Avem nevoie de energie, e drept. Iar ritmul mult prea alert în care ne trăim viața ne împinge și către ispite nesănătoase, ca să o obținem. Somnul insuficient, alimentația necorespunzătoare și stresul cotidian ne fac să ne simțim tot mai obosiți. Astfel, ajungem să consumăm băuturi și alimente pe care le considerăm energizante, fără să ne mai gândim la consecințe. Ce-ai zice să încerci și tu, chiar de azi, aceste minunate rețete de băuturi energizante?
Cuprins
E ușor să cădem în capcana băuturilor de pe raft, cu ambalaje atrăgătoare și promisiuni de super-eficiență. Au gust bun și chiar reușesc să ne păcălească simțurile. Iar în combinație cu alcool, chiar par să ne dea aripi. Numai că excesul de zahăr, cofeină, coloranți și conservanți devine o adevărată otravă pentru organism. Și face ravagii, mai ales la vârste tinere.
Dar adevărata energie vine din nutrienți naturali, hidratare și echilibru. Dacă te vei obișnui cu aceste rețete de băuturi energizante pe care să le încerci acasă, nu vei mai renunța la ele. Rapid, cu ingrediente naturale, ușor de găsit, poți obține acea doză de energie și vitalitate de care ai nevoie, fără efecte adverse.
Cum fac rău energizantele din comerț
După cum probabil ai aflat deja, combinația de energizante îmbuteliate și alcool poate fi fatală. Tot mai mulţi dintre noi, în special tinerii, consumă băuturi energizante, pentru a combate oboseala. Sau, și mai rău, le combină cu alcool la petreceri şi alte distracţii. Și nu e de mirare că, în ultimii ani, s-au raportat cazuri de deces, în urma consumului acestei combinaţii.
Băuturile energizante de la raft conţin, în general, pe lângă apă, zahăr, cafeină şi coloranţi, o mulţime de alte ingrediente, precum taurină, efedrină, guarana etc. Iar atunci când sunt consumate împreună cu alcool, organismul primeşte dintr-o dată extrem de multă energie, asemeni unui şoc. De aceea, consumul frecvent, mai ales pe fondul altor afecţiuni, poate avea efecte grave.
În ceea ce priveşte cantitatea care devine periculoasă, nu este aceeaşi pentru fiecare persoană în parte. Variază în funcţie de vârsta, alimentaţia şi de afecţiunile indivizilor. Însă, cu siguranţă, cei mai predispuşi riscului sunt tinerii şi persoanele în vârstă, deoarece au un sistem nervos mai sensibil.
Dăunează inimii şi ficatului
Substanţele care se găsesc în băuturile energizante forţează organismul să funcţioneze la capacitate maximă. Acestea cresc ritmul cardiac şi tensiunea arterială, dar şi riscul de apariţie a hipersensibilităţii, inclusiv a atacurilor de panică. Alcoolul, la rându-i, influenţează şi el activitatea inimii. Iar asta face să crească serios riscul de apariţie a tulburărilor cardiace severe.
Această combinaţie poate fi nocivă şi pentru ficat, deoarece este greu de metabolizat. Iar excesul poate duce la ciroză sau hepatită. De altfel, întregul organism are de suferit. Și asta pentru că se deshidratează sever, iar funcțiile sale sunt serios perturbate, mai ales la nivelul sistemului nervos central. Între efecte pot fi enumerate: comportamentul riscant, violent şi riscul major de accidente.
Studiile efectuate la nivel mondial au indicat că dacă dozele recomandate nu sunt depăşite, consumul nu este periculos. Dar asta numai dacă ne referim la un organism perfect sănătos. Or, există și persoane care nu se știu suferinde și care pot avea probleme grave în urma consumului de energizante. Unele boli cardiovasculare nu se manifestă în condiţii obişnuite. Însă pot să devină simptomatice în situaţii particulare, precum consumul combinației de alcool cu energizante.
Care sunt cele mai eficiente energizante naturale
Acestea fiind spuse, probabil că te vei gândi mai serios la prepararea acestor rețete de băuturi energizante pe care să le încerci acasă. Avantajele sunt de necontestat. Sunt lipsite de conservanți, zahăr rafinat și aditivi. Le poți face exact pe gustul tău și după nevoile tale. Furnizează energie din surse naturale: fructe, plante, semințe, condimente. Hidratează și hrănesc, în același timp. Și, cel mai important, sunt chiar mai ieftine decât cele din comerț.
Iată care sunt cele mai eficiente ingrediente pentru rețete de băuturi energizante pe care să le încerci acasă:
Mugurii de stejar și de fag
Strămoșii noștri obișnuiau să facă din ei un ceai întăritor, folositor în stări de astenie, convalescență și anemie. Se spune că și o scurtă plimbare în păduri de stejar și fag are efect revigorant.
Ghimbirul
Pe lângă alte efecte recunoscute deja, ghimbirul e renumit și pentru faptul că stimulează circulația sângelui și dă un plus de vitalitate.
Guarana
Acestă plantă este foarte prețuită în America de Sud, pentru calitățile sale reconfortante. De altfel, se regăsește și în băuturile energizante din comerț. Dar e de preferat să folosești ceai din planta naturală și nu extracte dubioase. Conține o substanță care acționează precum cofeina, dar nu are efectele dăunătoare ale acesteia. De aceea, guarana întreține starea de vigilență, îmbunătățește vitalitatea, memoria și duce la îmbunătățirea stării psihice. Ajută la menținerea unui bun nivel al energiei mai mult timp. Are și o aromă plăcută și se găsește în magazinele cu produse naturale.
Ceaiul verde sau matcha
O adevărată bombă de antioxidanți, ceaiul verde poate înlocui cu succes cafeaua. Are un efect extraordinar asupra întregului organism. Matcha nu este altceva decât pulberea obținută din frunzele cu efecte miraculoase pentru sănătate. Ceaiul verde și matcha oferă o doză de cafeină blândă, cu efect prelungit.
Cătina
Paradoxal, siropul de cătină calmează și energizează în același timp. Pentru un plus de energie, se recomandă siropul de cătină, dimineaţa şi la prânz. Se ia după gust, diluat cu apă. Persoanele care îl folosesc zilnic sunt optimiste și echilibrate. De aceea, este bun şi împotriva stărilor de nervozitate. Cătina se mai poate consuma proaspătă sau uscată. Mai poate fi găsită la producătorii apicoli, conservată în miere.
Condimentele
Curcuma sau turmericul, scorțișoara, anasonul, busuiocul sau rozmarinul se găsesc în bucătăria oricărei gospodine. Separat sau împreună, după bunul plac, îți vor da un plus de dinamism. Le poți folosi și pentru a prepara ceaiuri gustoase și originale. Infuzează timp de 10 minute un baton de scorțișoară și cinci fructe de anason la o jumătate de litru de apă. Strecoară și, după ce a ajuns la o temperatură la care poate fi consumat, îndulcește-l cu miere. Poate fi combinat cu alte ceaiuri pentru a da o aromă specială. Turmericul, pe lângă efectul antiinflamator, este și un stimulant ușor.
Semințele de chia
La modă în zilele noastre și recomandate în orice tip de regim alimentar sănătos, semințele de chia hidratează și eliberează energie treptat.
Alunele de pădure
Alunele au o valoare nutritivă foarte mare. Sub aspect energetic, 100 g de alune au o valoare de 690 kcal, din care se resorb 89%. De aceea, sunt recomandate ca energizant. Dar sunt indicate cu precădere copiilor aflaţi în creştere, persoanelor anemice, femeilor în timpul sarcinii, copiilor debili şi persoanelor de vârsta a treia. Este preferabil să se consume crude și cu cât mai puțină sare adăugată. Se mai pot pisa și amesteca cu miere.
Pentru sportivi și cei care merg pe munte se prepară un supliment nutritiv din părți egale de alune, nuci, granule de soia fierte, stafide și miere. Se poate face infuzie din frunze de alun (o lingură la o cană cu apă). Se beau două-trei căni pe zi. Din scoarța mărunțită se face un decoct (o lingură la o cană cu apă). Se beau una-două căni pe zi.
Rețete de băuturi energizante pe care să le încerci acasă
Deși ai putea crede că nu au cum să suplinească dozele atrăgătoare din comerț, aceste rețete de băuturi energizante chiar fac minuni. Așa că merită să le încerci. Mare atenție, însă! Nu folosi deloc zahăr și, dacă folosești miere, moderația e cheia. Nu amesteca ceai verde, cafea și matcha în aceeași zi! Și ai grijă să nu consumi niciodată aceste rețete de băuturi energizante pe stomacul gol, mai ales dacă conțin ghimbir, matcha sau cafea.
Smoothie „Verde Energizant'
Este băutura perfectă pentru dimineață, înainte de muncă sau antrenament. Dar se poate consuma oricând, la nevoie. Energizează, hidratează, reglează digestia și oferă o doză mare de antioxidanți.
Ingrediente:
1 pumn de spanac proaspăt
1 banană
1 linguriță de spirulină pudră
1 lingură de semințe de chia
200 ml apă de cocos
zeama de la ½ lămâie
1 linguriță de miere (opțional)
Mod de preparare:
Pune toate ingredientele în blender și mixează până obții o băutură fină. Consumă imediat pentru a beneficia de toți nutrienții.
Ceai energizant cu ghimbir și lămâie
O alegere excelentă pentru începutul zilei sau după-amiezele obositoare. Stimulează sistemul imunitar, crește nivelul de energie și îmbunătățește concentrarea.
Ingrediente:
1 cană de apă fierbinte
1 linguriță de ghimbir proaspăt ras
sucul de la ½ lămâie
1 linguriță de miere
un praf de scorțișoară sau turmeric
Mod de preparare:
Pune ghimbirul ras într-o cană cu apă fierbinte și lasă-l la infuzat 5 minute. Strecoară, adaugă sucul de lămâie și mierea. Amestecă bine și savurează.
Limonadă cu semințe de chia
Este o băutură răcoritoare, hidratantă și energizantă, perfectă pentru vară. Te energizează ușor și constant, reglează nivelul de zahăr din sânge și ajută la hidratare.
Ingrediente:
500 ml apă plată
sucul de la 2 lămâi
2 lingurițe de semințe de chia
1 lingură de miere sau sirop de agave
câteva frunze de mentă (opțional)
Mod de preparare:
Amestecă toate ingredientele și lasă la frigider 15-20 de minute, până când semințele de chia absorb lichidul și formează un gel ușor.
Energizant cu matcha și lapte vegetal
Se numără printre cele mai apreciate rețete de băuturi energizante. Cofeina din matcha are un efect mai blând și mai de durată decât cea din cafea. În plus, aduce concentrare îmbunătățită, energie constantă și antioxidanți din belșug.
Ingrediente:
½ linguriță de pudră de matcha
200 ml lapte vegetal (migdale, ovăz, soia)
1 linguriță de miere
opțional: un strop de extract de vanilie
Mod de preparare:
Amestecă pudra de matcha cu puțină apă fierbinte și bate bine cu un tel. Adaugă laptele vegetal cald și mierea, apoi amestecă totul până se omogenizează.
Apă detox cu fructe și plante aromatice
Reprezintă o alegere simplă, dar revitalizantă, ideală pentru birou sau drumeții. Revigorează, hidratează și oferă un gust plăcut fără calorii suplimentare.
Ingrediente:
1 litru de apă plată
4-5 felii de castravete
½ lămâie feliată
câteva frunze de mentă
3-4 căpșuni tăiate (sau fructe de pădure)
Mod de preparare:
Pune toate ingredientele într-un borcan sau o sticlă. Lasă la rece cel puțin 1 oră. Poate fi consumată pe tot parcursul zilei.
Băutură rapidă cu cafea și banană
Pentru zilele în care ai nevoie de un boost imediat, este o combinație excelentă de carbohidrați rapizi, cafeină și proteine ușoare.
Ingrediente:
1 banană bine coaptă
100 ml cafea neagră (răcită)
200 ml lapte vegetal
1 linguriță de unt de arahide (opțional)
1 linguriță de miere sau curmale
Mod de preparare:
Amestecă în blender toate ingredientele până la omogenizare. Poate fi servită și cu gheață pentru un efect răcoritor.
„Doza rapidă'
Pentru că are un puternic efect energizant, nu se recomandă a fi consumată în a doua jumătate a zilei. E posibil să nu mai poți adormi la ora de culcare.
Ingrediente:
1 cană cu apă fierbinte
1 – 2 lingurițe cu miere, după gust
1 bucățică de cam 1 cm de ghimbir
1/4 linguriță cardamom măcinat
1/4 linguriță tumeric
Mod de preparare:
Taie ghimbirul feliuțe subțiri și pune-l în cana cu apă fierbinte. Adaugă condimentele și amestecă bine. Ghimbirul accelerează circulația sângelui și te revigorează instant.
Lapte energizant detox
Semințele de în îți furnizează doza de fibre necesară pentru o digestie bună. Carbohidrații sănătoși din această băutură te vor umple de energie pentru întreaga zi.
Ingrediente:
1 banană bine coaptă
20 migdale crude
2 frunze de kale
1 cană de lapte
1 lingură semnițe de în
Mod de preparare
Pune toate ingredientele într-un blender și amestecă-le până obții o băutură fină, hidratantă, răcoritoare și hrănitoare.
Sursa foto: Shutterstock
Alte surse: instructables.com, hebbarskitchen.com,
Citește și Care sunt beneficiile mâncatului în aer liber
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/07/retete-de-bauturi-energizante.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/cabral-inoke-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-luana-mitrea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_fa7a3fab1b0dcfcb971d1289d80ee16e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_8ea420b1914dd95d2df8b82f9888009a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_e0e37147a39338c885ef3b82eac68df4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_7f759ceca800c1a4ecfcbcb6fa42cf73.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/12_d44e1aea32529efa75fb9da889394bf2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/maria-constantin-349-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/adrian-minune.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-14t143141.949-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-12t124810.935-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/numerology-concept-composition_23-2150169761.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/04/79-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/fuego.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_415daaef5613d95fbc009f138ba91040.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/77_d41cf7e029f9a48b8583b7e0bda03994.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_e1fbfec3d925cf7a90b0a1a14af4d9a5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_4c7b44e057fa3cbc0d0d5c066cd2e999.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3a1c7a3aa0e758eb4aeec820d02b4c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_be858466d85c1fa09ed751a8b774e95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b93829fb9b86e135c2362634df43326a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_e18891d7f51953ca31271330c865a737.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_bc441e89d6dcb888c6cd9a9a90c6b0a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_ad27c0d721db04c66d0872bc9b5739ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_de12e0897252a45a62c09a8ed499c702.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_b1885b3bc7e69029c9ab3c162ee1b51b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_10aa0c7e1eb55b8a5e2f708f7702b539.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3cd200d18af050807c5c05b56c94aef.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_be8590340b3b336d63abd18c10a15d67.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_db4abd637ddd4dfab195e834d8b70d74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_b4e7c0c9e5aacc9ad03b9a4ae367afaa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_52265816f307df670129d35cc4db6d26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_94c569ba1e7766cb4aa81dea863bf187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_e8e2f6532c22ffdf1d9624718eb3dfcb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7c451ebd96ca1dd8be6d7960970b3168.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ee545d3cb1c607c145eb06539864d541.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_cdbf3ed519d6f1d4a19219054169a01e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_4db40c0347632d1258c01285402e8ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_7e797ea75d81f3a36377ff4fa392f775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_9fa17ee318e6c32e63ee59439fd030b3.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ea70aeab3d0634ac44d1f33b59bc2974.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_06b021d0ecd396f042c9021966b8e151.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f2272c267d7469e8049dca796b46a364.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_f6cc7328d80a625e7797245685e19b30.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_92a963baa6d9937f99ed504480ec2510.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_2bbe3d4c98e1b792ab47c9263aa28dd9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_bf578ac10f46d118e007563771e944d0.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_ccbf2aedfffb8faab1e26af3ee2fd214.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-sebastian-stan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2026/05/colaj-foto-2026-05-15t112606.166-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_47f7f57edb6c92a8b6d4bfddf07b2c6d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_980ffc575a5cea990bcdadb846b4c76b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_bb0ca9e08e515b898b8496560e235160.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_d82535e00b693acd9d63e406ef0987b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_23ff572ebd5a015941a1125c8ae46e96.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_aa28afa2cdf3dfb4107933394d1fa4f1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_4472192ab1454822dd51533d8d3c1573.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_01462d23565d686c7670f02b2617f5da.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_323726251cbf9c81b53822c5da14c9f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_7142fdea1953b8dbee016c0bc0d6fb9c.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_5a123da3e0c46ee305c586d04cfec556.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_35b547bade740f8c1f7951b6f7354ceb.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_ad39a5424baf241a4cea43fd1ee8a548.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_153b373f828753985ec255f83628f391.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_4af5a2011f6bbc98505cb68fd7ccee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_cb9e840eabb3fede2dd2b82612e7fde2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_d8d529033040d4e55ec877cd4fce3728.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_935af3dbe2c5622aa996d34408fbdf0d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_081a7170a69826e4c3e0a124b8f563e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_fc3c781d1915ce2357237781f213dad5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_c3eb861a52f6cf88bfd7ebf337ba9089.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_36856fb7df7608a87b5dc71705d716b8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_f1757634f32c3d3007945713ac4f9775.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2905190f41823e75fc0cbbf13a7967bf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_c68648d42986f91e1ae9145c4ce3589a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_963d23da33eb0f785dfd42f669d7f4e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_eee55daa696ce26df1c74fdb972835a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_89dd7a8d57895d8434447cda22fff533.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f8fed6c4a6ae62d1e9fe7a7f32402e69.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_5123124b3fdf4a5e438186edb3138181.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_bd40d067e0543372f3cdcdd98a9ff494.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_f3db1c47727786cee155653eb53d7c70.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_ab267c107713d2e75bb1e16569fcc93a.jpg)