(P) De ce ai nevoie de un birou acasă și cum să amenajezi un astfel de spațiu?

Publicat pe

Anul acesta ne-a demonstrat tuturor că viitorul este imprevizibil și trebuie să fim pregătiți pentru orice. Azi muncim cu spor la serviciu, dar de mâine s-ar putea să fie nevoie să ne întoarcem cu toate sarcinile de muncă acasă și acolo să dăm dovadă de la fel de multă productivitate ca și până acum. 

Schimbarea mediului de lucru nu este un fenomen ușor de trecut cu vederea pentru cei mai mulți dintre noi. Oamenii sunt ființe adaptabile, dar în același timp, când vine vorba de muncă și productivitate, majoritatea lor obține performanțe mai bune după ce și-a intrat în ritm și singurul mod în care poate face asta este să se obișnuiască cu mediul în care lucrează.

Pe de altă parte, chiar dacă din multe puncte de vedere avantajele lucrului la serviciu, în colectiv, nu pot fi obținute de acasă, există și metode prin care, măcar parțial, se pot atinge aceleași rezultate. Iar cea mai bună dintre ele este amenajarea în propriul cămin a unui birou dotat cu tot ce trebuie pentru a munci cu spor.

Unde să-ți amenajezi un birou acasă?

Dacă spațiul apartamentului tău nu-ți permite să transformi o întreagă încăpere într-un birou, atunci alege doar un colț dintr-una, pe care să-l dedici de acum încolo muncii tale. Alegerea acestui spațiu depinde de cât de des va trebui să muncești de acasă. Dacă este vorba doar de o perioadă temporară de timp, pur și simplu mizează pe cel mai mare loc gol din locuință și transformă-l într-un spațiu unde să-ți instalezi cele necesare. Dar dacă pe de altă parte consideri că munca de acasă se va transforma de acum încolo într-un obicei, este bine să eviți dormitoarele și să nu-ți aduci task-urile de la serviciu în aceeași cameră în care te și odihnești.

Nu există dușman mai mare al productivității cu excepția autoizolării într-o singură cameră. Iar dacă îți amenajezi biroul tocmai în dormitor, întreaga ta existență se va limita la doar câțiva metri pătrați, ajungând în final să nici nu mai poți munci eficient, dar nici să te odihnești așa cum trebuie. De aceea, dacă ai loc, este mai bine să-ți amenajezi biroul chiar și într-un colț al sufrageriei sau într-un hol decât în singura cameră în care dormi.

Cum să-ți amenajezi biroul acasă?

Acum că am stabilit care sunt cele mai potrivite locuri din casă pentru un birou, vom discuta mai departe despre elementele necesare amenajării acestuia. La capitolul mobilă birou, rezumându-ne doar la strictul necesar, ai nevoie în primul rând de o masă de lucru, un scaun ergonomic și un dulap în care să-ți ții documentele și obiectele de papetărie. Pentru toate acestea, ar fi bine să optezi pentru mobilă la comandă deoarece o poți crea ținând cont exact de suprafața de care dispui.

Alege un magazin de mobilă specializat pe crearea pieselor de mobilier pentru birou, precum e-Mobila-online.ro, și-ți vei putea amenaja spațiul astfel încât el să se integreze perfect în restul locuinței. În caz contrar, dacă apartamentul tău nu a fost gândit inițial astfel încât să aibă și un birou, piesele de mobilier în plus, achiziționate la întâmplare din magazine oarecare, pot strica echilibrul încăperii, transformându-ți casa într-un loc străin.

Se poate lucra și de acasă!

Așa cum am menționat și în rândurile de mai sus, pentru mulți angajați în companii mari, în care se pune accentul pe colectivitate și lucrul în echipă, munca de acasă nu este un scenariu ideal. În astfel de medii, muncesc în general persoanele extrovertite, care iubesc compania celorlalți și se simt mai energice cu forfotă și agitație în jurul lor. Însă atunci când circumstanțele impun lucrul de acasă, amenajarea unui birou complet funcțional ajută enorm pentru productivitate.

Este mult mai simplu să muncești cu spor când în propria locuință ți-ai amenajat un spațiu care îți aduce aminte de mediul cu care te-ai obișnuit și îți oferă toate mijloacele necesare desfășurării sarcinilor tale de lucru. Așa că pentru orice eventualitate, pentru a munci eficient și la serviciu, dar și de acasă, urmează sfaturile din acest articol și organizează-ți un loc unde să te poți concentra pe ceea ce contează.

Articol susținut de Oblyo Digital Agency

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter