Mișcare, călătorii, îngrijire atentă – un fel de „Eat, pray, love” la care nu trebuie neapărat să renunți

Publicat pe

Cum toată lumea este afectată de pandemie, probabil nici tu nu faci excepție și ești influențată în deciziile tale de zi cu zi de acest pericol. Cu amendamentul că trebuie să respecți normele de igienă și de distanțare socială, e necesar să nu stai doar în casă și să nu intri în rutină și stări de anxietate. Având în vedere că nimeni nu poate anticipa durata acestei perioade delicate, nu poți risca să devii adepta unui stil de viață care nu te reprezintă deloc. În schimbi, poți încerca să ai o existență cât de cât frumoasă, atât cât este posibil.

În articolul care urmează, venim cu câteva sfaturi despre cum să îmbii plăcutul cu utilul, respectând regulile impuse de actualul context pandemic.

Sport

Dacă până acum erai adepta mișcării și, dintr-odată, de când lucrezi mai mult de acasă, sedentarismul nu îți mai este străin și ai început să te simți letargică, este momentul să iei măsuri. Ai putea, atât cât mai e posibil, să îți reiei antrenamentul la sala de fitness, însă dacă nu te simți comod cu acest gând, atunci amână momentul. Mai poți profita de mișcarea în aer liber, să faci plimbări lungi prin parc, dar și sesiuni de alergat. În acest sens, îți poți comanda trening dama pentru a te simți confortabil și a te mișca cu ușurință, protejându-te în același timp de temperaturile scăzute specifice toamnei și de umiditate. Totodată, deși probabil ai mai încercat, poți să reîncepi un antrenament ușor de pe YouTube, în confortul propriei locuințe. Nu te avânta la training-uri complexe, pentru că tendința firească va fi aceea de a renunța în scurt timp. Mizează pe câteva exerciții ușoare, de înviorare sau stretching, fă-ți din asta o rutină, apoi, cu o formă fizică de invidiat, poți trece la nivelul următor. Nu uita de kitul necesar: o saltea de fitness, gantere, săculeți de nisip pentru articulații, feșe elastice. Nu te vom minți, vei avea nevoie și de multă determinare!

Călătorii

Dacă după o săptămână de muncă petrecută în fața unui ecran digital, vrei doar să evadezi în afara orașului, cel mai indicat ar fi să nu iei un autobuz sau un tren, pentru a minimaliza contactul cu ceilalți. În mod ideal, dacă ai o mașină, lucrurile sunt mult mai simple. Evită să împărți mașina cu cineva, chiar și prietenă apropiată, și asigură-te, dacă situația o impune, că persoana respectivă nu prezintă simptome acute de boală respiratorie. Dacă vrei să îți iei concediu câteva zile și să pleci către o destinație pitorească, ca Bucovina sau Maramureș, atunci e necesar să îți iei măsuri de precauție sporite, iar la fața locului să deschizi cât mai mult timp ferestrele, pentru a ventila camera, și să te asiguri că suprafețele sunt dezinfectate corespunzător, că angajații și ceilalți turiști respectă normele de igienă, iar orice derapaj trebuie sesizat conducerii.

„Sunt două lucruri la care trebuie să fim atenți: unul este că trebuie să ții cont de dinamica bolii, oriunde ai fi și oriunde te duci. Deci, în primul rând, să fii sigur că nu călătorești într-un loc care este un focar sau că nu vii dintr-un focar și aduci boala într-un loc care nu are un impact mare acum. Și apoi, cred că am introdus aceste controale pe care sperăm că toată lumea le face acum, să fii serios și responsabil în a purta o mască, să menții distanța fizică față de alții, să îți acoperi tusea, să stai acasă dacă ești bolnav', sunt recomandările profesorului Joseph Allen, care predă știința evaluării expunerii în cadrul Departamentului de Sănătate a mediului, la Universitatea Harvard.

Cosmetică

Toamna și iarna, tenul are nevoie de o curățare profundă, părul devine tern, cade mult mai mult și nu e de mirare dacă vrei să calci pragul unui salon de înfrumusețare. Dacă e vorba de un tratament profund de curățare sau de unul complex, cum ar fi un peeling, fă-ți o programare. Proceduri simple – ca pensarea și vopsirea sprâncenelor, epilarea, hidratarea părului și a tenului cu ajutorul unor măști – pot fi realizate și acasă, important e să ai multă răbdare, chiar dacă partea de îndemânare nu este punctul tău forte.

Important e să nu te neglijezi, să ai grijă de tine și să faci acele lucruri care te împlinesc și îți aduc bucurie.

Sursă foto: unsplash.com

(P) Material publicitar realizat împreună cu Decathlon

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter