Cărțile te ajută să știi unde ești și unde vrei să mergi. Pare clișeu, dar citind cărți trăiești mii de vieți. Cercetările arată că lectura constantă reduce riscul de Alzheimer, dezvoltă concentrarea și crește abilitățile analitice de gândire. E.B. White a scris: „Cărțile sunt o companie bună în vremuri triste și în vremuri bune pentru că acestea sunt precum oamenii. Aceia care au reușit să rămână în viață ascunzându-se printre coperțile unei cărți'. Noi nu vrem să ne ascundem printre coperțile cărților, doar să le cunoaștem poveștile și, dacă se poate, să le dăm mai departe, pentru ca lumea să știe cine sunt personajele lumilor închipuite acolo.
Dacă ai în preajma ta un suflet frumos, iubitor de cărți, un cadou surpriză prin care să-ți arăți afecțiunea va reprezenta clar un zâmbet în inima acestuia. Noi îți propunem câteva titluri de carte în textul de azi. Ce zici?
- Bijutieri de legendă, de Laurence Catinot-Crost și Bertrand Meyer-Stabley
O carte bijuterie pentru o persoană care apreciază rafinamentul bijuteriilor. Genul acesta de carte, credem noi, se mulează perfect pe un temperament altruist, sensibil, dar hotărât în același timp. Un suflet extrem de rafinat, care înțelege delicatețea unor podoabe cu memorie, precum sunt inelele moștenite de la bunica sau colierul de perle dat din mamă în fiică.
Cartea de față prezintă istoria unor bijuterii vedetă: broșe egiptene, comori din sarcofagele faraonilor, rozete cretane, spirale și împletituri celtice, brățări conservate în lavă pompeiană, amulete magice, figuri incașe, mayașe, coliere baroce sau etnice, paruri de maharajahi, compoziții Bauhaus, pietre cu monturi desenate de artiști contemporani, ornamente votive, perle excepționale. Acestea sunt bijuteriile care încarnează seducția, fiind de un farmec aparte! O carte altfel, pentru o persoană iubită de tine, care cu siguranță o să-i descopere tainele.
- Jumătatea dispărută, de Britt Bennet
Romanul lui Bennet este bestseller în faimosul top The New York Times și a fost desemnat printre cele mai bune romane în 2020. Este o lectură potrivită pentru o feministă, o femeie care apreciază libertatea și luptă pentru ea. Povestea ne face cunoștință cu gemenele Vignes. La vârsta de 16 ani, gemenele fug de acasă, dar viața le desparte fulgerător și sunt forțate să-și ascundă originile, inclusiv identitatea rasială.
Una este mamă și decide să se întoarcă la rădăcini, în orașul natal, cu fiica sa, alta este măritată și a făcut tot ce a putut de-a lungul vieții să-și ascundă originea, inclusiv față de soțul său de culoare albă. Universul are propriile reguli, așa că ele în curând nu se vor mai putea ascunde de ceilalți, dar mai ales de ele însele. Este o carte despre devenire, definire și creștere, o lectură despre descoperirea scopului și sensului, despre aflarea eului. O carte minunată!
- Hoțul de cărți, de Markus Zusak
Liesel Meminger și fratele ei mai mic sunt duși de către mamă să locuiască cu o familie socială în afara orașului München. Acțiunea are loc în 1939, în Germania lui Hitler, unde Liesel este martora morții fratelui și unde singura alinare se află în pagini de cărți. Cărți pe care le fură, pe care de fapt le recuperează de-a lungul timpului, încercând la nivel profund să-și recupereze viața, familia, familiarul care îi este acum atât de străin. „Hoțul de cărți' este printre cele mai frumoase lecturi ale secolului nostru. Este o comoară în orice bibliotecă, dar mai ales în sufletul unui om drag ție.
Câți oameni, atâtea cărți. Sau este invers? Noi credem că atâția oameni, atâtea povești și imaginație nelimitată. Oferă-i cuiva iubit o carte, nici nu îți dai seama că-i oferi o parte din inimă.
Sursă foto: Pexels
(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Elefant.ro