Într-o lume în care parentingul vine cu tot mai multe întrebări și mai puține certitudini, ParentED Festival devine busola de care au nevoie părinții conștienți, dornici să crească nu doar copii echilibrați, ci și versiuni mai bune ale lor înșiși.
Între 4-5 octombrie, Bucureștiul găzduiește cel mai mare festival de parenting din România, care aduce împreună părinți, educatori, psihologi și specialiști internaționali precum Dr. Shefali, Dr. Dan Siegel și Dr. Laura Markham, într-un spațiu viu de idei, dialog și transformare.
Despre această inițiativă și despre parentingul conștient, am discutat cu Diana Bălan, specialist în parenting si fondator ParentED Festival.
1. Ați fondat probabil cea mai mare comunitate de părinți conștienți din România. Ce înseamnă parenting conștient în 2025 și care credeți că sunt principalele preocupări ale părinților din comunitate?
În 2025, parentingul conștient nu mai este o „modă' sau un moft urban. A devenit o necesitate. Într-o lume în care burnout-ul parental este real, anxietatea socială începe devreme, iar „binele copilului' este invocat adesea doar ca pretext pentru obediență, parentingul conștient vine ca un act de rezistență. Este o alegere asumată de a pune relația mai presus de performanță, de a privi copilul nu ca pe un proiect de succes, ci ca pe o ființă în formare care are nevoie de siguranță emoțională, nu de control.
Părinții din comunitatea noastră sunt preocupați de teme profunde: cum să rămână conectați cu copilul în mijlocul haosului cotidian, cum să gestioneze crizele fără rușinare sau pedepse, cum să repare relațiile după momentele dificile și, mai ales, cum să își regăsească propriul echilibru interior pentru a putea oferi siguranță psihologică reală.
2. La ediția 2025 a ParentED Fest sunt anunțate deja câteva vedete internaționale în domeniu, precum Dr. Shefali, Gordon Neufeld, PhD și Dr. Dan Siegel. Care sunt 3 argumente principale pentru care merită să venim și să îi vedem?
În primul rând, pentru că nimic nu se compară cu energia dintr-o sală plină de părinți care împărtășesc aceleași provocări, aceleași emoții. A-i vedea live înseamnă a primi răspunsuri reale, a simți vulnerabilitatea lor, a te conecta nu doar la teorii, ci și la prezența lor autentică.
În al doilea rând, pentru că sunt oameni care nu doar predică, ci trăiesc ceea ce predică. Într-o lume cu prea mulți „experți' de TikTok, e nevoie de voci formate în zeci de ani de cercetare, clinici, întâlniri cu părinți și copii, consiliere și traume reale. Dr. Neufeld nu îți vinde un curs de somn, îți oferă o paradigmă care îți schimbă complet modul în care îți vezi copilul.
Și, nu în ultimul rând, pentru că schimbarea nu vine din rețete rapide, ci din profunzime. Iar acești oameni vin cu unelte ce au la bază neuroștiința, teoria atașamentului, psihologia dezvoltării – nu trucuri pentru copii cuminți, ci înțelegere pentru părinți conștienți.
3. Într-un context în care părinții sunt tot mai stresați și suprasolicitați, cât de importantă este educația părinților pentru a construi un mediu familial sigur, cald și echilibrat pentru copii?
Educația parentală autentică nu este un curs de perfecțiune, ci o invitație la reflecție, vulnerabilitate și reconectare. Într-o societate care ne vrea mereu ocupați, eficienți și aparent „bine', copiii nu au nevoie de părinți perfecți, ci de părinți disponibili emoțional. Iar asta presupune ca adultul să aibă acces la informație sănătoasă, susținere emoțională și o comunitate care nu îl judecă pentru că recunoaște că uneori e greu.
Fără educație parentală, riscăm să perpetuăm cicluri de vină, rușine și disciplină toxică, îmbrăcate în haine noi, dar cu aceeași fundație veche: „copilul trebuie să se conformeze'.
4. UNICEF atrage atenția că 6 din 10 copii sub 5 ani sunt supuși violenței acasă. Ce recomandă experții internaționali ai festivalului părinților care vor să impună limite copiilor fără să recurgă la pedepse sau amenințări?
Limitele sunt esențiale – dar nu pentru că „altfel ni se urcă în cap', ci pentru că oferă siguranță. Copiii au nevoie de limite clare, calde și constante, puse de adulți care nu se tem să fie lideri afectuoși. Cei mai importanți experți în domeniu – Dan Siegel, Shefali Tsabary, Gordon Neufeld – ne reamintesc că nu putem pune limite sănătoase dacă suntem deconectați de la copil. Altfel spus: conectează-te mai întâi, limitează după.
Pedeapsa oprește comportamentul pe moment, dar rupe relația pe termen lung. Adevărata autoritate vine din atașament, nu din frică. Nu suntem crescuți cu acest model, de aceea e greu. Dar este posibil. Și totul începe cu și de la noi.
5. Cum arată structura festivalului ParentED Fest anul acesta, acum că ați extins evenimentul la 2 zile de conferințe, workshopuri dedicate și activități pentru copii – la ce experiențe se pot aștepta participanții?
ParentED Fest 2025 e mai mult decât un eveniment – e o mișcare. Timp de două zile, participanții vor avea acces la conferințe inspiraționale cu lideri internaționali, workshopuri exclusive în care este abordată în profunzime relația părinte-copil, sesiuni de Q&A oneste și vulnerabile, dar și un spațiu dedicat copiilor – pentru că nu mizăm doar pe ce vor învăța părinții, ci și pe un mediu care favorizează învățarea prin joacă a celor mici.
Ne dorim să oferim nu doar informație, ci transformare. Așadar, experiența va fi una completă: cu spații de reflecție, interacțiuni cu experții, momente de conectare între părinți și activări care îmbină emoția cu neuroștiința.
Nu vindem „rețete', ci susținem procese. Și da, e greu. Dar este și incredibil de frumos.
Sursa foto: arhiva personală