Cum să-ţi impresionezi musafirii cu o cină excepţională

Publicat pe

Odată cu schimbarea anotimpului, multe întâlniri cu familia sau cu prietenii se mută de la terase în propriile sufragerii. Dacă întotdeauna ţi-ai dorit să fii o gazdă excepţională, care ştie cum să-şi primească elegant musafirii şi să organizeze savuroase atât din punct de vedere gastronomic, cât şi al conversaţiei, iată câteva sfaturi care te pot ajuta.

Gândeşte-te cu atenţie la meniu

O cină reuşită se bazează şi pe un meniu ales cu atenţie. Ca să ai un meniu echilibrat, gândeşte-te la alimentele şi preparatele care se completează reciproc, adăugând, în același timp, o oarecare varietate. Nu combina preparate din zone culinare prea diferite, precum, să zicem, cozile de homar și slănina cu ceapă, dar nici nu opta pentru prea multe variaţiuni pe aceeaşi temă. Pe de altă parte, poţi introduce alimente pe care unii dintre invitaţi nu au avut niciodată ocazia să le guste. Dacă mai ai prieteni care încă se întreabă ce este foie gras, atunci poţi servi chiar acest delicios preparat franţuzesc pentru a le face o plăcere. De altfel, este o idee bună să faci un astfel de sondaj printre invitaţi pentru a obține câteva idei. 

Alege o tematică

Este perfect în regulă să organizezi din când în când o mică serată cu numai câțiva prieteni, cu o cină și cocktailuri, dar poți transforma aceste mici întruniri în adevărate evenimente speciale, dacă le dai o temă. Nu trebuie să fie ceva foarte sofisticat. Poate fi legat de ceva care se întâmplă fie în familia ta, fie în societate, sau poate fi pur și simplu ceva care se bucură de toți participanții. De exemplu, poți organiza seara de „cină și film' cu preparate culinare adecvate filmului pe care urmează să îl vizionaţi. Petrecerile cu tematică „anii ‘80-‘90' s-ar putea să vă facă pe toţi să vă amintiţi de întâmplări amuzante din copilărie sau adolescenţă. Nu contează care este tema aleasă, atât timp cât toată lumea se simte bine şi vă creaţi noi amintiri frumoase.

Cere ajutor dacă ai nevoie

O gazdă bună acordă atenţia cuvenită invitaţilor săi. În definitiv, vă întâlniţi ca să petreceţi timp împreună! Cu toate acestea, în încercarea de a servi o cină perfectă, multe gazde petrec poate prea mult timp în bucătărie. Pentru a te asigura că totul este în regulă la bucătărie, dar ai şi suficient timp să stai cu invitaţii, roagă unul dintre prieteni, preferabil talentat în domeniul gastronomic, să îţi dea o mână de ajutor. În felul acesta totul va fi gata mult mai repede şi tu vei fi o gazdă mai relaxată.

Nu face economii la desert

Poate fi tentant după timpul investit în prepararea felurilor principale să oferi ca desert o îngheţată. Nu uita că desertul este răsfățul oricărei mese şi impresia finală a tuturor celor care vin la tine la cină. Nu înseamnă că trebuie să faci un tort cu trei feluri de ciocolată sau să pregăteşti o Pavlova perfectă. Poţi să pregăteşti o prăjitură care îţi iese bine şi eventual care se face uşor sau poţi cumpăra prăjituri de la o cofetărie care foloseşte ingrediente de calitate. Indiferent care este alegerea ta, un desert savuros îi va face pe toţi invitaţii fericiţi!

Alcool – cu moderaţie

Este firesc ca la o astfel de serată să ai mai multe tipuri de alcool, în definitiv oamenii au gusturi diferite. Un aperitiv înainte de masă, în stil italian, poate fi excelent, însă nu întârzia prea mult cu gustările de la primul fel. Pentru multe persoane, alcoolul consumat pe stomacul gol nu este o idee bună. Cel mai bine ar fi ca, odată cu paharele, să pui pe masă şi câteva gustări sărate. Francezii le numesc „amuse bouche', adică ceva ce amuză pofta de mâncare.

Pentru seri memorabile cu familia şi prietenii, ţine cont de sfaturile de mai sus şi organizează cele mai frumoase cine!

Sursă foto: Pexels.com

(P) Material publicitar realizat în colaborare cu Selgros

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter