O fetiță de 2 ani a murit la stomatolog, în urma unui stop cardio-respirator, după ce i s-a făcut anestezie generală. Tatăl micuței acuză medicii: "Au omorât-o, asta este părerea mea"

.

O fetiță de 2 ani a murit la stomatolog, în urma unui stop cardio-respirator, după ce i s-a făcut anestezie generală. Tragedia s-a petrecut într-o clinică privată din București. Incidentul a șocat opinia publică, iar familia este devastată. Tatăl fetiței spune că aceasta nu ar fi avut probleme de sănătate și acuză medicii de neglijență și inconștiență.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI

O fetiță de 2 ani a murit, joi seară, într-o clinică stomatologică din București, după ce a intrat în stop cardio-respirator. Micuței i-a fost administrată anterior o anestezie generală, iar medicii au încercat să o resusciteze, fără succes, timp de 40 de minute.

O fetiță de 2 ani a murit la stomatolog, în urma unui stop cardio-respirator, după ce i s-a făcut anestezie generală

Fetița a fost dusă la o clinică stomatologică din Capitală pentru o intervenție dentară. În timpul procedurii, micuța a intrat în stop cardio-respirator. Personalul medical a încercat resuscitarea, iar ulterior a fost chemată ambulanța. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat.

Citește și: Mariana Moculescu a dat-o în judecată pe fiica ei, Nidia, în timp ce Horia Moculescu este internat în stare critică: „O mamă are dreptul să fie recunoscută, mai ales când a fost uitată'

La aproximativ 30 de minute după debutul intervenției stomatologice, fetița ar fi început să manifeste semne de instabilitate, iar ulterior a suferit un stop cardio-respirator. Personalul medical din clinică a încercat să o resusciteze timp de 40 de minute, iar în cele din urmă a fost apelat serviciul de urgență 112.

În jurul orei 19:30, polițiștii de la Secția 10 au fost alertați prin 112 și s-au deplasat imediat la fața locului. Echipajele medicale sosite ulterior au continuat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, fetița a fost declarată decedată. Cazul este acum în atenția Serviciului pentru Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Ancheta are ca scop stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

„La data de 13 noiembrie 2025, în jurul orei 19:30, Secția 10 Poliție a fost sesizată, prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că, la o clinică stomatologică din Sectorul 3, un copil a intrat în stop cardio-respirator.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o minoră, în vârstă de aproximativ 2 ani.

Echipajele medicale prezente au efectuat manevre de resuscitare, însă, în pofida eforturilor depuse de cadrele medicale, din nefericire, a fost declarat decesul minorei.

Cazul a fost preluat de către Serviciul Vătămări și Ucideri din Culpă din cadrul Poliției Capitalei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment', a transmis DGPMB.

Tatăl fetiței acuză medicii de neglijență

Tatăl fetiței a vorbit cu durere despre cele întâmplate. El a povestit că nu i s-a permis să intre în cabinet, iar când a fost chemat, fetița era deja inconștientă. Acesta consideră că viața copilului său a fost pusă în pericol de neglijență.

„I-am făcut niște analize fetiței, că știam că trebuie să aibă o intervenție la dinți. Trebuia să facă două tratamente de canal. Analizele fetiței au ieșit aseară, în jurul orei 21-22. Soția le-a trimis doctorului, i-a spus că niște valori la ficat au ieșit mai mari, de 6 ori decât este limita. A spus că vorbește astăzi cu doamna anestezistă. După 20 de minute, după ce a sedat-o, copilul a intrat în stop cardio-respirator, iar pe noi ne-a anunțat abia după o oră și ceva. Și ambulanța, la fel, a venit după o oră și ceva. Nu ne-a lăsat să intrăm nici acum. Au trecut patru ore', a spus tatăl fetiței, conform Digi24.

De asemenea, tată fetiței a spus că micuța nu avea nicio problemă de sănătate: „Nu avea nicio problemă, absolut nicio problemă. I-au ieșit niște valori la ficat mai mari de șase ori decât trebuie, dar nu avea'.

Acesta a explicat că și-a dat acordul pentru ca fetița să fie sedată, însă este o procedură standard în asemenea situații.

„Da, păi te pune să semnezi. A semnat soția. Are mesaje soția cu doamna doctor pe WhatsApp, unde i-a spus că mai bine ar fi să schimbăm programarea, și doamna doctor i-a spus că nu, să vină, că este ok. Nu am ce să vă spun, durerea e prea mare. Au omorât-o, asta este părerea mea. Nu știu ce a fost, inconștiență, neatenție', a mai spus acesta.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, primele declarații

În urma acestei situații dramatice, care a șocat opinia publică, Ministrul Alexandru Rogobete a comentat cazul. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat și dacă au fost respectate protocoalele medicale.

„Din informațiile pe care le am acum, preliminare – nu sunt în urma unei anchete sau în urma unui control – discutăm despre o anestezie generală, realizată prin metodă intravenoasă, prin injectare, la un copil în vârstă de 2 ani, pentru un tratament stomatologic. Nu am informații suplimentare. Colegii mei de la Inspecția Sanitară de Stat vor verifica dacă acest cabinet respecta protocoalele și normativul de organizare pentru asigurarea acestor tip de intervenții, respectiv pentru asigurarea de anestezie generală', a afirmat Alexandru Rogobete la Digi24.

„Am discutat și cu doamna profesor Poiană, președinte al Colegiului Medicilor, care va demara o anchetă disciplinară pentru verificarea conduitei și abordării terapeutice, pentru a identifica dacă au existat elemente de malpraxis și, sigur, că examenul medico-legal coroborat cu toate celelalte investigații, ne va aduce un răspuns mai clar', a adăugat ministrul Sănătății.

„Există protocoale specifice pentru modul de organizare al cabinetelor. După cum bine cunoașteți, eu pot verifica doar din punct de vedere administrativ dacă acest cabinet a respectat normativul, dacă avea toate dotările minimale necesare și așa mai departe, și sigur că există și protocoale medicale pentru acest tip de intervenție, pentru acordarea anesteziei la copii, în stomatologie, adică lucrurile sunt clare din acest punct de vedere', a mai spus acesta.

Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton