Urmează intrarea în cea mai lungă și mai purificatoare perioadă a anului, când sufletul credinciosului se apropie de divinitate și se curăță de rele. Dar, înainte, obiceiurile legate de acest eveniment se respectă cu sfințenie. Și e important să știi când are loc Lăsata secului 2026 și ce ai de făcut în această zi.
Cuprins
Lăsata secului 2026, la fel ca în toți ceilalți ani, se respectă cu sfințenie. Și asta pentru că este ultimul moment de petrecere înaintea intrării în cel mai important post al creștinătății. Încă de la Moșii de iarnă, începe pregătirea pentru Marele Post. De la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți încolo, tradițiile și obiceiurile se țin lanț. Iar Lăsata Secului 2026, la fel ca în fiecare an, aduce petreceri de pomină.
Postul Mare începe cu Spolocania
În Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, când se amintește Izgonirea lui Adam din Rai, pe 15 februarie în 2026, se face primul pas important către Postul Sfintelor Sărbători de Paști. Cu slujba Vecerniei, Biserica Ortodoxă intră în Săptămâna Albă. Acum se face intrarea în Postul Mare. Și este perioada pregătitoare înainte ca asprimea Păresimilor să-şi spună cuvântul. Se lasă sec de carne pentru ca, în următoarele 7 zile, să primim dezlegare la lactate, brânzeturi, ouă, dar și la pește. Această perioadă e cunoscută în popor și drept Săptămâna Brânzei ori a Nebunilor.
E vremea pregătirii trupului pentru Postul Mare, în care se face o trecere lentă de la mâncarea de dulce la cea de post. În zilele de miercuri și vineri din Săptămâna Albă sau a Brânzei nu se săvârșește Sfânta Liturghie. Se spune că nu e o perioadă bună pentru cununii, precum nici pentru înmormântări. Lunea Curată este prima zi din lunga perioadă de smerenie și căință, în care oamenii se curăță de păcate, pentru a se apropia de Dumnezeu. Iar Spolocania este un pas important.
În primul rând, toate vasele în care s-a gătit mâncare de dulce sau de frupt, inclusiv tacâmurile, lingurile din lemn și polonicele, toate se spală bine și se pun la loc ferit, pentru a fi reutilizate abia după Paști. Numai copiii se mai pot înfrupta din bucatele rămase de la ospățul de Lăsatul Secului.
Adulții mănâncă numai gustări reci, pâine nedospită și beau zeamă de varză murată. Nu se gătește și nu se aruncă gunoiul. Se pun la îndemână alimentele de post. În această perioadă, avem dezlegare la pește numai la Florii, iar adevărații credincioși țin post negru miercurea și vinerea.
Ce înseamnă „lăsatul secului'
Cuvântul „sec' din sintagma „lăsatul secului' este înțeles ca fiind sinonim cu ideea de uscat sau lipsit de grăsime. Dar liturgistul Badea Cireșanu afirmă că acesta provine, mai degrabă, din deformarea expresiei „lăsatul seculului'. În aceasta, „seculul' este chiar secolul, adică lumea cu obiceiurile sale, timpul secular, lumesc. În limba italiană, termenul folosit este „carnevale', tradus prin renunțare la orice fel de aliment de origine animală.
Ce înseamnă, de fapt, această „lume' explică și Sfântul Apostolul Ioan: „Tot ce este de la lume, aceasta este: pofta trupului si pofta ochilor și trufia vietii' (I Ioan 2, 16). Ucenicul Domnului subliniază, aici, nu doar lepădarea de păcate, ci și toate lucrurile zadarnice care ne ocupă atenția și ne consumă timpul, adresându-ne, totodată, un îndemn la reînnoirea vieții prin întoarcerea către Dumnezeu.
Astfel, de la Lăsata Secului 2026 pentru Postul Paștelui, pe lângă postul alimentar, trebuie să lăsăm la o parte viața lumească și preocupările obișnuite. Trebuie să ne deschidem către divinitate și să transformăm această perioadă în timp de rugăciune, de căință și mărturisire, de dragoste și iertare.
Cum se ține Lăsata Secului 2026
După Vinerea Ouălor, e Lăsata Secului. Se știe că în calendarul creștin există 12 vineri de maximă importanță, de post, înaintea fiecărui praznic bisericesc, cunoscute sub numele de Vinerile Scumpe. Aceasta, din 20 februarie, este prima din an. Se ține post negru pentru sănătate, iertarea păcatelor și liniștea căminului. I se mai spune și Vinerea Ouălor. Cine nu ține post acum, va fi bolnav și nu va avea spor.
Sâmbăta Ursului e zi de pomenire a morților, în care plăcintele cu brânză sunt vedete. Bărbații nu au voie să lucreze, ca să nu se accidenteze. Cine face treabă se umple de bube. Se dă de pomană și apă, ca să nu suferi de sete pe lumea cealaltă.
Duminică, 22 februarie 2026, e Lăsata Secului. E cea mai importantă sărbătoare după Bobotează. Se fac petreceri, se cere și se dă iertare, veselia stăpânește lumea. E bine să mănânci un ou copt sau fiert, ca să ți se pară Postul mic și ușor ca oul. Fetele bătrâne sau cele care vor să se mărite țin post negru în Duminica dinaintea Postului Mare, fără a pune gura nici măcar pe un strop de apă, până la asfințit.
Nu se gătește și nu se aruncă gunoiul. În această perioadă, adevărații credincioși țin post negru miercurea și vinerea. În toate zilele de miercuri din Post nu se mănâncă decât seara, doar pâine şi legume fierte, fără ulei. În rest, se mănâncă o singură dată pe zi, numai seara, hrană uscată, doar sâmbăta având voie să consumăm ulei şi puţin vin. Postul alimentar este completat și de abstinenţa de la plăcerile trupeşti şi de o conduită morală impecabilă. Sunt oprite nunţile şi serbarea zilelor de naştere sau onomastice, căci veselia nu are ce căuta în acest cadru sobru.
Ce înseamnă Postul Sfintelor Paști
Știind ce se face la Lăsata secului 2026 și în general, e bine să afli și ce urmează. O erudită faţă bisericească spunea, cândva, că „nici Dumnezeu, nici îngerii nu au nevoie de hrană'. Totuși, noi, oamenii, avem nevoie de hrană pentru a supraviețui. Iar Păresimile sau Patruzecimea, adică postul dinaintea Învierii, se ține pentru a ne aminti de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor, înaintea începerii activităţii Sale mesianice.
La fel ca în oricare post din an, acum sunt interzise petrecerile de orice fel, nunțile și serbările, căci într-o perioadă de smerenie ca aceasta nu are ce căuta veselia. Până şi serviciile divine din timpul Păresimilor sunt mai sobre şi îndeamnă la smerenie, întristare şi căinţă. E vremea spovedaniei, a milosteniei și a pocăinței.
Cum se ține
Conform tradiţiei bisericeşti, în Postul Mare, de luni până vineri inclusiv, se mănâncă numai hrană uscată. Se mănâncă o singură dată pe zi, seara, iar sâmbăta şi duminica de două ori pe zi, legume fierte cu untdelemn şi puţin vin. Lunea şi marţea din prima săptămână a Postului, precum şi lunea, marţea, miercurea, vinerea şi sâmbăta din Săptămâna Mare trebuie să ne abţinem total de la mâncare şi băutură. Asta cel puţin până la apusul soarelui, când avem voie să mâncăm puţină pâine şi să bem apă.
În toate zilele de miercuri din Post nu se mănâncă decât seara, doar pâine şi legume fierte, fără ulei. Postul alimentar este completat, obligatoriu, de abstinenţa de la plăcerile trupeşti şi de o conduită morală impecabilă. Cărțile bisericești spun că omul a fost alungat din rai din cauza lăcomiei, din dorinţa de a mânca fructul oprit. Cine e prea sătul, e incapabil să se roage din adâncul sufletului, căci pântecul pune stăpânire pe creier, pe conştiinţă, iar Duhul Sfânt nu mai are loc să intre.
Abținerea de mâncărurile cu carne este strâns legat de abținerea de la bârfe, jigniri și atitudini ofensatoare la adresa semenilor. Sunt fapte considerate de Sfinții Părinți a fi grave, căci a judeca pe aproapele tău e ca și cum te-ai hrăni cu carne'. Așadar, de la Lăsata secului 2026 încolo, să încercăm să fim mai buni, atât cu noi înșine cât și cu cei din jurul nostru.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: doxologia.ro
Citește și Când nu se fac nunți în 2026
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/lasata-secului-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/colaj-casa-vacanta-andreea-esca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2024/11/colaj-diana-dumitrescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_394471e101dffee7b1b91a014ec06728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_beb93e8a8c64480dedb910395ba675ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_761e0a39239fcb6856d8f1f77cd37333.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_e536852db3b801e9f1811ad869ebf725.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2c036a4774fdb7cf3e0c8789f17ee74c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/cine-este-cristi-minculescu-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/88.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/3356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/alina-laufer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/colaj-deea-maxer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/cine-este-cristi-minculescu-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/88.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_0b562819db956665fba31c957f27b176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_fdc0c21af45f38d4702c335664cc7191.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_3a6537c666d60fe26d2f039b52075e89.jpeg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_ff253110e95d00ebbd8a88c51a33c1be.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_394471e101dffee7b1b91a014ec06728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_2c036a4774fdb7cf3e0c8789f17ee74c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_8e959ab1e0d4c8900299cdf3789b15ef.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_28bcd4fe8b9a04be75993812e2125993.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_1c476752afd54484a96e3dc09dd2c7e1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_fb03c82702f292a75009ce44ce25edac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_5a89957a3b5c43649e7d919731cfa35c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_99b125ca9647c3604bc07c2a62bfc71a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a43b57cd7af8ae255161809828e8f8dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_8c048939f701c49a30e73b7f1c591fb0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_e9bc4a4a68f6e679551be546f66120f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_0b86811f9024576a8dda15c5eeeb1c5d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_6286a8623ff6078b3d3319576e27f0f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db52347e080880f5543a02660feabaf7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_e76464dd3e1f3769de295c2a2c3d5f02.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_75bc1bf2d68ba80d2bbc7201f1fae75f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b57d9b120b5def693d3470b89a686b04.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f2f026d9bf405e2908a05f84d06054a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_767b532833edd34efc174645f245338f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_93d1ebec1040ae0c4a8f74327d75a442.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_1740e1ec017806ca13b18f640f62cddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_a2791f5cddff2fdc0e1f30e52130676a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b8a74c544db8801b6aae0030a4fb5ad4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_3c9172755ac1983ac557055ea2bb21b0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_8de68169234f0ccc9cfbddc143d4e56a.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_28c697ed0c7e45ec9e81928d341edeb0.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4b7deda66b70be4871faebac47a7ab66.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_3e213fe367519d7fd38d702de00d1171.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_3fee841a7ddda5a5d05abd8bc29b8ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_4da754f3866cfb03ffdcb80e7bd5acf8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_7f5c1e5d5ef71fbb94461aca44ffeedd.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_eed461faa0cb5e18b1c26ad1ab94b0d3.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b35d300cd200d095433729358a034204.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ac5d0d90323868a96febfa01da46b0d4.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_7180c948799e024c343c84d30b8b23bc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/01/cine-este-cristi-minculescu-4-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/88.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/3356.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/02/alina-laufer.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b3d42ea014eb4a8b025f25ee0558f12e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_1e2f67e52aec6cff27fdc88d5aec8142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_cad5aa3c37042c9ab3d6bd4b4b02294e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6500721ac03617ab0d6afb21b8553413.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_9ab87400b7015c9e6e12aaed541a06c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_fde91d2176c1ae0915ddb0b6dac771d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_18eb7fb6518ef0999d5b76c562fe01f9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_253f0279308258b84abde0997774c596.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e8e196719bdb5c2e8e4f4059ec453d7a.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_c19d392d5a80e4431132143fcec9555c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e3d338da4907442a7ee80ed19d547db7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_246638464ef7bb92a17b43b240829f67.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_64992c1d9df51c5d83f69371628711c5.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_609b834732f7d55c5205de2c2a312a98.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_86ccfd8f0b4f7fab9860285dbd89c7fd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_270489446343c81b18966419961b19ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_1e009da3365ed77e80a30655a93794d9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_1bb95b53fdebd751aba40cea1e036c9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d80949b2b3720de929ce31ae9293e738.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_c51f8ef1d26aec0431d528acd9d07313.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_a43b57cd7af8ae255161809828e8f8dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_b81404ad56b2d3ef3f5ea3e9c789e3ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_3b1a82ccceb6438ab0789c016a50909c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9d0c5eab5b74a35a150a7030a85badd5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_ddc9f04854550166984d0534b1562d18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_d63a465177e57bfacacd950999dba225.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a06d75b3092ea663a5ff7a83ec46b897.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_769c0a60bc4479532368b525f2200323.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_7654eae0a8f9fa56416181f9a19ad448.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_456ce676c9077aa9e7fdd626919f631a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_604498f00a482558e824e22d165613ff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_71a8731b8af87f361ca1a5aa104242a0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_bc3ada4d35dd3d6b15594feeeb0262bc.jpg)