Ce este apa de cocos. Beneficii și riscuri

.

Ce este apa de cocos și de ce a devenit atât de populară? Sunt întrebări la care multă lume caută răspuns. Mai ales că este un produs disponibil și recomandat de mulți nutriționiști. Îi sunt lăudate proprietățile curative și se consumă în toată lumea. Totuși, în anumite cazuri, poate face și rău. Hai să descoperim împreună cui îi ajută și ce este apa de cocos.

Aroma specială a făcut nucile de cocos vedete în gastronomie. Iar în ultimii ani au apărut tot mai multe produse derivate care se bucură de popularitate. Dintre acestea, apa de cocos este puternic evidențiată. Căci, după cum spun specialiștii, ar fi un produs cu proprietăți benefice pentru sănătate.

Ce este apa de cocos

Oriunde te-ai duce în lume, vei găsi pe rafturile magazinelor alimentare acest produs. I se mai spune Agua de Coco, Asian Coconut Water, Coconut Drink, Coconut Fruit Water, Coconut H2O, Coconut Juice, Coconut Palm Water, Coconut Rehydration Solution, Cocos nucifera, Eau de Coco, Eau de Coco Verte, Eau de Jeune Coco, Eau de Jeunes Noix de Coco, Eau de Noix de Coco, Eau de Noix de Coco d’Asie, Eau du Fruit du Cocotier, Fresh Young Coconut Water, Green Coconut Water, Kabuaro Water, Young Coconut Water.

Oricare i-ar fi denumirea, tot despre apa de cocos este vorba. Și dacă te întrebi ce este apa de cocos, este acel lichid transparent din interiorul celebrelor nuci denumite științific Cocos nucifera. De altfel, este vorba despre nucile verzi, care nu au ajuns încă la maturitate. Ulterior, fibrele din coajă își schimbă culoarea, devin lemnoase, iar lichidul se transformă în pulpă. Este și motivul pentru care apei de cocos i se mai spune și apă de nucă de cocos verde (green coconut water).

Aceasta nu trebuie confundată cu uleiul sau cu așa-numitul lapte de cocos. Sunt produse complet diferite. Uleiul se extrage din pulpa nucii și este o grăsime pură. Iar laptele se produce dintr-un amestec făcut din pulpa nucii ajunse la maturitate. Laptele de cocos conține aproximativ 50% apă și este destul de bogat în grăsimi.

De ce să consumi apă de cocos cu încredere

Nucile de cocos cresc în climatul tropical pe copaci cunoscuți științific sub numele de Cocos nucifera și sunt considerate botanic un fruct. Apa de cocos este lichidul care se găsește în interiorul nucii de cocos verzi. Provine din nucile care au cam 6-7 luni. Dar se poate găsi uneori și în fructele mature. O nucă de cocos verde medie oferă aproximativ o jumătate de cană de apă. Aceasta conține 94% apă și foarte puține grăsimi.

O cană de aproximativ un sfert de litru conține 60 de calorii. Și ascunde elemente nutritive valoroase precum:

Calciu: 4% din doza zilnică recomandată (DZR)
Magneziu: 4% din DZR
Fosfor: 2% din DZR
Potasiu: 15% din DZR
Carbohidrați: 15 grame
Zahăr: 8 grame

Bogată în electroliți, apa de cocos este ideală pentru hidratarea organismului. Previne deshidratarea și este recomandată sportivilor și celor care depun mult efort. Este o băutură naturală delicioasă, bună la orice vârstă. Poate aduce beneficii inimii, poate scădea glicemia. Este un aliat în menținerea sănătății rinichilor. Totuși, dacă vrei să profiți din plin de aceste beneficii, asigură-te că folosești pentru consum doar produse fără adaus de zahăr.

Care sunt beneficiile pentru organism

Cunoscând ce este apa de cocos, e vremea să aflăm și de ce a devenit atât de populară. Căci proprietățile ei benefice pentru organism sunt uluitoare. Și iată care sunt beneficiile consumului de apă de cocos, această băutură exotică dar la îndemâna oricui.

Conține antioxidanți

Cercetările au arătat că apa de nucă de cocos conține antioxidanți care pot ajuta la modificarea radicalilor liberi, așa încât aceștia să nu mai afecteze organismul. Activitatea radicalilor liberi a scăzut, la fel ca și tensiunea arterială, trigliceridele și nivelurile de insulină. Radicalii liberi sunt molecule instabile produse în celule în timp ce metabolismul lucrează. Producția lor crește ca răspuns la stres sau rănire. Atunci când există prea mulți radicali liberi, corpul intră într-o stare de stres oxidativ, care poate deteriora celulele și crește riscul de boală.

Scade nivelul de zahăr din sânge

Asta chiar e o veste bună pentru cei predispuși sau care au deja diabet zaharat de tip 2. Apa de cocos poate ajuta la scăderea zahărului din sânge. Cercetările au arătat că apa de nucă de cocos poate reduce nivelul zahărului din sânge și poate îmbunătăți alți markeri. Dar sunt necesare mai multe studii pentru a confirma aceste efecte la om.

Un alt beneficiu asupra nivelului de zahăr din sânge al apei de cocos este că este o sursă bună de magneziu. Acesta poate crește sensibilitatea la insulină și poate reduce nivelul zahărului din sânge la persoanele cu diabet de tip 2 și prediabet. Totuși, apa de cocos conține și carbohidrați, care sunt descompuși în zaharuri. Așadar, dacă ai diabet zaharat sau prediabet, discută cu medicul sau cu un dietetician înainte de a o consuma frecvent.

Previne formarea pietrelor la rinichi

Aportul suficient de lichide este important pentru prevenirea calculilor renali. Deși apa simplă este o alegere bună, două studii mici sugerează că apa de cocos poate fi chiar mai bună. Pietrele la rinichi se formează când calciul, oxalații și alți compuși se combină pentru a forma cristale în urină. Aceste cristale pot forma apoi pietre minuscule. În timp ce unele persoane sunt mai susceptibile decât altele să le dezvolte, pietrele la rinichi afectează aproximativ 12% din populația lumii.

Într-un studiu din 2018, cercetătorii au descoperit că apa de nucă de cocos a crescut eliminarea prin urină a potasiului, clorurii și citratului la persoanele fără pietre la rinichi. Iar asta înseamnă că poate ajuta la curățarea sistemului și reducerea probabilității formării pietrelor.

Ajută inima

Consumul de apă de nucă de cocos poate ajuta la reducerea riscului apariției bolilor cardiovasculare. În cadrul altui studiu, cercetătorii au hrănit șobolanii cu o dietă bogată în grăsimi și colesterol. De asemenea, au hrănit un grup cu doze mari de apă de cocos (4 ml la 100 de grame de greutate corporală). După 45 de zile, grupul care a consumat apă de cocos a avut o reducere a nivelului colesterolului și a trigliceridelor. A fost un efect similar cu cele ale unui medicament statinic utilizat pentru scăderea colesterolului.

De menționat că a fost vorba de o cantitate foarte mare de apă de cocos. Echivalând la corpul uman, ar fi însemnat ca o persoană de cam 68 kg să fi consumat zilnic câte 2,5 l apă de cocos. Totuși, s-a mai demonstrat că acest lichid poate scădea tensiunea arterială la persoanele care suferă de hipertensiune. Și asta datorită conținutului impresionant de potasiu.

Hidratează eficient

Apa naturală de cocos este ușor dulce, cu o aromă subtilă de nucă. De asemenea, are un conțnut caloric scăzut. Dar citește cu atenție etichetele produselor dacă o cumperi din magazin! Unele mărci îmbuteliate pot conține zahăr adăugat sau agenți de aromatizare. Așa că pentru a te bucura de beneficiile ei reale, alege produse naturale. O poți folosi în piureuri, budinci, sosuri sau pur și simplu la băut.

Poate fi băutura perfectă pentru hidratare, completând electroliții pierduți în timpul efortului fizic sau după perioade lungi de manifestări digestive nedorite, precum diareea sau voma. Electroliții sunt minerale care joacă mai multe roluri importante în organism. Și mențin echilibrul fluidelor din corp. Printre electroliții esențiali se numără potasiul, magneziul, sodiul și calciul.

Când să eviți apa de cocos

Băută ca atare, apa de cocos nu are, de obicei, efecte adverse. Și este, în general, bine tolerată de organism. Totuși, pentru a preveni potențiale neplăceri, gravidele ar trebui să se consulte cu medicul înainte de o consuma. Bogată în electroliți precum postasiul, sodiul și magneziul, și carbohidrați, hidratează eficient. Dar nu e recomandat să fie consumată în neștire. Porția zilnică potrivită pentru fiecare poate fi stabilită numai de către un specialist. Și asta pentru că există afecțiuni care se pot accentua sau declanșa în urma consumului de apă de cocos.

Dacă suferi de fibroză chistică

Trebuie să ai grijă la consumul de apă de cocos. Unele persoane care suferă de fibroză chistică necesită un aport crescut de lichide sau de medicamente pentru creșterea nivelului de sodiu din sânge. Și asta pentru că această boală poate diminua cantitatea de sodiu din organism. Or, apa de cocos nu conține suficient sodiu încât să compenseze deficitul acestor pacienți. În plus, conține prea mult potasiu pentru această categorie de persoane. Și dacă ai deja prea mult potasiu în corp, apa de cocos îți poate face rău.

Dacă suferi de boli de rinichi

Cum spuneam, apa de cocoș conține mult potasiu. În mod natural, potasiul se elimină prin urină dacă există în exces în organism. Dar acest lucru nu se mai întâmplă dacă rinichii nu funcționează corespunzător. Așadar, dacă te știi suferind de vreo afecțiune renală, cere-i medicului părerea înainte de a o consuma.

Dacă urmează să ai sau ai avut recent o intervenție chirurgicală

Dat fiind că un consum frecvent de apă de cocos poate influența tensiunea arterială și glicemia, e recomandat să discuți cu medicul specialist dacă urmează să ai sau ai avut recent o intervenție chirurgicală. De preferat ar fi să oprești consumul în astfel de situații, cu cel puțin două săptămâni înainte de o operație.

Dacă iei medicamente pentru tensiune și diabet

Când deja urmezi un tratament medicamentos cu antihipertensive sau antidiabetice, e indicat să discuți cu medicul curant referitor la consumul de apă de cocos. Și asta pentru că aceste medicamente pot interacționa cu lichidul aparent inofensiv. Apa de cocos poate scădea tensiunea, așa că în combinație cu medicamentele poate face rău. Drept urmare, trebuie monitorizată frecvent tensiunea arterială. La fel se întâmplă și în cazul tratamentelor împotriva diabetului. De aceea, e nevoie și monitorizarea constantă a glicemiei.

Sursa foto: 123rf.com

Alte surse: healthline.com, webmd.com,

Citește și Câte ouă poți mânca pe zi

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton