Editorialul lunii martie 2016 - Luna premianţilor

Publicat pe

Subiectul care a făcut deliciul presei mondene internaționale atât înainte, cât și după gala de decernare a premiilor Oscar a fost, fără îndoială, soarta lui Leonardo DiCaprio la această ediție a galei Academiei Americane de Film.

 

editorialCarmen Bruma

 

Acum, că după șase nominalizări omul a reușit, în sfârșit, să câștige, spiritele s-au calmat, iar domnișoarele care au plâns de cel puțin 12 ori la „Titanic” au postat pe conturile de socializare inimioare și felicitări pentru dragul lor Leo.

 

La București însă, pentru noi, mult mai importante au fost rezultatele celei de a treia ediții Viva! Charity Gala. Și de această dată, celebritățile au răspuns invitației noastre de a susține programul Ajută Copiii! inițiat de Fundația Ringier în urmă cu 3 ani. Cu generozitate, personalități ale lumii artistice, sportive sau ale mediului de afaceri au donat sume importante ce vor fi direcționate către micuții aflați în luptă cu maladii grave. Le mulțumim tuturor și, dacă ar exista un Oscar pentru caritate, acesta s-ar îndrepta fără îndoială către ei.

 

Nu exagerez dacă spun că și pe copertă avem o vedetă care merită felicitări atât pentru cariera în televiziune, cât și pentru activitatea din spatele camerelor. Deși au trecut 20 de ani de când Andreea Esca a spus la Pro Tv „Bună seara, România! Bună seara, București!, vocea ei se impune la fel de categoric la fiecare jurnal, iar carisma ei trece dincolo de ecran. În plus, Andreea are o familie frumoasă, o căsnicie minunată de 18 ani și este mama a doi adolescenți, Alexia (15) și Aris (12). Deși poate credeai că până acum ai aflat totul despre ea, interviul din această ediție te va surprinde!

 

Luana Danet, Redactor-sef VIVA!

 

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter