Editorialul lunii mai – Aşteptând vara...

Publicat pe

Vara lui 2015 se anunță extrem de fierbinte pentru multe vedete de la noi.

 

luana-danet-editorial

Luana Danet, Redactor-sef Viva!

Laura Cosoi a spus marele DA! și se pregătește să-i devină soție lui Cosmin Curticăpean, după o poveste de dragoste care durează de trei ani. Înainte de marele eveniment, actrița a acceptat să-și tatueze temporar corpul pentru coperta VIVA!, intrând într-un rol care amintește de perioada heroin chic. Urmează acum planurile de nuntă și probele pentru rochia de mireasă, care va fi creată de Stephan Pelger.

 

De un moment important în viața ei se pregătește și Aylin Cadîr, care va deveni în curând mama unui băiețel. Detaliile despre naștere, botez și religia pe care o va avea micuțul ne-au fost dezvăluite de Aylin în exclusivitate. Alexandra Stan a mers pe urmele Innei până în America, participând la mai multe tabere de creație care s-au finalizat cu piese ce promit să zguduie topurile.

În plus, Alexandra povestește despre sacrificiile și eforturile pe care atât ea, cât și tatăl ei, care i-a fost manager o perioadă, le-au făcut pentru a obține succesul internațional.

 

Și pentru că starurile nu ar mai fi staruri dacă nu ar avea în subordine o armată de angajați, vă invităm să descoperiți ce se întâmplă atunci când bonele, menajerele sau șoferii celebrităților de la Hollywood își dau demisia și rup tăcerea. Nu ratați, așadar, prima sursă de știri mondene!

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter