Tot ce trebuie să știi despre părul alb: când este prematur să îți apară fire albe, ce probleme de sănătate duc la albirea părului sau legătura cu fumatul

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Tot ce trebuie să știi despre părul alb. Pentru unii, este un semn al înțelepciunii, pentru alții, este o temere sau o luptă constantă și o problemă estetică. Dar dincolo de percepțiile sociale, apariția firelor albe este un proces biologic fascinant și, în cele din urmă, inevitabil.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Apariția părului alb a fost mult timp considerată un semn al bătrâneții. Astăzi, însă, mentalitatea se schimbă. Multe persoane aleg să-și îmbrățișeze părul alb, transformându-l într-un look modern și elegant. Tendințele precum „silver sisterhood' încurajează femeile să renunțe la vopsea și să-și poarte cu mândrie nuanțele de gri și alb.


De ce albește părul

Culoarea părului nostru este determinată de melanină, un pigment produs de celulele numite melanocite, care se găsesc în foliculii de păr. Există două tipuri principale de melanină: Eumelanina (care dă nuanțe de maro și negru) și Feomelanina (care dă nuanțe de roșu și galben).

Amestecul și cantitatea acestor pigmenți determină culoarea naturală a părului. Pe măsură ce îmbătrânim, activitatea melanocitelor scade. Producția de melanină se reduce, iar foliculul de păr începe să producă o fibră de păr fără pigment. Deși un fir de păr alb pare incolor, este, de fapt, transparent. Efectul de alb este o iluzie optică, cauzată de modul în care lumina se reflectă de pe firul de păr.

Citeste si: Ce spune forma unghiilor tale despre personalitatea ta

Ce probleme de sănătate pot duce la albirea părului

Lipsa vitaminei B12, anumite afecțiuni tumorale rare, moștenite, o boală tiroidiană sau vitiligo (o afecțiune care distruge celulele producătoare de pigmenți la nivelul scalpului) pot duce la albirea părului.


Stresul nu albește părul direct, dar poate provoca o afecțiune care face ca părul să albească de aproximativ 3 ori mai repede decât în mod normal. Este posibil ca atunci când părul crește din nou, să fie gri în loc de culoarea originală, potrivit doc.ro.

În principiu nu există nici un mecanism prin care părul ar putea deveni alb brusc sau peste noapte, însă există numeroase situații în care oamenii dezvăluie că le-a albit părul instant în urma unui șoc foarte puternic. Stresul puternic să aibă un impact puternic asupra părului.


Citeste si: Tot ce trebuie să știi despre exfolierea pielii uscate: care sunt beneficiile și cum scapi de celulele moarte fără să agresezi tenul

Unii factori care pot determina albirea părului

Vârsta la care apar primele fire albe este, în mare parte, determinată genetic. În general, pentru majoritatea oamenilor, părul începe să albească după vârsta de 30 de ani. Cu toate acestea, există și cazuri de canitie prematură.

Așadar, dacă oricare dintre părinții tăi avea deja fire albe la 20-25 de de ani, ai un risc mai mare să pățești același lucru. Aceasta se numește albire prematură. La fel, dacă unul dintre părinții tăi a început să albească abia pe la 40-50 de ani, e posibil ca acesta să fie și cazul tău și deci să încărunțești mai târziu.


Deși genetica este factorul principal, stilul de viață și alți factori pot influența procesul:

  • Stresul oxidativ: Radicalii liberi pot deteriora melanocitele. Stresul, poluarea, fumatul și o dietă necorespunzătoare pot contribui la acest proces.
  • Deficiențe nutriționale: Lipsa unor vitamine și minerale esențiale, cum ar fi vitamina B12, vitamina D, fierul și cuprul, poate fi legată de apariția prematură a părului alb.
  • Afecțiuni medicale: Anumite boli autoimune, probleme ale tiroidei sau vitiligo pot afecta producția de melanină și pot duce la albirea părului.

Citește și: Ce pățești dacă bei prea multă matcha. Pe lângă numeroase beneficii, matcha implică și unele riscuri, consumată în exces

Fumatul face părul să albească mai repede?

Fumatul este un obicei extrem de nociv pentru toate părțile corpului, deși majoritatea oamenilor știu doar că poate să provoace boli pulmonare și cardiovasculare. Un studiu a arătat că fumătorii au un risc de două ori și jumătate mai mare de a albi prematur, înainte de vârsta de 30 de ani, decât nefumătorii. De asemenea, firele lor argintii ar putea căpăta o nuanță gălbuie.


Dincolo de culoare, părul cărunt este mai subțire decât părul în culoarea naturală, deoarece cuticula este mai subțire. Părul are nevoie de acea protecție naturală împotriva apei, a razelor ultraviolete de la soare, a umidității, a substanțelor chimice.

Fără acea barieră pe care o menține culaorea naturală, părul pierde apă, deci cel alb se poate simți mai uscat și mai fragil.

Coafuri speciale pentru părul alb

Părul alb are nevoie în permanență de strălucire și hidratare. Dacă vrei ca tonurile de păr să fie puse în valoare, atunci e nevoie să fii atentă atât la rutina de îngrijire, dar și la tunsorile și coafurile pe care le adopți.


Păr lung și wavy: trebuie să recunoaștem că buclele lejere arată bine pe orice culoare a părului. Nimic nu se compară cu acel mix de texturi în care buclele iau diferite dimensiuni, în special pe un păr foarte lung.

Păr lung și drept: un păr foarte drept devine un spectacol al umbrelor și nuanțelor. Un păr coafat impecabil, întins fără cusur îți oferă un mare atuu. Cum faci?  Înainte să folosești placa de îndreptat părul, aplică un produs de protecție împotriva căldurii, iar la final, nu uita să hidratezi părul și pe lungimi cu tratament special.

Păr scurt: Ce faci cu magical păr scurt? Îl pui în valoare! Oferă-i un boost de volum cu ajutorul uscătorului de păr. Înainte de toate, spală părul cu un șampon de volum, apoi aplică o mască pentru hidratare, tot din gama pentru volum. Apoi usucă părul și coafează-l cu ajutorul unei perii rotative. Scopul? Să îi oferi volum.

Împletitură coadă de pește: părul alb permite multă îndrăzneală. Da, aici, este foarte ușor să creezi noi texturi cu ajutorul împletiturilor, iar cele de tipul cozii de pește sunt wow, plus că oferă un aer proaspăt look-ului tău.

Pixie cut: părul alb a arătat întotdeauna fabulos într-o tunsoare pixie și nu ne putem da seama încă dacă părul alb scoate tunsoarea în evidență sau tunsoarea pixie scoate tonurile de alb în evidență?

Tunsoare bob: in ultimii ani, tunsorile de tip bob lung au fost extrem de apreciate. Se pare că de data aceasta este momentul tunsorilor bob, pentru că ele evidențiază foarte bine tonurile de alb.

Împletitură de mari dimensiuni: dacă împletiturile de tip coadă de pește evidențiază părul alb, același efect îl putem obține fără prea mult efort cu ajutorul împletiturilor lejere și de mari dimensiuni.