Pesta porcină – apariție, transmitere, prevenție și tratament. Ce este pesta porcină africană

Cuprins

1 Ce este pesta porcină clasică
- 1.1 Cum se transmite PPC
- 1.2 Cum se manifestă PPC
2 Ce este pesta porcină africană
3 Ce e de făcut pentru a preveni pesta porcină

Puține boli ale animalelor au provocat atât de multă îngrijorare precum pesta porcină și mai ales cea africană. De la fermele industriale moderne până la gospodăriile tradiționale, milioane de porci au fost sacrificați preventiv. Economiile locale au fost afectate, iar prețurile cărnii au fluctuat dramatic. Ca să nu mai punem la socoteală panica iscată în rândurile populației umane.

Cert este că pesta porcină, de orice tip ar fi ea, este o boală gravă pentru suine. Iar pesta porcină africană reprezintă adevăratul inamic de temut. Căci, deși nu afectează sănătatea umană, are un impact economic uriaș. Înțelegerea modului de transmitere și aplicarea regulilor sanitare sunt pilonii de bază pentru protejarea fermelor și menținerea stabilității industriei cărnii de porc. Iar pentru asta suntem cu toții datori să ne informăm în detaliu despre tot ce înseamnă pesta porcină.

Ce este pesta porcină clasică

Pesta porcină clasică (PPC) rămâne o boală virală importantă în zootehnie. Mai este cunoscută și drept holera porcilor. Este extrem de contagioasă și afectează în principal porcii domestici și mistreții. Boala este provocată de un virus din genul Pestivirus, familia Flaviviridae, același grup viral din care fac parte agenții unor boli ale bovinelor și oilor. Este una dintre cele mai importante boli ale suinelor la nivel mondial. Și asta pentru că produce pierderi economice majore în ferme și restricții comerciale severe. Important de reținut este faptul că nu se transmite la om și nu reprezintă un risc pentru sănătatea umană.

PPC este cunoscută de peste 200 de ani, fiind descrisă pentru prima dată în Europa în secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului, boala s-a răspândit în Asia și America de Sud, dar și în anumite regiuni ale Americii Centrale. Multe state europene au reușit să o eradicheze prin programe stricte de vaccinare și biosecuritate, însă focare sporadice pot apărea în continuare.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa în care au locuit Codruța Filip și Valentin Sanfira. Vila din București are camere mari și pline de lumină, balcoane spațioase și o curte superbă

Agentul cauzator este un virus ARN, cu caracteristici specifice. Se transmite rapid între animale și supraviețuiește bine în carnea refrigerată sau congelată. Spre deosebire de virusul african, este sensibil la dezinfectanți obișnuiți, ceea ce permite un control mai eficient al bolii. În plus, poate fi ținut în frâu și prin vaccinare și măsuri stricte de biosecuritate.

Cum se transmite PPC

La fel ca în cazul majorității virusurilor, transmiterea bolii se face prin mai multe căi. Cel mai frecvent se transmite prin contactul direct al porcilor sănătoși cu animalele infectate sau cu secrețiile nazale, saliva, urina sau fecalele acestora. Dar virusul poate rămâne activ și în carnea crudă, produsele afumate și resturile alimentare. Drept urmare, hrănirea porcilor cu resturi contaminate reprezintă un risc major.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată casa Irinei Loghin din nordul Capitalei. Are două etaje, nouă camere cu un design special, pereți colorați și multe lumini ambientale

Transmiterea virusului se mai poate face și indirect, prin intermediul echipamentelor agricole, vehiculelor, hainelor și încălțămintei vizitatorilor fermelor. Pe de altă parte, există și posibilitatea transmiterii transplacentare. Scroafele infectate pot transmite virusul purceilor înainte de naștere. Iar acești purcei pot deveni purtători cronici fără simptome evidente.

Cum se manifestă PPC

Perioada de incubație, adică cea dintre infectare și apariția simptomelor este de obicei de 3–14 zile. În acest interval, animalele pot deja răspândi virusul. Manifestările depind de virulența tulpinii virale și de imunitatea animalului. În forma acută a bolii, prezentă de obicei în focarele severe, febra ridicată (peste 40°C), apatia, pierderea apetitului, conjunctivita, petele roșii sau violacee pe piele, diareea sau constipația, tulburările neurologice și mortalitatea ridicată sunt simptome clasice.

Forma subacută are simptome mai blânde, evoluție mai lentă și duce la pierderea în greutate a animalelor. În forma cronică se pot observa creșterea inadecvată a animalelor, diareea persistentă, imunitatea scăzută și mortalitatea întârziată. În cazul infecției congenitale, purceii infectați înainte de naștere pot părea sănătoși. Dar elimină virusul pe parcursul mai multor luni, timp în care sunt surse ascunse de infecție.

La necropsie, medicii veterinari pot observa hemoragii în ganglionii limfatici, splină mărită, pete hemoragice pe rinichi, inflamații intestinale. Aceste semne ajută la suspiciunea diagnosticului. Dar confirmarea bolii necesită analize de laborator de tip test PCR, izolare virală și teste serologice. Diagnosticul diferențial este important deoarece simptomele pot semăna cu pesta porcină africană, salmoneloza sau alte boli febrile.

Ce este pesta porcină africană

Pesta porcină africană (PPA) nu este doar o problemă veterinară, ci un fenomen economic, social și alimentar cu impact global. Pesta porcină africană este una dintre cele mai serioase amenințări pentru creșterea porcilor la nivel mondial. Deși nu afectează oamenii, consecințele ei pot influența securitatea alimentară și stabilitatea piețelor agricole.

Boala se răspândește ușor, supraviețuiește mult timp în mediu și nu are tratament sau vaccin universal disponibil. Din acest motiv, prevenția și biosecuritatea rămân singurele arme reale împotriva ei. Iar în zilele noastre, când transporturile și comerțul global sunt constante, controlul pestei porcine africane devine o responsabilitate comună a fermierilor, autorităților și consumatorilor deopotrivă.

De ce se numește pestă porcină africană? Pentru că a fost identificată pentru prima dată în anii 1920, în Kenya, unde circula natural între mistreți africani și căpușe purtătoare ale virusului. În mediul sălbatic african, virusul exista într-un echilibru natural. Animalele sălbatice dezvoltaseră rezistență și infecțiile severe erau rare. Problema a apărut atunci când virusul a ajuns la porcii domestici, care nu aveau imunitate naturală. De-a lungul timpului, s-a răspândit treptat din Africa subsahariană până în Europa, Asia și în multe alte regiuni ale lumii. De altfel, în Europa a fost depistată pentru prima dată în Portugalia, în 1957.

De ce este atât de periculoasă PPA

PPA este o boală virală extrem de contagioasă. Este cauzată de un virus ADN din familia Asfarviridae. De altfel, este singurul virus ADN transmis și prin artropode, adică de căpușele moi din genul Ornithodoros. Este vorba despre unul dintre cele mai complexe virusuri animale cunoscute. Din această cauză PPA a devenit foarte temută în întreaga lume.

Căci principala caracteristică este mortalitatea extrem de ridicată, care poate ajunge până la 100% între animalele infectate. PPA are o evoluție foarte rapidă și, din nefericire, nu există un tratament specific și nici vreun vaccin eficient disponibil la scară largă. Totuși, important de reținut este faptul că PPA nu se transmite la om și nu reprezintă risc pentru consumatori dacă produsele provin din surse controlate.

Cum se transmite

Virusul este remarcabil prin capacitatea sa de supraviețuire și prin numeroasele căi de transmitere. Cel mai frecvent mod de infectare este contactul direct, ca și la pesta porcină clasică. Dar se poate transmite și prin hrănirea porcilor cu resturi alimentare contaminate. Și asta pentru că virusul poate supraviețui luni sau chiar ani în carne congelată, cârnați cruzi ori în produse afumate sau sărate insuficient. La fel ca și în cazul PPC, transmiterea se poate face și indirect, prin obiecte contaminate.

Spre deosebire de PPC, PPA poate apărea și din cauza căpușelor moi. În unele regiuni, căpușele pot acționa ca vector biologic, menținând virusul ani întregi în natură. Și populațiile de mistreți joacă un rol crucial în răspândire. Căci animalele infectate pot parcurge distanțe mari contaminând mediul și transmițând boala porcilor domestici.

Cum se manifestă

Virusul PPA este extrem de rezistent. Supraviețuiește în sânge uscat săptămâni și rezistă la temperaturi scăzute luni sau ani. Tolerează variații de pH și persistă în carcase animale. Această stabilitate face eradicarea dificilă. De altfel, nici nu s-a reușit obținerea vreunui vaccin ori tratament eficient.

Semnele clinice variază în funcție de forma bolii. În forma acută și cea mai frecventă de altfel, apar febră mare (40–42°C), lipsa poftei de mâncare, letargie, pete roșiatice sau violacee pe piele, dificultăți respiratorii, avorturi la scroafe și moartea rapidă, în maximum 3–10 zile. În forma cronică, apar leziuni cutanate și inflamații articulare.

Diagnosticul nu poate fi pus doar pe baza simptomelor. Confirmarea necesită analize de laborator PCR, teste serologice și examinare veterinară oficială. Raportarea rapidă este obligatorie în majoritatea țărilor.

Ce e de făcut pentru a preveni pesta porcină

Atât în cazul PPC cât și în cel al PPA, nu există tratament antiviral specific. La PPC, antibioticele pot fi utilizate doar pentru infecții bacteriene secundare. Pentru PPA, antibioticele nu funcționează și animelele supraviețuiesc extrem de rar. În cazul confirmării bolii, legislația sanitar-veterinară impune de obicei sacrificarea animalelor infectate și restricții de mișcare. Așadar, singura metodă de control rămâne sacrificarea animalelor infectate și a celor expuse. Or, această măsură drastică explică impactul economic major.

Spre deosebire de PPA, PPC se poate preveni prin vaccinare. Pentru PPC există vaccin eficient. Iar vaccinarea reduce severitatea bolii, limitează răspândirea și permite controlul epidemiologic. În multe țări, vaccinarea este utilizată strategic în zonele cu risc. Pe de altă parte, virusul cauzator de PPA este complex din punct de vedere genetic. Are structură virală mare și complicată, mecanisme sofisticate de evitare a sistemului imunitar și variabilitate genetică. Deși cercetările sunt avansate, dezvoltarea unui vaccin sigur și eficient rămâne o provocare.

Măsurile de prevenție rămân singuerle arme disponibile. Este nevoie de biosecuritate în ferme, de controlul accesului, dezinfecția la intrare și echipamente separate. Controlul hranei și interzicerea resturilor alimentare crude sunt esențiale. Monitorizarea animalelor prin observarea zilnică a stării de sănătate și raportarea rapidă a simptomelor joacă un rol crucial. De asemenea, se impune și controlul populațiilor de mistreți care pot menține virusul în natură.

Controlul pestei porcine depinde de cooperarea dintre crescători, medici veterinari, autorități sanitare, vânători și gestionari ai faunei. Raportarea rapidă este esențială pentru limitarea focarelor. De reținut că nici pesta porcină africană, nici cea clasică nu infectează oamenii și nu reprezintă risc alimentar dacă produsele sunt controlate. Problema este exclusiv economică și zootehnică.

Sursa foto: Shutterstock

Alte surse: wlv.de, ansvsa.ro, wikipedia.org,

Citește și Cum să cultivi cartofi dulci în grădina ta

Cel mai nou VIDEO