Sfaturi Înțelepte Pentru Sănătatea Prostatei – Cum Putem Influența Factorii de Risc ai Adenomului de Prostată?

Publicat pe

Adenomul de postată, hiperplazia benignă de prostată sau mai simplu ‘prostata mărită este o afecțiune necanceroasă, caracterizată de mărimea prostatei prin procesul de creștere a numărului de celule ale acesteia.

Dar să lămurim înainte de toate ce este prostata. Aceasta este glanda componentă a sistemului reproducător masculin, localizată sub vezica urinară și în fața rectului. Rolul glandei este acela de a produce fluide prostatice, care compun lichidul seminal. Acesta facilitează accesul spermatozoizilor către ovulul femeii, cu scopul de a-l fecunda. Pe parcursul anilor, prostata începe să crească și poate bloca cel puțin parțial fluxul urinei. 

Principalii factori declanșatori ai adenomului de prostată

După cum s-a menționat deja, nu au fost depistate elementele cauzatoare ale creșterii prostatei. În schimb, oamenii de știință au descoperit care sunt aspectele care o predispun la această afecțiune.

  • Vârsta

Cel puțin o treime din bărbații trecuți de 60 de ani experimentează simptomele adenomul de prostată. După vârsta de 80 de ani, cel puțin 50% dintre bărbați se confruntă deja cu această afecțiune.

  • Factorii genetici

Cei mai expuși sunt bărbații care au o rudă de gradul 1 sau 2, diagnosticată cu boli ale prostatei.

  • Bolile cronice și sedentarismul

Studiile au arătat legătura dintre diabet sau boli ale inimii și predispoziția pacienților pentru adenomul de prostată. Sedentarismul și obezitatea favorizează o mulțime de boli cronice, printre care și mărirea prostatei.

Cum se manifestă adenomul de prostată la majoritatea pacienților?

Prostata mărită nu e musai să vină ‘la pachet cu simptome de vreun fel. Însă, dacă nu este depistată din faza incipientă, boala evoluează și în timp apar simptome din ce în ce mai inconfortabile.

  • Nevoia frecventă de urinare

Senzația permanent urgentă de a merge la baie se explică prin faptul că, prostata mărită presează partea inferioară a vezicii și apasă uretra.

  • Durere la urinare

Din cauză că prostata blochează uretra, la momentul eliminării urinei, pot apărea senzații de usturime sau chiar durere.

  • Golirea incompletă a vezicii urinare

Dimensiunile crescute ale prostatei obstrucționează eliminarea completă a vezicii, ceea ce amplifică disconfortul. Tot din acest motiv este foarte posibil ca jetul urinei să fie foarte slab.

  • Urinare cu urme de sânge

În cazurile mai rare, pacientul poate acuza urinări cu sânge, infecții urinare frecvente sau chiar incapacitatea de a elimina urina.

Metode testate de combatere a îmbolnăvirii prostatei

Dacă nu cunoaștem adevăratele cauze ale bolilor de prostată, vestea excelentă este aceea că, anumiți factori declanșatori pot fi influențați.

  • Dieta sănătoasă

Alimentația adecvată reduce riscul de cancer prostatic, în mod special. Menținerea unui indice de masă corporală în parametrii normali, precum și introducerea sportului în rutina noastră sunt câteva sfaturi din partea specialiștilor.

Dieta trebuie să fie săracă în grăsimi de origine animală, produse lactate și uleiuri vegetale. Aceste alimente nu trebuie eliminate definitiv din dieta noastră, ci doar consumate cu moderație. Poți alege carnea slabă și produsele lactate sărace în grăsimi.

Medicii încurajează consumul de fructe și legume, care să înlocuiască gustările dintre mesele principale ale zilei. Cele mai indicate sunt fructele roșii, precum rodiile, pepenele, grapefruitul sau roșiile. În ceea ce privește legumele, caută-le pe cele de tip crucifere, precum varza, conopida sau broccoli, bogate în vitamina C.

Soia este bogată în izoflavoni, nutrienți eficienți în reducerea riscului cancerului de prostată.

Consumă pește gras de trei ori pe săptămână, pentru a oferi organismului cantitatea optimă de Omega 3. Acești acizi grași reduc riscul de cancer și de boli cardiovasculare. Somonul, tonul, heringul sau hamsia fac parte din categoria peștilor uleioși, bogați în acizi grași. Alte surse de grăsimi sănătoase se regăsesc în măsline, avocado, nuci sau semințe.

Bea ceai verde sau cafea, întrucât aceste băuturi reduc probabilitatea de diagnosticare cu boli ale prostatei și încetinesc chiar dezvoltarea cancerului de prostată.

Suplimentele pentru sănătatea prostatei sunt eficiente pentru combaterea măririi prostatei, incontinența urinară, îmbunătățește calitatea lichidului seminal și menține sănătatea tractului urinar și al sistemului reproductiv. Suplimentele naturale pentru prostată pot susține efortul organismului de a reduce dimensiunea prostatei crescute. Suplimentele bogate în antioxidanți participă la gestionarea inflamației în mod natural și fără efecte secundare.

  • Greutatea corporală

Obezitatea este un factor care contribuie la accelerarea cancerului. Dacă ai o greutate normală, atunci o poți menține simplu prin dietă echilibrată și activitate fizică. Dacă ai probleme cu kilogramele în plus, adoptă o dietă sănătoasă care să asigure un deficit caloric.

Activitatea fizică este primordială. Începe un plan de antrenament cu 30 de minute de exerciții fizice, minimum 5 zile pe săptămână. Pe măsură ce capeți rezistență, poți crește treptat durata antrenamentelor. În timpul antrenamentelor, trebuie pus accentul pe grupele de mușchi din zona pelvină și abdominală.

Cea mai bună soluție pentru evitarea problemelor de sănătate de orice fel este chiar prevenția. Redobândirea sănătății prostatei implică eliminarea alimentelor dăunătoare, reducerea excesului de greutate prin sport și o alimentație bogată în nutrienți. Este de asemenea vitală gestionarea nivelului de stres și îndepărtarea factorilor generatori.

substantial.ro
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter