Aventură urbană cu Lipton

Publicat pe

Ce poţi să faci într-o după-amiază însorită de mai în Bucureşti? Cel mai bun răspuns: să descoperi locuri unde poţi avea parte de experienţe culinare inedite! Cel puţin, noi asta am facut duminică, 12 mai, în cadrul campaniei Tea & the City: Aventuri urbane cu Lipton'.

 

Şi, cum într-o aventură nu se pleacă niciodată de unul singur, ne-am reunit o întreagă echipa Food & Travel.  Alături de Alina Mihai, câştigătoarea concursului derulat pe pagina noastră de Facebook, am colindat Bucureştiul împreună cu patru bloggeri dornici de experienţe noi: Cristina Mazilu (www.chez.mazilique.com),  Florin Itu (www.crazymothercooker.blogspot.com), Cristi Şuţu (www.sutu.ro), Mihai Dobrovolschi (www.dobro.ro), Alex Negrea (www.alexandrunegrea.ro).

 

Am început, în loc de mic dejun, cu o vizită într-un magazin de produse tradiţionale româneşti made in Bucovina, La Baciu, unde ne-am delectat cu brânza proaspătă, mezeluri 100 % naturale, cozonac ca la bunica acasă şi niste cornuleţe fragede şi delicioase. În caz că v-am făcut poftă, e bine să ştiţi că magazinul La Baciu este deschis numai de vineri pâna sâmbătă, dar totul este extrem de proaspăt şi fără nici un fel de conservanţi.

Deşi foamea de dimineaţă tocmai ne fusese potolită cu bunătăţile româneşti, la Delicateria Gala ne aştepta un adevărat festin cu produse tradiţionale din Portugalia, care ne-au făcut să visăm imediat la o vacanţă acolo. Atmosfera intimă şi fotografiile cu străduţe întortocheate şi pitoreşti din Lisabona au mers de minune cu desertul delicios (pastel de nata) şi cu un Lipton rece ca gheaţa… Mai multe detalii despre ce găsiţi la Gala aici.

 

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, una, mă dau în vânt după… pâine cu unt! Niciodată nu refuz un colţ de pâine crocantă, cu cât mai multe seminţe. Aşa că atunci când am intrat la Pain Plaisir şi-am simţit mirosul inconfundabil al pâinii proaspete, am ştiut sigur că am nimerit… în rai. Mai ales că pâinea ni s-a servit cu unt aromatizat cu rucola şi curry, iar punctul culminant a constat în nişte tarte atât de frumoase că-ţi era şi milă să le mănânci. Pain Plaisir este un loc creat de trei oameni cu adevărat pasionaţi de ceea ce fac, în care o să mă întorc cu siguranţă, dacă nu pentru tartele cu cremă de fistic şi fructe de pădure, atunci măcar pentru pâinea în formă de… Coloana infinitului.

 

După toate aceste bunătăţi, cu gândul la siluetă, atât eu, cât şi Alina (câştigătoarea concursului Lipton derulat pe pagina de Facebook VIVA!), am fost cât pe ce să renunţăm la îngheţata de la La Delicii din Centrul Vechi, dar am continuat eroic degustarea şi bine am făcut, pentru că îngheţata cu ceai verde este absolut delicioasă, aşa cum de altfel sunt cam toate sortimentele pe care le-am încercat la La Delicii.

 

Cum se poate încheia cel mai bine o astfel de zi, dacă nu la înălţime? Am fost cu adevărat la înălţime, pentru că am urcat cu toţii pe terasa Muzeului de Artă Contemporană, după ce mai întâi am aruncat o privire la expoziţia artistului Mircea Cantor. Împreună cu întreaga echipă, ne-am bucurat de soarele după-amiezii, ne-am răcorit cu câte un Lipton şi am făcut fotografii, încheind astfel o zi perfectă.

 

Aventură urbană cu LiptonAventură urbană cu Lipton

 

Foto: Andrei Pungovschi 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter