Cum ai grijă de parfumurile tale ca să dureze mai mult

 bogdan.galca
.

Pentru fiecare femeie, parfumul său preferat este o carte de vizită. Vorbeşte despre personalitatea ei, dar şi despre stil. Cu toate acestea, sunt puţine cele care ştiu că parfumurile, ca să îşi păstreze calitatea şi integritatea mirosului, trebuie depozitate într-un anume fel şi au nevoie de o oarecare atenţie. Dacă şi tu vrei să te bucuri de parfumul preferat mai mult timp, iată ce trebuie să ştii. 

Alege locul potrivit

Înainte de orice, trebuie să ştii că parfumurile trebuie ţinute într-un loc cât mai departe de lumina directă. Lumina soarelui poate altera mirosul unui parfum, chiar dacă sticla a fost achiziţionată şi desfăcută recent. În general, parfumurile tind să dureze mai mult atunci când sunt depozitate în locuri mai întunecate. Un dulap sau un sertar sunt locuri mai potrivite pentru parfumuri decât masa de toaletă din faţa ferestrei. Pe de altă parte, parfumurile care au recipient realizat din sticlă colorată, cum este, de exemplu, Dylan Blue de la Versace, sunt mai puţin afectate de efectele luminii asupra mirosului. Cu toate acestea, este posibil să nu merite riscul afișării sticlelor într-un loc cu multă lumină naturală. 

Temperatura constantă

Temperaturile foarte ridicate pot afecta calitatea parfumului tău. Este recomandat să îţi păstrezi parfumurile într-o cameră în care temperatura este relativ constantă, de aceea nu este o idee bună să le ţii în baie, unde temperatura poate creşte semnificativ atunci când faci baie. Umiditatea ridicată poate avea şi ea o influenţă asupra felului în care miroase parfumul tău preferat şi acesta este un alt motiv important pentru care nu ar trebui să-l ţii în baie. 

Frigiderul este o opţiune

Există şi păreri în lumea parfumeriei, care susţin că optim ar fi să-ţi păstrezi parfumurile într-un frigider pentru cosmetice sau chiar în unul normal, dacă nu răceşte foarte tare. Înainte de a-ţi muta toată colecţia în frigiderul din bucătărie, uită-te atent şi observă dacă pe peretele din spate nu sunt depuse straturi subţiri de gheață sau dacă diferite fructe şi legume nu au îngheţat. Dacă nu există astfel de semne care să-ţi indice o temperatură foarte scăzută în frigider, îţi poţi pune parfumurile acolo, pe uşă, pe raftul de sus. 

Vezi și: Top 10 – cele mai scumpe parfumuri din lume

Păstrează ambalajul original

În mod normal, fiecare sticlă de parfum vine ambalată într-o cutie de carton (în unele cazuri una metalică) pe care este bine să o păstrezi, mai ales în cazul în care ai mai multe parfumuri pe care le foloseşti doar la anumite ocazii sau prin rotaţie. Experţii parfumieri sunt de părere că parfumurile ar trebui păstrate în cutia lor originală, chiar şi cele pe care le foloseşti în fiecare zi. 

O cutie specială 

La fel ca majoritatea femeilor, probabil ai anumite parfumuri pe care le folosești primăvara şi vara şi altele pentru sezoanele reci. Atunci când ştii că nu vei mai folosi unul sau mai multe parfumuri mai mult timp, pune-le într-o cutie specială, pe care o poţi băga într-un sertar. Dacă nu ai păstrat ambalajele originale ale sticlelor, le poţi pune direct într-o cutie mai mare de carton, asigurându-te că toate capacele sunt bine puse şi nu cad. O sticlă fără capac nu asigură o bună păstrare a parfumului din interior, motiv pentru care acesta se poate altera. 

Nu agita sticla

Pentru ca parfumul tău să îşi păstreze mirosul original cât mai mult timp, este recomandat să nu agiţi sticla înainte să îl aplici pe piele. În afara cazurilor în care pe ambalaj este marcată această instrucţiune, parfumurile care sunt agitate înainte de utilizare își pierd calitatea mirosului mai repede, aşa că manevrează fiecare sticluţă cu grijă.

Fie că este vorba de o sticlă de parfum vintage, greu de găsit, sau de o nouă lansare, parfumurile trebuie păstrate cu grijă, astfel încât să nu-și altereze mirosul original. 

Sursa foto: Shutterstock.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Douglas

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton