(P) Ce grad de protecție solară este necesar pielii tale? Iată cum să alegi

Publicat pe

Cel mai bun mod de a ne proteja pielea împotriva razelor nocive ale soarelui este folosirea produselor cu protecție solară. [1] Totuși, alegerea unei loțiuni potrivite pentru pielea ta poate părea dificilă dacă nu te informezi despre felul în care acestea funcționează. Află acum ce este factorul de protecție solară și de ce acesta este atât de important.

Ce este SPF?

SPF, sau factorul de protecție solară, ajută la blocarea radiațiilor nocive ale soarelui, care sunt de două tipuri: raze ultraviolete A (UVA – contribuie la îmbătrânirea pielii) și raze ultraviolete B (UVB – duc la apariția arsurilor). Razele UVA ajută razele UVB să fie mai reactive, așa că această combinație poate fi letală. Alegerea unui produs cu spectru larg asigură protecție împotriva ambelor tipuri de raze UV. [2]

Factorul de protecție solară funcționează prin extinderea mecanismului natural de protecție al pielii împotriva razelor soarelui. De exemplu, un produs cu SPF 15 oferă de 15 ori mai multă protecție decât cea oferită de piele în mod natural. [2]

Cum funcționează SPF?

Pentru a înțelege mai bine mecanismul de funcționare al SPF, este important să înțelegi ce înseamnă, de fapt, aceste valori. Acestea definesc timpul necesar pentru ca pielea ta să sufere o arsură solară mai mult decât marcarea unui anumit grad de protecție. [3]

Mai precis, după aplicarea unui produs cu SPF 30, pielii tale îi va lua de 30 de ori mai mult să sufere o arsură solară decât dacă ar fi complet neprotejată. Totuși, acest lucru este valabil numai dacă crema a fost aplicată corespunzător, în cantitatea potrivită. [3]

Factorul de protecție solară măsoară, de asemenea, și cantitatea de raze UVB care pot pătrunde în piele, lucru care explică apariția bronzului chiar și după folosirea produselor pentru soare. Conform Fundației împotriva Cancerul de Piele, 3% dintre razele UVB pot pătrunde în piele după folosirea unui produs cu SPF 30. În cazul SPF 50, procentajul este de 2%. [3]

Alegerea factorului de protecție solară potrivit

Alegerea SPF-ului ideal depinde de nivelul de expunere la soare. Produsele destinate folosirii zilnice pot conține un factor de protecție mai scăzut, dar expunerea directă la razele soarelui necesită folosirea unui produs cu factor de protecție mai ridicat. [3]

Specialiștii recomandă utilizarea zilnică a unui produs cu un SPF de minimum 30. Totuși, dacă te vei expune în mod direct la soare pentru o perioadă mai lungă de timp, poți opta pentru un factor mai ridicat, prezent în produsele cu protecție solară SPF 50+, pe care să le reaplici frecvent. [3]

Factorul de protecție și culoarea pielii

Nuanța pielii tale poate fi un indicator după care să alegi protecția solară necesară pentru tine. Pentru acest lucru, poți utiliza scara Fitzpatrick, o clasificare științifică a tipurilor de piele în funcție de cantitatea de pigment pe care o conțin și de reacția în urma expunerii la soare. [4]

Scara Fitzpatrick descrie șase tipuri de piele, numite și fototipuri. Fototipurile 1 și 2, caracterizate de piele foarte deschisă la culoare, sunt asociate cu un risc ridicat de a suferi arsuri solare. Așadar, este recomandată folosirea produselor cu SPF 30 sau mai mare. [4]

Multe persoane sunt de părere că protecția solară nu este necesară pentru pielea închisă la culoare, dar acest lucru nu este adevărat. [2] Este recomandată folosirea unui produs cu un SPF de minimum 15. [4]

Pe scurt, un mod simplu de a alege factorul de protecție potrivit este următorul: cu cât pielea ta este mai deschisă, cu atât valoarea SPF va trebui să fie mai mare. De asemenea, va trebui să folosești produse de protecție solară zilnic, pe tot parcursul anului, deoarece vei intra în contact cu razele ultraviolete chiar și când nu te expui în mod direct, deoarece acestea pot trece prin ferestre. [1]

Asigură-te că aplici produsul cu 20 de minute înainte de expunerea la soare și o reaplici o dată la fiecare două ore, în special atunci când ai contact direct cu razele solare. [1]

Referințe:

1.Strauss, Rebecca. The Ultimate Guide to the Best Sunscreens (In 10 Questions).' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/sunscreen-guide. Published March 8, 2019. Accessed June 2, 2021.

2.Brusie, Chaunie. What SPF Should I Use?' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/what-spf-should-i-use. Published June 10, 2020. Accessed June 2, 2021.

3.Cherney, Kristeen. Does Sunscreen Prevent Tanning? How SPF Works and More.' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/skin/does-sunscreen-prevent-tanning. Published November 19, 2019. Accessed June 2, 2021.

4.Hecht, Marjorie. What Are the Fitzpatrick Skin Types?' Healthline, Healthline Media, www.healthline.com/health/beauty-skin-care/fitzpatrick-skin-types. Published March 8, 2019. Accessed June 2, 2021.

Sursă foto: https://www.pexels.com

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter