privind cazierul judiciar, republicata in Monitorul Oficial nr. 777 din 13 noiembrie 2009. Cazierul judiciar este un document oficial care conține informații despre antecedentele penale ale unei persoane.
Cazierul judiciar se poate obține și online. Persoanele domiciliate în străinătate pot solicita certificat de cazier judiciar prin misiunile diplomatice sau oficiile consulare române din țara unde se află. Cazierul se va elibera în formatul aprobat prin HG 345/2010 pentru aprobarea modelelor formularelor-tip folosite în activitatea de cazier judiciar.
Adeverință de la fostul angajator
Este un document care se numără printre acte necesare la angajare. Se eliberează de către angajatorul anterior. Și confirmă ca persoana a fost angajată într-un anumit loc de muncă. Oferă detalii despre durata contractului de muncă, funcția ocupată și, dacă este cazul, despre motivul încetării contractului.
Angajatorul are obligația de a elibera această adeverință, la cererea salariatului. Iar asta în conformitate cu art. 34 alin. (5) din Codul muncii. Documentul este important pentru a verifica perioada lucrată, experiența acumulată și statutul angajatului înainte de încetarea raportului de muncă. Adeverința se eliberează pe baza înregistrărilor făcute în REVISAL.
Refuzul angajatorului anterior de a elibera fostului salariat copii ale documentelor existente în dosarul personal sau ale paginilor din registrul electronic constituie contravenție. Și se sancționează cu amendă, potrivit art. 260 alin. (1) lit. b) Codul muncii și art. 9 lit. h) din HG 500/2011 privind registrul general de evidență a salariaților.
Nota de lichidare
Este un document care se obține tot de la fostul loc de muncă. Acest act confirmă sau infirmă faptul că persoana care urmează a fi angajată nu mai are datorii față de ultimul angajator. Este vorba și despre faptul că a predat toate bunurile sau documentele companiei. Și că a fost plătit pentru toate drepturile financiare care i se cuveneau.
Documente care atestă experiența profesională
Curriculum vitae (CV)
Modelul comun european acceptat pentru Curriculum Vitae trebuie redactat potrivit HG 1.021/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 633 din 13 iulie 2004. Scopul acestui model constă în sporirea transparenței și exactității informațiilor existente pe piața forței de muncă și alinierea legislației române la reglementările comunitare în domeniu.
Modelul comun european de CV cuprinde:
a) informații cu caracter personal, limbi străine cunoscute, experiența profesională și studiile urmate;
b) alte aptitudini ale persoanei, în special aptitudini tehnice, organizatorice, artistice și sociale;
c) informații suplimentare care pot fi menționate în CV sau într-o anexă a acestuia.
Dacă salariatul prezintă documente false sau incorect redactate, din care rezultă că are anumite abilități, îndemânări, performanțe, studii sau experiență, de care în realitate nu beneficiază, i se poate anula ulterior contractul de muncă.
Recomandări profesionale
Recomandările sunt declarații din partea angajatorilor anteriori, colegilor sau superiorilor care dovedesc calitățile profesionale, performanțele și comportamentul angajatului la locul de muncă anterior. Recomandari se pot acorda și prin telefon sau online. Sunt importante deoarece contribuie la o evaluare completă și obiectivă a unei persoane înainte de angajare.
Dacă persoana se angajează în muncă pentru prima dată, recomandarea poate fi făcută de unitatea de învățământ absolvită. Recomandările se numără printre acte necesare la angajare deoarece îi oferă angajatorului o imagine clară asupra experienței, abilităților și studiilor candidatului. Și se folosesc pentru a evalua dacă persoana este potrivită pentru postul respectiv.
Contul bancar
În unele situații, în cazul în are angajatorul nu deschide un cont nou bancar pentru viitorul angajat, i se va cere acestuia din urmă contul bancar în care urmează să îi fie transferat salariul. Oriccum, din punct de vedere legal, nu este obligatoriu să primești banii în cont. Îi poți solicita să îi primești în mână, la data stabilită.
Acte necesare la angajare, de semnat odată cu contractul individual
Iată care sunt acele acte necesare la angajare care trebuie semnate odată cu semnarea contractului individual de muncă:
-contractul de muncă;
-actele adiționale (de exemplu: act adițional pentru clauza cu privire la formarea profesională, clauza de neconcurență, clauza de mobilitate, clauza de confidențialitate,
-act adițional pentru modificări ale salariului sau ale funcției);
-fișa de post;
-oferta de angajare;
-acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal;
-act privind clauza de confidențialitate;
-declarația de telemuncă (dacă este cazul);
-declarația angajatului cu privire la Regulamentul intern al angajatorului;
-Declarația pe propria răspundere privind locul funcției de bază și numele Casei de sănătate unde este înscris;
-Declaraţia pe propria răspundere privind persoanele aflate în întreţinere și copii după actele de identitate ale acestora pentru acordarea unei deduceri personale.
Acte necesare la angajare pentru persoane cu dizabilități
copie a documentului de identitate;
cerere de evaluare în vederea încadrării în grad de handicap;
referat privind situaţia medicală prezentă, întocmit de medicul specialist;
scrisoare medicală-tip de la medicul de familie;
investigaţii paraclinice solicitate de Serviciul de evaluare complexă;
anchetă socială efectuată de Direcția de Asistență Socială a județului unde locuiești;
extras de cont de la bancă;
CV;
adeverință de la fostul angajator;
recomandări.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: ejobs.ro, legislatiamuncii.ro, codulmuncii.eu,
Citește și Ce este codul IBAN și unde îl găsești