Cum să te pregătești pentru schi

Publicat pe

Sezonul de schi este unul dintre motivele pentru care mulți dintre noi așteaptă cu nerăbdare primii fulgi de nea. A schia nu este doar o activitate distractivă, ci este și un exercițiu fizic excelent pentru întregul corp, dezvoltând rezistența, echilibrul și forța.

Cu toate acestea, mulți dintre pasionații de schi practică această activitate doar câteva luni pe an, iar prima ieșire pe pârtie poate fi dificilă.

A schia implică foarte multe grupe musculare, iar epuizarea se poate întâmpla rapid. Drept urmare, riscul de rănire crește. De aceea, este bine să îți pregătești corpul înainte de a merge pe pârtie, astfel încât excursiile la munte să fie sigure, distractive și fără accidente. Pentru o condiție bună în sezonul de schi, este indicat să începi antrenamentele la finalul verii sau începutul toamnei.

De ce trebuie să te pregătești înainte

Pe lângă faptul că trebuie să fii pregătită din punct de vestimentar, cu o salopeta schi de dama, jachetă, pantaloni, ciorapi și lenjerie de corp, precum și să ai echipamentul potrivit – cască, ochelari, bețe și clăpari –, este important ca și corpul tău să fie gata pentru o zi pe pârtie.

Ce face ca schiatul să fie o activitate interesantă și îndrăgită de foarte mulți oameni este că poate fi practicat doar într-o anumită perioadă a anului. Însă, aceasta este și o provocare și poate transforma schiatul într-o activitate periculoasă. Pentru că nu poți schia înainte de primele ninsori, corpul tău nu este întotdeauna pregătit pentru o astfel de activitate intensă. Pe lângă aceasta, cei mai mulți dintre noi schiem doar de câteva ori pe an (poate doar într-un weekend), drept urmare nu avem suficient antrenament.

Pentru a evita rănirea și febra musculară, pregătește-ți trupul din timp. Dacă nu ai încă o rutină de sport, nu este niciodată prea târziu să începi una. În plus, știind că faci sport pentru a merge la schi te va menține motivată.

Ai nevoie de rezistență

Rezistența este unul dintre punctele forte de care ai nevoie pentru a te bucura din plin de sezonul de schi și a evita accidentările sau rănirile. Dacă ai corpul pregătit, poți schia mai mult. Pentru aceasta, trebuie să ai un program cardio care să includă alergări, escaladă, exerciții pe aparate eliptice sau orice alte activități care te ajută să crești ritmul cardiac și să îți lucrezi întregul corp.

Ai nevoie de forță

Când schiezi, îți lucrezi toate grupele de mușchi. Așadar, înainte de a merge pe pârtie este important să te asiguri că toți mușchii sunt pregătiți pentru o zi la schi.

Acordă o atenție sporită cvadricepșilor. Aceștia sunt cei mai folosiți mușchi atunci când schiezi. Cu ajutorul lor, te menții în poziția corectă pentru această activitate. Genuflexiunile și săriturile sunt cele mai bune exerciții pentru pregătirea acestor mușchi pentru sezonul de schi.

Fesierii sunt o altă categorie de mușchi care te ajută să îți menții corpul în poziția corectă de schi. Aceștia contribuie la stabilizarea corpului. Pentru a lucra această grupă de mușchi, poți face fandari laterale cu genuflexiune, podul la saltea și genuflexiuni cu săritură.

Nu trebui să pierzi din vedere nici coapsele interioare și exterioare. Cu ajutorul acestor mușchi reușești să îți menții echilibrul pe pârtie, drept urmare este important ca ei să fie lucrați dinainte. Genuflexiunile, fandările și săriturile te vor ajuta să îți pregătești această grupă de mușchi pentru schi.

Și gamba joacă un rol important în procesul de schiere, ajutându-te să te menții în poziție verticală. Ridicările pe vârfuri sunt recomandate pentru întărirea gambelor.

Nici abdomenul și spatele nu trebuie ignorați. Începe să faci din timp abdomene pentru a-ți întări mușchii abdominali și mergi cu bicicleta pentru a-ți ajuta spatele.

Nu în ultimul rând, trebuie să ai grijă de brațe. Lucrează bicepșii și tricepșii cu ajutorul greutăților.

Pregătește-te din timp pentru sezonul de schi și nu vei obosi după prima jumătate de oră pe pârtie.

Sursă foto: Sorbis/ Shutterstock

(P) Material publicitar realizat împreună cu Hervis

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter