Oferă cadouri personalizate pentru un plus de zâmbete!

Publicat pe

Ce-ar fi să transformi oferirea unui cadou într-un moment și mai special adăugându-i puțin suflet? Ei bine, Notino îți este complice în gravarea unui mesaj personal pe anumite parfumuri. Dă frâu liber imaginației și lasă-i pe cei dragi să se bucure de un dar unic, special gândit pentru ei!

Când vine vorba despre cadouri făcute celor dragi, parfumul ocupă primul loc în lista de opțiuni! Este minunat atunci când cunoști deja preferințele destinatarilor și îi poți surprinde cu aroma preferată. Astfel, de câte ori vor simți pe piele notele parfumului iubit se vor gândi la tine. Notino pune însă la dispoziție un serviciu suplimentar, și anume personalizarea cadourilor.

Prin urmare, poți alege gravarea cu laser a unui mesaj din inimă, pe sticluța de parfum, pe ambalajul de ruj sau pe paleta de farduri. Chiar și pe serul sau crema de față preferate. Parfumul sau produsul cosmetic devine astfel o amintire minunată a momentelor, a evenimentelor și a sentimentelor împărtășite.

Astfel, în limita unui număr de caractere, care variază de la un produs la altul, poți grava nume, inițiale, data nașterii copilului, urări de aniversare, o declarație de dragoste sau chiar o cerere în căsătorie. Ce trebuie să faci?

Pasul 1: Alege parfumul sau produsul cosmetic dorit, din oferta de parfumuri și cosmetice cu opțiunea de gravare!

Pasul 2: bifează opțiunea „Gravură personalizată pentru 20 de lei, care se află imediat sub butonul „Cumpără!

Pasul 3: Scrie textul dorit în câmpul respectiv și confirmă!

Pasul 4: Adaugă produsul în coș și plasează comanda!

Pasul 5: Bucură-te de zâmbetele celor dragi atunci când deschid cadoul!

Ce trebuie să știi despre personalizarea cadourilor la Notino?

Nu toate produsele care se găsesc în magazinul online Notino pot fi personalizate, dar există o ofertă generoasă în zona aceasta. Poți alege între zeci de parfumuri, cosmetice, produse de machiaj, chiar și lumânări parfumate și perii pentru păr. La anumite parfumuri personalizate, Notino a pregătit și cadouri, ce pot fi mostre de parfum, mini parfumuri, portfarduri sau produse de machiaj în variantă mini. 

Ce cadouri am personalizat eu

Din punctul meu de vedere, parfumul este cadoul ideal pentru oricine, de la iubit sau prieteni și până la părinți, colegi de serviciu sau parteneri de afaceri. Așa că nu puteam alege altceva pentru oamenii dragi decât parfumuri și am optat pentru personalizarea lor. Pentru prietenea mea cea mai bună am ales eau de parfum intense Black Opium de la Yves Saint Laurent, pentru mama am optat pentru marea ei iubire parfumată, apa de parfum Chloé Nomade și pentru fratele meu am pus în coș Le Parfum La Nuit de LHomme de la Yves Saint Laurent. Pe fiecare le-am personalizat cu mesaje unice, care sigur le vor smulge emoții și zâmbete! 

dinpopor.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter