“AFERIM!” din 13 martie în cinematografele din 30 de orașe

Publicat pe

AFERIM!', cel mai așteptat film românesc al anului, va putea fi vizionat din 13 martie în 30 de orașe din România.

 

AFERIM!_POSTER ROMANIA1

 

Lungmetrajul premiat la Festivalul Internațional de la Berlin cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie, trofeu acordat lui Radu Jude, va rula în București, Arad, Bacău, Bistrița, Brașov, Brăila, Baia-Mare, Botoșani, Cluj, Craiova, Constanța, Deva, Focșani, Iași, Onești, Oradea, Odobești, Sibiu, Panciu, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Reșița, Slatina, Slobozia, Târgu-Mureș, Târgu Jiu, Timișoara, Tulcea și Satu-Mare.

 

Publicul bucureștean va avea parte de o avanpremieră specială AFERIM!' în prezența regizorului Radu Jude, a actorilor Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma și a producătorului Ada Solomon. Evenimentul este programat joi, 12 martie, de la ora 19:30, la Cinema City din AFI Cotroceni. Biletele pentru acest eveniment pot fi rezervate pe site-ul www.cinemacity.ro.

 

AFERIM!' este distribuit de Micro Film în colaborare cu Parada Film.

 

Unul dintre cele mai de amploare proiecte cinematografice românești din ultimii ani, AFERIM!' în regia lui Radu Jude, este un un film istoric a cărui acțiune are loc în Țara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoțit de fiul său (Mihai Comănoiu) caută un rob fugar (Cuzin Toma).

 

Scenariul filmului este scris de Radu Jude și Florin Lăzărescu, Marius Panduru a realizat imaginea, montajul Cătălin Cristuțiu, sound design-ul este semnat de Dana Lucreția Bunescu. Costumele au fost realizate de Dana Păpăruz, iar scenografia de Augustina Stanciu, consilier istoric Constanța Vintilă-Ghițulescu, producător Ada Solomon.

 

Din distribuție fac parte: Teodor Corban, Mihai Comănoiu, Cuzin Toma, Alexandru Dabija, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Alexandru Bindea, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter