Cozonac dospit la rece. Rețeta Gabrielei Cristea

Publicat pe

Rețeta de cozonac dospit la rece este una foarte apreciată, cu atât mai mult cu cât rezultatul este unul fabulos. Iar Gabriela Cristea, o gospodină desăvârșită, îl prepară pentru familia ei de Sărbători. Vedeta de la „Mireasa. Urzeala Soacrelor' a împărtășit rețeta celui mai apreciat dulce de Paște.

Chiar dacă rețeta de cozonac dospit la rece este una mai puțin cunoscută printre gospodine, Gabriela Cristea ne-a convins că merită cu prisosință încercată în perioada Sărbătorilor. Și cum se apropie Paștele, vedeta a gătit una dintre cele mai gustoase rețete de cozonac și a împărtășit-o, pas cu pas, cu fanii ei din social media.

Cozonac dospit la rece. Rețeta Gabrielei CristeaCozonac dospit la rece. Rețeta Gabrielei Cristea

Cozonac dospit la rece – ingrediente

Deși, de obicei, cozonacul se lasă la crescut la cald câteva ore, Gabriela Cristea are rețeta ei proprie, una care nu dă greș. Deși dospește aluatul la în frigider, rezultatul este unul absolut spectaculos, iar asta o dovedesc cu prisosință pozele postate de vedetă după ce a făcut cozonac dospit la rece. Iată de ce ingrediente aveți nevoie!

Ingrediente

530 de grame de făină
120 de mililitri de lapte rece
5 ouă
25 de grame de drojdie
150 de grame de unt
sare
80 de grame de zahăr
esență de rom și vanilie
coajă de portocală și lămâie
250 de grame de ciocolată mărunțită
400 de grame de nucă mărunțită
3 ouă
200 de grame de zahăr

Citește și: Rețetă de cozonac fără frământare. Fără efort și delicios

Citește și: Cel mai bun cozonac din lume. Rețeta lui Chef Cătălin Scărlătescu

Citește și: Cozonac fără frământare. Rețeta la îndemână pentru orice începător în bucătărie

Citește și: Cozonac pufos cu nucă și cacao. Cea mai simplă rețetă de cozonac

Cum prepară Gabriela Cristea cozonacul dospit la rece

Coaja de la o portocală, peste care se adaugă 3 ouă întregi și 2 gălbenușuri se pune într-un vas încăpător. Se adaugă apoi în jur de 70 de mililitri lapte rece, 5 grame de sare și zahăr. Compoziția se bate bine, iar apoi se adaugă făina. Compoziția se amestecă timp de 20 de minute, iar pe parcurs se pune câte puțin unt, până la omogenizarea completă a aluatului. Apoi se lasă la dospit câteva ore bune. Gabriela Cristea mărturisește că îl lasă chiar și peste noapte la frigider. Coca se împarte în patru și fiecare bucată de aluat, umplută anterior, se pune în câte o formă de cozonaci bine unsă cu ulei.

Iată cum se face umplutura: se amestecă trei linguri de cacao cu vârf cu 3 ouă și cu albușurile rămase de la aluat. Se adaugă apoi 50-100 de mililitri de lichior, ciocolata făcută pulbere și, la final, nuca. Se amestecă bine totul, iar crema se împarte în mod egal și se umple fiecare cozonac. Cozonacii se coc timp de 50 de minute la 160 de grade.

 
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter