Cum a cerut-o în căsătorie fostul Principe Nicolae pe Alina Binder: ”Abia după ce familia ei a spus DA a fost cea mai mare provocare”

Publicat pe de Alina Dan

În acest weekend, va avea loc cea mai așteptată și mai mediatizată nuntă a anului în România. Fostul Principe Nicolae de România și Alina Binder se căsătoresc religios, la mai bine de un an de la logodnă. Evenimentul, care va avea loc duminică, 30 septembrie, la Sinaia, se anunță unul grandios, cu invitați din țară, dar și cu foarte mulți oaspeți din străinătate.

Când au decis să facă publică relația lor și viitoarea oficializare a acesteia, informațiile au fost puține și comentariile extrem de discrete. Cum s-a întâmplat totul?

'Chiar s-a întâmplat… așa...', spune zâmbind Alteța Sa. 'Nu pot să spun că a fost planificat ca până la data D o să-i cer mâna Alinei. Nu a fost așa. Pur și simplu, relația noastră a evoluat și am ajuns la un anumit punct în viața mea unde m-am simțit bine, gata pregătit să fac următorul pas. Și, bineînțeles, am început cu părinții, cu familia Alinei, am stat la masă cu ei și le-am cerut mâna Alinei. Familia este foarte importantă pentru ea. După ce au zis 'DA', că sunt de acord, atunci a fost cea mai mare provocare: a trebuit să găsesc un inel, să mă gândesc cum să fac, dar asta s-a întâmplat din nou natrural. Am ales să plecâm într-un weekend când sărbătoream doi ani de relație', își amintește fostul Principe Nicolae.

Cum a cerut-o în căsătorie fostul Principe Nicolae pe Alina Binder: 'Abia după ce familia ei a spus DA a fost cea mai mare provocare'Cum a cerut-o în căsătorie fostul Principe Nicolae pe Alina Binder: 'Abia după ce familia ei a spus DA a fost cea mai mare provocare'

'A fost o totală surpriză, venind în urma unei perioade total agitate la birou și efectiv nu am planificat nimic pentru a sărbători. Pur și simplu a venit spontan invitația de a merge undeva într-un weekend', îl completează Alina.

'Pur și simplu am zis: 'Trebuie să pleci de la birou mai repede. Noi plecăm', spunea râzând Alteța Sa, care nu a vrut atunci sub nici formă să îi dezvăluie iubitei sale destinația.

'Tot am încercat să ghicesc pe parcurs. Mergeam spre un aeroport, dar nu ne-am oprit acolo. Am trecut pe lângă Stonehenge, și nici acolo nu ne-am oprit. La un moment dat am renunțat, pentru că eram obosită. A fost incredibil când am ajuns în Cornwall, un loc special pentru noi, pe care mi l-a arătat chiar la început, când ne-am mutat în Anglia. Am ajuns acolo, era seară, eram obosiți. Mi-a propus să vedem a doua zi răsăritul, dar nu am avut încredere că o să am energia necesară. L-am văzut emoționat, dar nu am simțit nimic', povestește Alina Binder.

'Nu prea am dormit atunci. Nu știu dacă din cauza emoțiilor. Am plecat pe plajă, am scos o sticlă de șampanie…', rememorează și Alteța Sa.

'Nu știu de unde, că eram adormită', își amintește râzând și Alina. 'Era un peisaj extraordinar. Acolo este un răsărit în culori extraordinare și am încercat să surprind momentul, știind că durează foarte puțin'.

i Alina nu a fost atentă. Eu scriam ceva în nisip și când a ajuns așa (cu camera telefonului- n.r.), a văzut că eu eram jos cu inelul', povestește fostul Principe roșind și acum, după atâta timp.

'Ca un cavaler, într-un genunchi', spune Alina.

Ce scria pe nisip? 'Te iubesc! Marry Me!'

Se întâmpla pe 29 iulie 2017, dată gravată și pe inele pe care cei doi le poartă acum pe deget.

  

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter