Vizu Andreea-Violeta, mama gemenilor care și-au pierdut viața după ce au căzut de la etajul 10, a ieșit mai devreme din închisoare. Aceasta ar fi trebuit să execute o pedeapsă de trei ani, însă s-a întors mai repede acasă și a redevenit activă în mediul online. O postare recentă a fost făcută în amintirea celor două suflete nevinovate, care și-au pierudt viața mult prea devreme.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
În 2021, doi copii în vârstă de doi ani și-au pierdut viața, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc. Se pare că aceștia au fost lăsați nesupravegheați de mama acestora, care făcea live pe Facebook în momentul tragediei, din camera alăturată. La vremea respectivă, oamenii legii au avut două teorii: gemenii s-au urcat pe pervaz și au căzut sau au fost aruncați de către mama lor.
Mama gemenilor căzuți de la etaj la Ploiești, care făcea live pe Facebook în timpul tragediei, a ieșit din închisoare
În februarie 2023, instanța a decis condamnarea Andreei-Violeta Vizu la trei ani de închisoare cu executare. De asemenea, i s-a impus să participe la trei programe de reintegrare socială, organizate de Serviciul de Probațiune Prahova sau în colaborare cu alte instituții din comunitate.
După ce a ispășit o parte din pedeapsă, Andreea-Violeta Vizu s-a întors acasă și și-a reluat activitatea pe rețelele de socializare. Recent, a postat un video emoționant cu fotografii ale copiilor săi, însoțit de un mesaj vocal tulburător, dedicat gemenilor care și-au pierdut viața mult prea devreme.
„Sunt mamă, nu sunt o super eroină, nici din oțel, dar pentru copiii mei aș fi orice. Am trecut nopți întregi cu lacrimi în ochi, dar dimineața am zâmbit, ca să nu simtă ei niciun regret. Am îndurat dureri, lipsuri și oboseală, dar dragostea mea nu le-a lipsit niciodată. Poate nu am tot ce îmi doresc, poate nu am bani sau haine scumpe, dar am brațele care îi țin strâns când le e frică, și sufletul care se rupe când îi văd triști. Pentru ei aș trece prin foc, aș înfrunta lumea, aș cădea și m-aș ridica de o mie de ori. Un copil nu are nevoie de o mamă perfectă ci de o mamă prezentă care luptă, care nu are tot, dar le dă tot. Așa sunt eu. Mă ridic din genunchi pentru ei, sper și muncesc pentru ei. Ei sunt inima mea până la ultima mea suflare', sunt cuvintele emoționante pe care mama le-a pus pe fundalul mai multor poze cu micuții ei.
Andreei-Violeta Vizu, trimisă în judecată pentru ucidere din culpă
În aprilie 2022, după patru amânări, Judecătoria Ploiești a pronunțat sentința în cazul Andreei Vizu, mama gemenilor care au murit după ce au căzut de la etajul 10 în timp ce aceasta făcea live pe TikTok, în seara de 11 august 2021. Instanța a stabilit că femeia este vinovată de ucidere din culpă. În februarie 2023, ea a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare.
„La data de 18 august 2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de mama minorilor decedaţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză. Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat la data de 11 august 2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsaţi nesupravegheaţi de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului şi s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora”, a transmis, într-un comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/08/001-cover-261.jpg)
Mama gemenilor căzuţi de la etaj la Ploieşti făcea LIVE pe Facebook, în timpul tragediei
Mama gemenilor din Ploiești făcea live pe Facebook, în momentul în care a avut loc tragedia.
În imaginile respective, se aud sunetele ambulanţelor, iar la scurt timp cineva bate cu putere în uşa apartamentului, moment în care transmisiunea live pe Facebook se opreşte.
După tragedie, mama copiilor a fost dusă la spital, pentru că era în stare de şoc. Aceasta a fost internată la Psihiatrie, în stare de şoc.
Cei doi gemeni, băiat și fată, în vârstă de doi ani, au murit după ce au căzut de la etajul al zecelea al unui bloc de pe Bulevardul Republicii din Ploiești.
Sursa foto: Facebook & Arhiva