(P) Tratament pentru ambliopie la copii prin jocuri: cum funcționează și cât de eficiente sunt jocurile în afecțiuni oftalmologice

Publicat pe

Copiii învață și se dezvoltă cel mai ușor prin joc. De aceea, cele mai eficiente metode folosite în educația copiilor sunt concepute ca niște jocuri. Ce-ați spune dacă ați afla că și vederea copiilor poate fi reeducată prin joc? Ambliopia, o afecțiune oftalmologică frecvent întâlnită în rândul copiilor, necesită un proces amplu de reeducare a vederii, posibil cu ajutorul jocurilor.

Ce este ambliopia

Ambliopia apare în copilărie sau chiar la naștere și este caracterizată prin vedere scăzută la unul dintre ochi. Ochiul este normal din punct de vedere anatomic, dar imaginea care se formează pe retină este încețoșată. Iar pentru a evita vederea dublă, creierul procesează doar imaginea venită de la celălalt ochi. 

De cele mai multe ori, copilul nu-și dă seama că nu vede bine, iar părinții află, de regulă, în cadrul consultului oftalmologic. Din cauza ambliopiei, nu se mai dezvoltă vederea binoculară, iar copilul nu poate aprecia corect distanțele, își ține capul întors pe o parte la activitățile de aproape sau nu se orientează bine în spațiu. 

Această afecțiune nu se corectează cu ochelari de vedere și nici cu intervenție chirurgicală.

Cum are loc reeducarea vederii în ambliopie la copii

Recuperarea vederii are loc doar prin reeducare. Ochiul și creierul trebuie să reînvețe să lucreze împreună pentru a reeduca vederea.

Noile tehnologii pot face posibil acest proces prin joc. Este vorba despre terapia vizuală computerizată ce include un set de tehnici și exerciții concepute sub forma unor jocuri. Jocurile forțează ochiul cu probleme prin intermediul mai multor stimuli. Pentru acestea se folosește un patch (plasture ocular), dar și o pereche de ochelari cu lentile colorate. Fiecare joc are mai multe nivele și așa cum se întâmplă în jocurile clasice, odată cu fiecare progres înregistrat, jocul devine din ce în ce mai complex.

Astfel, ochiul începe să vadă din ce în ce mai bine, iar atunci când creierul procesează imaginile de la ambii ochi, se reconstruiește vederea binoculară.  

Terapia pentru ambliopie prin jocuri concepută în SUA, aplicată cu succes în România

Metoda de tratament pentru ambliopie prin jocuri a fost concepută în SUA și folosită de puțini medici oftalmologi din România. Un departament de terapie vizuală computerizată se găsește la Clinica Optisan din Zalău. Clinica are terapeuți formați de oftalmologi și optometriști din SUA, precum și echipament și ochelari speciali concepuți pentru această terapie. 

Tratamentul se urmează la clinică, apoi la domiciliu, ceea ce îi ajută pe pacienții aflați la sute de kilometri să își continue terapia de la distanță.

Colaborarea cu un psiholog în cadrul tratamentului pentru ambliopie

Dr. Alexandru Dimitriu, medic primar oftalmolog la Clinica Optisan ne-a declarat că „în cazurile de ambliopie la copii, contează foarte mult motivația pacientului. Terapia prin jocuri ne ajută mult în atingerea rezultatului final. Copiii o privesc ca pe o distracție și nu ca o formă de tratament. Totodată, lucrăm cu un psiholog care știe cum să abordeze fiecare pacient în funcție de abilitățile sale psiho-cognitive.'.

Pentru mai multe detalii despre programul de tratament pentru ambliopie la copii prin jocuri:

[email protected]

+40360086888, +40746672215

strada Cerbului nr. 2, Zalău, județul Sălaj

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter