Când va merge Nicușor Dan să-l întâlnească pe Donald Trump, în SUA. Oana Țoiu: "Cel mai probabil, în primul trimestru al anului 2026"

.

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a precizat că întâlnirea dintre președintele României și liderul american va avea loc la începutul anului viitor. De asemenea, aceasta a vorbit și despre un punct de maxim interes de pe agenda actuală - programul Visa Waiver.

Vezi și acest video VIVA!:

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!

Ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a oferit detalii despre mult-așteptata întâlnire dintre președintele României, Nicușor Dan, și omologul său american, Donald Trump. Vizita oficială în Statele Unite este programată pentru primul trimestru al anului 2026, iar pregătirile sunt deja în desfășurare. Contextul acestei întâlniri a fost stabilit în urma unei convorbiri telefonice dintre cei doi lideri, care a avut loc la finalul lunii mai. Atunci, Donald Trump l-a invitat pe Nicușor Dan la Washington, iar președintele român a răspuns cu o invitație reciprocă, exprimând dorința de a consolida relațiile bilaterale.

504609966_1233827431725166_4055967332911048711_n504609966_1233827431725166_4055967332911048711_n

Când va merge Nicușor Dan să-l întâlnească pe Donald Trump, în SUA

Potrivit declarațiilor Oanei Țoiu, întâlnirea dintre cei doi președinți va avea loc cel mai probabil în primul trimestru din 2026. Agenda vizitei include participarea României la Adunarea Generală a ONU, întâlniri cu comunitățile românești din New York și Chicago, precum și discuții bilaterale la nivel înalt. Ministrul de Externa a precizat că se va afla la Chicago pe 20 septembrie, unde va pregăti vizita și întâlnirea dintre Nicușor Dan și Donald Trump.

Citește și: Ilie Bolojan, în Bloomberg: „Dacă nu reducem rapid cheltuielile după ani de deficit excesiv, România riscă intrarea în incapacitate de plată'

Citește și: Ilie Bolojan, clarificări despre legea pensiilor private: „Guvernul nu confiscă, nu foloseşte niciun ban'/ Declarațiile premierului privind pensionarea magistraților

„O să o anunţăm la momentul respectiv la nivel de calendar, însă pot să o clarific la nivel de agendă. Sunt trei obiective principale: participarea noastră la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite – aceasta este agenda principală în New York, întâlnirea cu comunităţile de români atât în New York, cât şi în Chicago şi pregătirea vizitei ulterioare, la începutul anului viitor, între preşedintele Nicuşor Dan şi preşedintele Donald Trump. Cel mai probabil o să vedem acest lucru în primul trimestru al anului 2026', a transmis Oana Ţoiu, duminică, la TVR Info.

Oana Țoiu: „În această perioadă, extrem de important pentru noi este şi programul Visa Waiver”

Pe lângă discuțiile politice, vizita va include și teme economice, precum atragerea de investiții americane și extinderea afacerilor românești pe piața din SUA. De asemenea, Oana Țoiu a vorbit despre eforturile României de a fi inclusă în programul Visa Waiver.

„În această perioadă, extrem de important pentru noi este şi programul Visa Waiver. Avem acolo de reconstruit câteva punţi, suntem, însă, într-un loc mult mai bun decât acum câteva luni, aş spune', a declarat ea.

Totuși, Oana Țoiu a evitat să spună când ar putea scăpa românii de vizele pentru America, preferând să rămână rezervată până la finalizarea acestui program.

„România trebuie să intre în programul de Visa Waiver. Nu poate să fie acceptabil pe termen mediu şi lung ca o ţară din Schengen să nu fie şi în programul de Visa Waiver, şi nu vorbim doar de interesul României în asta. Programul Visa Waiver generează şi o creştere a turismului, ceea ce înseamnă şi un interes pentru Statele Unite ale Americii. (…) Instituţional ce facem acum este că lucrăm în special la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la nivelul Cancelariei, la nivelul nostru, al Ministerului Afacerilor Externe şi al Ambasadei şi sigur că este foarte important acest lucru şi pe agenda preşedintelui. Însă au fost făcute de-a lungul timpului în aceşti ani de zile multe declaraţii optimiste faţă de programul Visa Waiver.

Aş vrea să anunţăm public progresul în momentul în care el este finalizat. Se lucrează pe toate palierele, dar, din nou, daţi-mi voie să anunţăm progresul odată ce el este finalizat, pentru că România a auzit de multe ori la televizor că intrăm în Visa Waiver de la oficiali', a mai spus Oana Ţoiu pentru sursa citată.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton