Schimbarea la Față a Domnului, tradiții și superstiții. Rugăciunea făcătoare de minuni care se spune pe 6 august

Schimbarea la Față a Domnului, tradiții și superstiții pentru ziua de 6 august, când se spune că este bine să te împaci cu toți cei cu care ai fost certat ca să nu atragi necazul în viața ta. De asemenea, pe 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului, se citește o rugăciune specială despe care se spune că face minuni.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Schimbarea la Față a Domnului este prăznuită de creștini în fiecare an, pe data de 6 august, și este o sărbătoare importantă în calendarul ortodox și catolic, marcată în calendar cu cruce roșie.

Ce semnificație are Schimbarea la Față a Domnului

Sărbătoarea Schimbării la Față marchează momentul în care Hristos le-a descoperit ucenicilor Săi dumnezeirea Sa.

Potrivit relatărilor din Noul Testament, minunea a avut loc pe Muntele Tabor, unde Iisus i-a luat cu Sine pe trei dintre apostoli – Petru, Iacov și Ioan. În timp ce se ruga, Mântuitorul a suferit o transformare spectaculoasă: fața i s-a luminat puternic strălucind precum soarele, iar haina de pe el a devenit albă și strălucitoare. În acel moment, li s-au arătat și prorocii Moise și Ilie, vorbind cu Iisus, iar un glas dintr-un nor luminos a rostit: Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultați-L'.

Citește și: Cât timp a lucrat Liza Panait pentru noua ei colecție, inspirată din cultura dacilor: ’64 de piese vestimentare și trei mirese…’ Ce rol ar fi trebuit să aibă regretatul Nicu Covaci în acest proiect / EXCLUSIV

Sfinții Părinți explică faptul că această schimbare nu a fost o transformare a ființei lui Hristos, ci o descoperire a slavei Sale divine.

Hristos Se schimbă la Față, nu luând ceea ce nu era, nici preschimbându-Se în ce nu era, ci arătând ucenicilor ceea ce era, deschizându-le lor ochii și făcându-i din orbi văzători', afirmă învățăturile patristice, potrivit crestinortodox.ro

Pe muntele Tabor, trupul Mântuitorului a fost străbătut de lumina propriei Sale dumnezeiri. Prin această revelație, sărbătoarea Schimbării la Față devine un simbol al speranței în înviere, atât a lui Hristos, cât și a celor care cred în El.

Citeste si: Nicu Covaci, omagiat în trei orașe din țară, la un an de la moartea sa. Regizorul Radu Nema: „Este incredibil cum, la un an de la plecarea sa, prezența lui Nicu Covaci este atât de puternică” / EXCLUSIV

Rugăciunea făcătoare de minuni care se spune pe 6 august, de Schimbarea la Față a Domnului

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său! La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte.

Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască.

Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Schimbarea la Față a Domnului, tradiții și superstiții

Sărbătoarea Schimbării la Față, cunoscută în popor și sub numele de Pobreajen sau Probojenia, este o sărbătoare importantă în calendarul creștin, dar este însoțită și de numeroase tradiții și superstiții populare, legate mai ales de natură și de muncile agricole.

Acestei mari sărbători a creștinătății îi sunt specifice o serie de tradiții și de superstiții pe care mulți români le respectă pentru a le merge bine și a fi feriți de cele rele. Este ziua în care păsările migratoare se pregătesc să plece către țările calde, iar insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru perioada rece.

Preoții rostesc o rugăciune specială, potrivit căreia, prin bună întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie și prin liniștea vremii a rânduit Dumnezeu să plinească coacerea roadei noi a viței, ca celor ce vom gustă dintr-însă, să ne fie spre veselie, iar celor care au adus-o Ție, ca dar, spre curățirea păcatelor, prin Dumnezeiescul și Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău„.

Credincioșii duc la biserică struguri albi (simbol al bunătății și al belșugului) și alte fructe (pere, mere, prune) pentru a fi sfințite de preot. Se crede că abia după această dată este bine să se mănânce struguri din noua recoltă.

Sărbătoarea cade întotdeauna în timpul Postului Adormirii Maicii Domnului (Postul Sfintei Marii), dar creștinii au dezlegare la pește pe 6 august.

O superstiție răspândită spune că cine lucrează la câmp sau în grădină de Schimbarea la Față va atrage necazuri asupra casei sale și că nu-i va mai crește nimic roditor în grădină.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton