Cine este Claudiu Manda. În 2019, europarlamentarul s-a căsătorit cu Olguța Vasilescu și are un băiat din mariajul anterior

.

Europarlamentar în prezent, Claudiu Manda a avut 3 mandate de deputat din partea PSD în Parlamentul României, în perioada 2004-2016. Cine este Claudiu Manda? A fost căsătorit cu Adina Turcu, în prezent manager al spitalului Victor Babeș din Craiova, cu care are un băiat de 21 de ani, iar din 2019 este soțul Olguței Vasilescu, primarul Craiovei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!

Cine este Claudiu Manda, souțul Olguței Vasilescu? În prezent, Claudiu Manda este președintele PSD Dolj, iar la ieșirea de la urne, la alegerile prezidențiale de pe 4 mai, a spus că a votat pentru stabilitate și pentru Europa. Președintele PSD Dolj a mai susținut că sunt încă lucruri de făcut în România și crede că România trebuie să se promoveze mai bine în diaspora.

3b6e67d6d76b22ea52c2c03a8e64ad533b6e67d6d76b22ea52c2c03a8e64ad53

Ce studii are Claudiu Manda

Claudiu Manda a terminat Facultatea de Științe Economice în 1998 la Universitatea din Craiova, iar între 2002 și 2003, a studiat la Școala Academică Postuniversitară „Ovidiu Șincai', specializarea Management Politic. 

În anul 2005, Claudiu Manda susține că a absolvit și cursurile controversatului Colegiu Național de Apărare. De asemenea, în 2011, Claudiu Manda urmat și cursurile Colegiului Național de Informații – școala postuniversitară a Academiei Serviciului Român de Informații. 

A avut 3 mandate de deputat din partea PSD în Parlamentul României, în perioada 2004-2016, iar între 2016 și 2019 a fost senator, funcție din care a demisionat după ce a fost ales europarlamentar.

Între 2017 și 2019 a fost președinte al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaților și Senatului pentru controlul SRI, potrivit recorder.ro.

Claudiu Manda a fost unul dintre oamenii din PSD care l-au susținut pe fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea, inclusiv când era audiat la DNA.  

Citește și: Anamaria Prodan, mesaj pentru Dan Alexa și Gabi Tamaș, înainte de plecarea în Asia Express: „Super ambițioși! Nu se lasă nici dacă mor. Sunt unici! Ei doi!'

Citește și: Cum s-a schimbat relația dintre Dana Rogoz și Radu Dragomir, după 21 de ani împreună: „Nu am întâlnit în viața mea până acum oameni mai îndrăgostiți decât eram noi doi la început' / EXCLUSIV

Ce probleme a avut Claudiu Manda cu DNA

În 2021, Claudiu Manda a fost trimis în judecată de procurori. DNA l-a acuzat pe Claudiu Manda că, în 2015, ar fi intervenit pe lângă directorul de atunci al Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială Dolj, Marius Simcelescu. 

Procurorii aveau suspiciuni că acesta din urmă a șters datoriile unor persoane care primiseră pe nedrept ajutoare sociale. Era vorba de 59 de locuitori ai comunei Bratovoiești din Dolj. În schimb, aceștia ar fi urmat să voteze cu PSD. 

După doi ani și 15 amânări ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Claudiu Manda a scăpat de proces pentru că faptele de care era acuzat s-au prescris. 

Citește și: Viața tumultuoasă a lui Jean-Claude Van Damme. A bifat cinci căsnicii, și-a înșelat soția însărcinată, a luptat cu dependența de cocaină și a fost la un pas de sinucidere

Claudiu Manda s-a căsătorit cu Olguța Vasilescu în 2019

Claudiu Manda este căsătorit cu Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii în mandatul lui Liviu Dragnea și actualul primar al Craiovei. Cuplul a rămas cu un consistent dar în urma nunții: aproape 300.000 de euro. Printre invitații celor doi s-au numărat foștii lideri PSD, Liviu Dragnea și Viorica Dăncila. 

La nunta care a avut loc în vara lui 2019, Claudiu Manda și Olguța Vasilescu au preferat transparența totală, declarând oficial toate sumele primite ca dar de nuntă: 246.400 de euro, 334.000 lei şi 5.200 de dolari, la care se adaugă și obiecte de mai multe zeci de mii de euro.

În toamna anului 2023, Claudiu Manda a fost reales în fruntea organizației PSD din Dolj. 

Claudiu Manda a fost căsătorit cu Adina Turcu și are un baiat

Prima soție a lui Claudiu Manda a fost Adina Turcu, în prezent manager al spitalului Victor Babeș din Craiova. Au împreună un băiat și au divorțat în anul 2015. La vremea aceea au existat multe zvonuri conform cărora Claudiu și Olguța erau împreună încă din timpul căsătoriei. Ba, mai mult, Olguța a fost cea care i-a dat rivalei sale un nou mandat ca director al spitalului, potrivit unor surse Impact.ro.

Fosta soție a lui Manda, Adina Andreea Turcu (49 de ani), este de meserie stomatolog, dar îndeplinește din iulie 2012 funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumofiziologie „Victor Babeș' din Craiova.

Fosta nevastă a lui Claudiu Manda – care are un băiat de 21 de ani, Andu, cu actualul soț al Olguței Vasilescu – a contractat trei credite bancare (ultimul în 2021) în valoare totală de 683.000 lei și de 70.030 euro.

Ce avere are Claudiu Manda

Soțul fostului ministru al Muncii în guvernul Dăncilă, Lia Olguța Vasilescu, este europarlamentar PSD ales în iulie 2019 și avea un venit anual de 142.717 lei datorită funcției de senat. 

Iulian-Claudiu Manda este proprietarul a trei terenuri intravilane, două dintre ele fiind dobândite prin cumpărare, iar cel de-al treilea prin partaj-cumpărare. Potrivit celei mai recente declarații de avere din iulie 2019, ultimul dintre ele a fost dobândit în anul 2019, prin firma la care este asociat SC Imoband SRL, și deține 64% din el și, de asemenea, titularul primului teren, cumpărat în 2001, apare ca fiind și Cristina Zgonea, cu o cotă de 1/2.

Claudiu Manda deține și un apartament de aproape 225 de metri pătrați, în Craiova, unde are o cotă de 64% prin intermediul firmei SC Imoband SRL, dar și un altul, de aproape 65 metri pătrați, tot în Craiova, obținut prin cumpărare-litigiu.

În ceea ce privește autoturismul, Claudiu Manda deține un Mercedez Benz din 2017, cumpărat prin leasing pe perioada 2018 – 2023. Claudiu Manda și soția lui, Lia Olguța Vasilescu, deține fiecare un ceas în valoare de 33.000 de lei. Pe lândă acest ceas, europarlamentarul PSD mai deține bijuterii în valoare de 3.500 de euro, în timp ce partenera de viață este titulara unor bijuterii în valoare de 10.000 de euro.

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Abonează-mă la newsletter Abonează-mă
Buton