Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o alertă meteo Cod roșu de ploi torențiale pentru mai multe județe, iar Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a decis suspendarea cursurilor şcolare în ziua de miercuri, atunci când este anunţat un cod roşu de precipitaţii.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
ANM a transmis o informare meteo de ploi, vânt și ninsori viscolite la altitudini mari valabilă până joi și mai multe coduri de vreme rea, inclusiv un cod roșu de ploi abundente în trei județe.
ANM a emis cod roșu de ploi torențiale, inundații, vijelii și zăpadă
Urmează trei zile în care precipitațiile vor fi însemnate cantitativ și pot ajunge chiar la 110-120 l/mp, în sud-estul tării. Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o alertă meteo Cod roșu de ploi torențiale pentru mai multe județe. Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunțat la Antena 3 CNN, în ce zone „va ninge viscolit'.
„Va ploua cu precădere în partea de sud-est a țării, și aici includem în special Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, unde cantitățile de precipitații vor fi semnificative, mai ales începând de mâine noapte, când va intra în vigoare codul roșu pentru cele trei județe din sud-est: Constanța, Călărași și Ialomița, de la ora 21:00 până miercuri seara, la ora 23:00.
Va ninge viscolit, mai ales în Carpații Meridionali, la altitudini mai mari de 1.700 de metri, cu rafale de 80–90 km/h. Vorbim, din nou, de probabilitatea de a se depune un strat de zăpadă de 30–40 cm. Și Capitala se va afla sub incidența unui cod portocaliu pentru cantități importante de precipitații.', a precizat Elena Mateescu.
Vântul va avea intensificări în sud, în est, la munte și pe arii restrânse în rest, cu viteze, în general, de 45…55 km/h, iar în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei, în centrul și sudul Moldovei, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură, temporar și de 60…70 km/h.
Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi maxime cuprinse în general între 12 și 18 grade și minime între 3 și 14 grade.
Pericol de inundații până pe 9 octombrie
În perioada 5-9 octombrie țara noastră este afectată de un ciclon care vine dinspre Peninsula Balcanică spre sud-estul României și Bazinul Vestic al Mării Negre.
„Solul este aprovizionat deja cu apă, iar cantitățile mari pot conduce la probleme punctuale, fiind posibile depășiri ale Cotelor de apărare. Echipele de la Apele Române trebuie să fie pregătite de intervenție. Trebuie să fim atenți și vigilenți, pregătiți de intervenție rapidă oriunde este nevoie', a atenționat secretarul de stat din Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), Raul Pop, luni.
Potrivit hidrologilor, alerta va fi în vigoare în intervalul 7 octombrie, ora 21:00 – 8 octombrie, ora 00:00 şi vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi de niveluri.
Totodată, va fi Cod portocaliu de inundaţii, în acelaşi interval de referinţă, pe râuri din judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Vrancea, Galaţi şi Tulcea.
Conform prognozei de specialitate, în perioada 6 octombrie, ora 21:00 – 9 octombrie, ora 12:00, va fi în vigoare un Cod galben de fenomene hidrologice importante pe cursuri de apă din judeţele Dâmboviţa, Prahova, Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Braşov, Covasna, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Galaţi, Iaşi, Vaslui, Constanţa şi Tulcea.
Un al doilea Cod galben de inundaţii va fi valabil de marţi, de la ora 18:00, până joi, la ora 12:00, pe râurile ce traversează judeţele: Mehedinţi, Dolj, Covasna, Braşov, Harghita, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Gorj, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Ilfov.
Cod galben de ploi însemnate și vânt puternic
De luni seară până marți seară, în Dobrogea, cea mai mare parte a Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei, precum și în Carpații de Curbură va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Îndeosebi pe parcursul zilei de marți (7 octombrie) în județele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și pe litoral, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
Cod galben de ploi, vânt și ninsori viscolite
În intervalul 7 octombrie, ora 21 – 8 octombrie, ora 23, în centrul Moldovei, sudul Transilvaniei, estul și sudul Olteniei și în vestul Carpaților Meridionali va ploua însemnat cantitativ și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
În județele Vrancea, Galați, Buzău, Prahova, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța, Tulcea, Ilfov și municipiul București, vântul va avea intensificări cu rafale de 50…70 km/h.
În Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 m va ninge temporar viscolit (rafale de 60…90 km/h) și se va depune strat de zăpadă (10…30 cm).
În același interval, în Muntenia, Dobrogea, sudul Moldovei și sud-estul Transilvaniei va ploua important cantitativ și se vor acumula cantități de apă de 60…90 l/mp și izolat de 100 l/mp.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/001-cover-71-scaled.jpg)
Școlile, grădinițele și creșele din Constanța, închise
În județele Constanța, Călărași și Ialomița va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare vor fi cantități de apă de 110…120 l/mp.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Constanța a decis, luni, închiderea școlilor, grădinițelor și creșelor din județul Constanța, pentru ziua de 8 octombrie, ca urmare a avertizării cod roșu de ploi abundente.
CJSU a decis ca școlile, grădinițele și creșele din județul Constanța să fie închise miercuri 8 octombrie.
Meteorologii au emis avertizare Cod roșu de ploi abundente pentru județele Constanța, Călărași și Ialomița, valabilă de marți dimineață până miercuri seara, cantitățile de apă putând ajunge la 110–120 l/mp. Acesta intră în vigoare de marți seară de la ora 21:00 și este valabil până miercuri, la ora 23:00.
„Începând de mâine până poimâine, municipiului Constanța și județul Constanța se află sub cod roșu de ploi abundente. În ședința de astăzi (luni – n.r.) au fost adoptate trei hotărâri, una dintre ele vizează aprobarea suspendării cursurilor, la nivel județean”, a declarat prefectul Adrian Picoiu, potrivit focuspress.ro.
Sorin Mihai, șeful ISJ Constanța, a transmis că hotărârea urmează să fie transmisă către Ministerul Educației. Autoritățile din Constanța se tem de faptul că precipitațiile vor produce evenimente precum cele din Bulgaria, de la finalul săptămânii trecute.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/544.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/fetita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/hepta_5222196-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6fd2580783a218b6477b065db089209c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/72_bd611bac68cf6a00e6a00fa9e0567ce5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_4d732551187415da7b6b7a89f991b80c.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/28_c3c9834f060da861671b3037c486037e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/343-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-cu-rodica-badalau-si-claudia-patrascanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-denise-rifai-dan-alexa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/deea-iubit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/10/florin-dumitrescu-e1705236204384.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/343-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-cu-rodica-badalau-si-claudia-patrascanu-1.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_c44aa9eff0d16fe8f795c5e0c7a2785d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_4d732551187415da7b6b7a89f991b80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_451fd375909f2723f801a4408479d45e.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/75_73ef9461208b54402b2f0ee6a6f832d7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_6fd2580783a218b6477b065db089209c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_1c53f0ae8a4af450d49f17233c521eda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_94d581ac8be2ec6ba17763ff02d40b3f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_25b13e3ee2816a285832690218a081e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_b24ad307e3385546b7c200282f71c19f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_17a8ba4d7ad535bc6307e96743ea8a5c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_fcb6c57cd78b6c5fcb736458cd5702dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/53_6b68f1db5dfa054aceff165bf9c58d98.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_64035b8edca2eaab5885ce50a80e1b35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_dfa41d3ca4f448b37ead6fe8fff53033.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_123da9be32b66dc98f23602143773176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_968586af96fa69da3aacde69c24dfa81.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_93509ab91ef0653cd5a95bede19217ed.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_d495b5b7c91c7127f7287687993ddd82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_ac52b53c01ddd91f67f00b0bc7ca6ea8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/17_35a71e3c6064a9b8ef599e4d6d3f580b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_f8ba8e6d8717e7f61d022d6c50530d0b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_ce672c34fd50d77774575243162313ca.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_26deb2f445d1e99f8566491219fb3576.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_bfc0ab4f4890418eb7522613364702b1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_91e2fde0854c31049b43851fa9bbaaa2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_20570c2753fed34d9423035c68dd038f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/2_b3e8fded301d2f484e378952d5c35ddb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_451fd375909f2723f801a4408479d45e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_b773adccba29ff1ea0f7a684b3b4a99b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/35_80da48504b3b6bf2c23ee84348a040aa.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_ee51ccaa3631e64c2bbb2b90cb46dfb2.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_14a6557380d699c413bab5f440bc4655.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_4877458490129289519d2b50a284f595.webp)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/67_81a5ae125c14ea0b001873b72383daec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_df99689ef92ef096f01f92ca3a7a96dd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_14344eda26dfe031c39d7b73905cfc82.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/42_869a5c079b55d6e88b760222ff68f39f.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_af7ec2102d6abe265e88d2f75a295e88.png)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_1bf18f2607a0d12ad8478ff3eb716434.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_b899d74c1ee10bac9a4cbeee6a1b5e9a.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/47_994982587f178556c0a6e17399f8ef4d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/37_ed8f2ef128d57cdc41f0a7bb2ab1e4f2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/49_6c0e2831a45ea74ee4712d88af0d6fd3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_d06058468c62025af335e92796bb2ee2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/48_1746f9787748a9b432fd7c20fec2d5dc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/343-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-foto-cu-rodica-badalau-si-claudia-patrascanu-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/colaj-denise-rifai-dan-alexa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/11/deea-iubit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_b8ba7fff6c837f454bbe65f1efe3f01b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_bda24f1371a52b5c586a94377064b478.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/39_0d43c157824dd2dc499791f2b962fd89.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_091effb8bd3946056f83b874c742fbe5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/40_126ff3b728a845d8c9ce89add81337e8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_303cf6193407e92b8424d7b7d78f203b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_8b4d69b7ee2473c344b887eb9dee7532.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_ca5d0965cb082797a343feabef4eb2e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/66_e8843a21bb2b19107bee033536e7c4ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_00698aabe1fa1c92e3d8bb0616adf063.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/58_6601117cdeca31575381fad2a6b3f67a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_d4d63a95195c51cd3bc76ca51882d35c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/59_a893d0374755c038f5da6a483b910c81.jpg)
:quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_151ba1ff5cb3b322412702f4ea163e21.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_044dab486a24afe98d3882d73085b599.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_641cea8560b350576322708425351198.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_dc005dbfa2afd556d9659506b04b0653.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/60_9cf21e29230a903e2c98cec4044943a7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/38_64035b8edca2eaab5885ce50a80e1b35.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/51_c29b61ca1de4271db91a21e1969f6707.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/46_93ebaaa9b8ee1b190985f22e3853309e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_2ba8e00cb104c0f1ca1f7d62b4c33fcd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_9b6d7842a66158eabd7a1683d9aac44e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/41_0ed71bfeced21a887703f32cecd09f5f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_8bb38c4e7324a8ae33a872a14fab793a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_a4c5e6fb93b9d043cafe306f188b659c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_f443ccc1ec9fd2029a9c70c4f634c3e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/44_716b8fe05fdb0879918f0d9e3031c623.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_dc4f98a34fe72c5ce096c81a91f09187.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_78b370f8d2e57cdcae5f1cc022937320.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_d98c6dc6cb4db188ba5c4775333b4891.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/feed/images/61_3d32270e91880db72d6e32436f6e9d06.jpg)