Cum îi poți face copilului tău vacanța mai distractivă

Publicat pe

Indiferent că ești o mamă care stă acasă cu copiii sau că lucrezi, pe timpul verii poate fi mai dificil decât de obicei să le faci față celor mici. Când copiii sunt acasă toată ziua, nu au teme și se plictisesc ușor, părinții se confruntă cu provocarea de a le găsi celor mici noi modalități de distracție, astfel încât timpul să treacă mai ușor, iar ei să aibă un timp de respiro. 

Situația este cu atât mai dificilă pentru părinții care nu își pot trimite copiii la țară, să se joace în aer liber și să alerge cât e ziua de lungă. Un copil care își petrece vacanța de vară la bloc, în apartament, se bazează pe părinții săi pentru a se putea bucura de timpul petrecut afară. Dacă te regăsești în această situație și nu știi cum să îi faci vacanța de vară cât mai distractivă copilului tău, iată câteva soluții pe care le poți lua în calcul:

Redecorați împreună camera copilului

Dacă cel mic urmează să înceapă școala din toamnă sau nevoile lui s-au schimbat de-a lungul timpului, s-ar putea să fie nevoie să îi renovezi camera, astfel încât copilul tău să aibă mai mult spațiu pentru cărți și caiete, să doarmă mai confortabil sau să aibă propriul său birou, unde să își poată face temele în liniște. O greșeală pe care o comit, însă, mulți părinți când renovează camera copilului este că nu țin cont tocmai de gusturile și preferințele acestuia. 

Dacă îl incluzi pe cel mic în planurile de renovare, el va avea un nou proiect cu care să își umple timpul și s-ar putea să ai surpriza că va veni cu idei numai bune de pus în practică. Lasă-l pe el să aleagă culorile în care va fi decorată camera, iar când vine vorba de mobilier, uitați-vă împreună la niște modele inedite de paturi pentru copii, rafturi sau birouri, astfel încât să ajungeți împreună la un acord mulțumitor. 

Plecați împreună într-o aventură

Pentru că cei mici au nevoie de mai mult timp petrecut în aer liber, va trebui să te asiguri că și copilul tău iese suficient la joacă, afară, că mergeți des în parc și că evadați de cât mai multe ori la munte sau la mare, în weekend. Însă, pentru a face lucrurile și mai interesante, creează o poveste în jurul locurilor în care urmează să ajungeți. 

De exemplu, dacă mergeți într-o drumeție până la o cascadă, imaginați-vă împreună că este vorba despre o cascadă magică și că pietrele din jurul ei îi pot da superputeri celui mic. Sau poate mergeți în excursie la o peșteră în care locuiește un animal mitic, dar prietenos. Scopul este să creezi o poveste cât mai captivantă, care să îi suscite interesul copilului tău și să îi facă excursia cât mai distractivă. Atunci când plecați în drumeție, îmbracă-l ca pe un cercetaș și ia-i un ghiozdanel haios, pentru copii, în care să își poată aduna toate „datele' din expediție. 

Caută o tabără pentru copii

Unele tabere pentru copii au și oferte de tip „last-minute', așa că, dacă nu ai apucat încă să planifici o excursie pentru cel mic, aceasta poate fi soluția ideală. Avantajul mersului în tabără este că micuții au ocazia de a socializa între ei mai bine, așa cum nu o pot face cu adulții, își dezvoltă abilitățile sociale, leagă prietenii și își pot depăși timiditatea. Chiar și o săptămână departe de părinți poate fi o ocazie pentru un copil de a deveni mai independent și de a se simți în control pe cont propriu, lucruri care îi vor fi benefice pe viitor. 

Plantați împreună o grădină

O altă modalitate excelentă de a-l responsabiliza pe cel mic, dar și de a-l ține ocupat este să plantați împreună o grădină. Alege plante cât mai ușor de întreținut și lasă-i apoi copilului tău responsabilitatea de a avea grijă de ele, de a le uda periodic și a se asigura că au suficientă lumină pentru a crește. Chiar dacă locuiți la bloc, poți opta pentru o măsuță pentru grădinărit pe care o poți amplasa pe balcon.

Jucați-vă împreună la piscină

Dacă nu ai avut timp sau bani să organizezi anul acesta un concediu la mare, atunci cea mai bună soluție este să cauți un ștrand sau o piscină și să mergi cu cel mic pentru a vă distra împreună în apă, a vă relaxa la soare sau a-l învăța să înoate. Dacă locuiești la casă și ai o curte spațioasă, o piscină gonflabilă îi va asigura copilului tău distracție pentru tot restul verii. Ai, însă, grijă să nu îl lași pe cel mic să se joace singur în apă și să umpli piscina doar atât cât este sigur, mai ales în cazul în care copilul tău nu este încă suficient de mare sau nu știe să înoate. 

Sursa foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Fleximo

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista Viva
Revista Viva