[Dă binele mai departe] DONAȚIE DE MĂȘTI PROFI PENTRU MEDICI ȘI POLIȚIȘTI

Publicat pe

Timisoara, 28 martie 2020 – PROFI a donat in aceasta saptamana 1000 de masti de protectie catre reteaua de sanatate Regina Maria si alte 100 catre inspectoratele de politie Timis si Arad. Aceste masti sunt identice cu cele care protejeaza sanatatea miilor de angajati PROFI din magazine si depozite, oameni care, furnizand hrana pentru populatie, se afla in prima linie a luptei cu pandemia Covid-19, munca lor neputandu-se face de acasa.

„Mai mult ca oricând, în astfel de momente trebuie să dăm dovadă de solidaritate implicandu-ne direct în eforturile pe care întreaga societate le face pentru a depăși cu bine și cât mai repede criza care ne afecteaza pe toti,' declara Pawel Musial, Director general  al lantului de magazine PROFI. „Orice acțiune care protejeaza suplimentar categoriile profesionale expuse direct la contactul cu alte persoane împiedică răspândirea epidemiei, salvează vieți omenești și aduce mai aproape momentul cand societatea va reveni la o viață normală'. 

Preocupata sa asigure un mediu cat mai sigur pentru angajatii sai, inca de la primele semne ca virusul poate amenința Romania, reteaua PROFI a inceput sa caute solutii. Ca raspuns la lipsa de pe piata a mastilor protectoare din hartie sau textile, PROFI nu a ezitat sa-si creeze un model propriu de masca, din plastic transparent, care ofera un plus de protectie celor care o poarta, deoarece le acopera nu doar nasul si gura, ci si ochii. Statistici medicale atesta ca virusurile ajung in organism in proportie de 85% prin gura, 10% prin nas si 5% prin ochi.

Solidar cu medicii care reprezintă una dintre categoriile cele mai expuse în lupta cu noul virus, PROFI a donat către Rețeaua de Sănătate Regina Maria 1000 de astfel de măști din plastic.

'Vizierele primite de la dumneavoastră minimizează riscul infectării cu virusul SARS-Cov2 (coronavirus)' afirma dr. Nirvana Georgescu, medic pneumolog la spitalul Regina Maria, din Bucuresti.

O alta categorie deosebit de expusa la contaminare sunt polițiștii si jandarmii aflati, și ei la, datorie zi și noapte, patruland pe strazi, verificand vehicule si persoane. Apreciindu-le eroismul, PROFI a donat si inspectoratelor judetene de politie din Timisoara si Arad astfel de echipamente de protectie din plastic.

Cu peste 1200 de magazine si 18.000 de angajati in mai bine de 500 de localitati, in multe dintre ele fiind singurul retailer alimentar, PROFI se afla in situatia de a fi retea care isi asuma misiunea de a actiona ca organizatie privata ce hraneste populatia la nivel national.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter