Cinci metode eficiente pentru a trata cicatricele post-acnee

Publicat pe

Acneea este o afecțiune care persistă și care poate să lase frecvent urme pe piele. Există numeroase modalități eficiente pentru a elimina inesteticele cicatrice, în funcție de tipul lor. Unele au nevoie de intervenția specialistului, altele implică tratamente făcute acasă, însă cu multă răbdare. Iată mai jos de ce aspecte trebuie să ții cont.

Ce sunt cicatricele post-acnee

Ele se formează în urma procesului natural de vindecare a pielii, după ce aceasta a fost lezată de acnee. În afara cicatricelor rezultate în urma procesului inflamator, mai există și cele care se formează în urma „stoarcerii' coșurilor. Cicatricele pot fi pigmentare, respectiv pete maronii sau roșii, ce pot apărea în urma acneei prost vindecate. De asemenea, mai există cicatrice sub formă de găuri în piele sau care îi dau acesteia un aspect reliefat. Acestea sunt rezultatul acneei severe, sunt mai dificil de tratat, au nevoie de tratamente specifice și de timp să dispară. 

Cum poți să gestionezi cicatricele

Există mai multe variante de tratament pentru cicatricele post-acnee, unele mai puțin invazive, care doar le atenuează, altele mai profunde, cu rezultate foarte bune și de durată.

Cicatricele atrofice sau hipertrofice 

Sunt găuri sau denivelări în piele și apar de obicei pe obraji și pomeți. Sunt foarte dificil de tratat, uneori chiar imposibil, iar remediile naturale sunt inutile. Dermapen – sau microneedling – este o procedură cu ajutorul căreia este stimulat procesul de reparare și regenerare a pielii la nivel celular. Sistemul folosește cartușe cu ace extrem de fine, care intră în piele la diverse adâncimi, creează micro-canale și stimulează capacitatea organismului de a se vindeca natural prin producerea de colagen și elastină. De obicei, nu are efecte adverse, dar pot fi necesare mai multe ședințe pentru a obține un aspect semnificativ îmbunătățit al pielii.

Cicatricele pigmentare 

Acestea pot fi ameliorate sau chiar eliminate cu ajutorul unor metode naturale. Pielea devine fotosensibilă după ce este tratată prin metodele prezentate mai jos, deci nu se expune la soare. 

  • Unele uleiuri vegetale și esențiale au proprietăți reparatoare, vindecătoare, regenerante. Uleiul de rosa mosqueta, o varietate sud-americană a măceșului, cel de chimen negru și cel de jojoba sunt foarte eficiente pentru pielea predispusă la acnee. În ceea ce privește uleiurile esențiale, cele de lămâie și țelină sunt utile datorită proprietăților lor de reglare a procesului de pigmentare. Se folosesc local, în amestec cu uleiurile vegetale menționate anterior. Amestecul se obține din două picături de ulei esențial în zece picături de ulei vegetal.
  • Zeama de lămâie are numeroase virtuți, inclusiv pentru tratamentul cicatricelor post-acnee. Înainte de a merge la culcare, aplică suc de lămâie, cu ajutorul unei dischete din bumbac, pe pete. După aproximativ 15 minute poți clăti pielea. Zeama de lămâie are efect de peeling și este relativ astringentă (închide porii).
  • Aloe vera este un alt produs foarte util, având proprietăți de calmare și regenerare. Se aplică gel pur de aloe vera pe coșuri și se masează ușor, imediat ce acestea apar pe piele. Se repetă gestul de mai multe ori pe zi. 
  • Mierea are proprietăți antibacteriene, de reparare și emoliere. Se aplică miere pe pată, se lasă să acționeze 20 de minute, apoi se clătește pielea. Sau se poate folosi ca mască pentru curățarea tenului afectat de acnee. 

Cum previi urmele lăsate de acnee

Cel mai important pas este să consulți un dermatolog, pentru a ajunge la rădăcina problemei, și să respecți tratamentul prescris, de la rutina de îngrijire la produsele cosmetice, alimentație, stil de viață. Apoi, deși acneea poate provoca mâncărimi, evită să atingi pielea afectată și mai ales nu stoarce coșurile. Nu vei reuși decât să înrăutățești situația. 

Alimentația este piatra de temelie a bunei funcționări a organismului și este, prin urmare, foarte importantă în menținerea sănătății pielii. Bea ceai verde, pentru drenarea și detoxifierea organismului, mizează pe legume bogate în vitamina C – pentru strălucire -, A – pentru hidratare – și E – pentru antioxidanți. Redu cantitatea de alimente procesate, dar și lactatele, pentru că întrețin inflamația, și nu uita să te hidratezi corespunzător. 

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Cronosmed

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter