Editorial noiembrie 2014: Marile schimbări

Publicat pe

oana

Oana Popoiag, Redactor-sef adjunct

 

În timp ce scriu acest text, lângă mine s-a încins o discuţie aprinsă despre alegerile prezidenţiale. Are loc o polemică despre schimbările pe care fiecare candidat le-ar aduce cu sine.

 

Una dintre prietenele mele spune de trei luni că are urgent nevoie de un nou început în viaţa personală, dar îi e teamă să ia decizia. E mare zarvă că George Clooney a renunţat la celibat, ştiu cel puţin zece femei devastate de veste. „Schimbare' e un cuvânt magic în această perioadă. Şi nu doar la nivel de regim.

 

Revista VIVA! este în luna noiembrie şi mai strălucitoare ca de obicei. Vei descoperi mai multe pagini dedicate shopping-ului de lux, nenumărate esenţe preţioase în secţiunea de beauty, cele maiexclusiviste petreceri ale sezonului, poveştile designerilor care au schimbat lumea, redefinind percepţia asupra modei.

 

Cea mai cinstită şi simplă definiţie a schimbării mi-a dat-o, fără să vrea, chiar vedeta ediţiei noastre de lux, Andreea Raicu: „Înainte nu aş fi ieşit din salon dacă era ploaie, mă temeam că îmi distruge coafura. Acum nu îmi mai pasă.' Totuşi, în viaţă, ca şi în politică, „schimbare' e un cuvânt mare şi, de multe ori, derizoriu. Cu Andreea am petrecut o zi întreagă şi mi-a fost clar că, în ceea ce o priveşte, îşi pune în practică gândurile.

 

Tricoul purtat de Oana Popoiag face parte din Campania pentru Sanatatea Sanilor si poate fi comandat online din 15 noiembrie pe www.avon.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter