Ce surprize pregătește Orange pentru Summer Well 2017

În acest weekend, Domeniul Știrbey, din Buftea, va deveni kilometrul zero al distracției, aici desfășurându-se Festivalul Summer Well, sponsorizat de Orange.

 

În perioada 11-13 august, Domeniul Știrbey, din Buftea, va găzdui Festivalul Summer Well, unde iubitorii de muzică și de distracție se vor bucura atât de atmosfera de basm a locului, cât și de trei zile de muzică bună, pentru că vineri, sâmbătă și duminică vor avea loc concerte-maraton. Pe scena de la Summer Well vor concerta trupele: Interpol, Editors, Birdy, Glass Animals, Metronomy, The Kills, Nothing But Thieves, Honne, Oh Wonder, Roosevelt End Show și The Bloody Beetroots.

Iar asta nu e tot! Orange România s-a gândit la cei ce nu se pot lipsi de gadgeturile lor preferate, așadar va asigura internet gratuit. În plus, participanții la festival se vor putea relaxa în cele 5 zone Orange, în care se vor bucura de experiențe inedite și extrem de plăcute. În Zona Orange veți putea afla lucruri surprinzătoare despre locuințele inteligente, mașina inteligentă și despre o viață mai simplă și mai bine conectată, în general. De asemenea, pasionații de tehnologie vor fi încântați să descopere accesorii de ultimă generație, iar apoi se vor putea relaxa la piscină sau se vor amuza făcându-și tatuaje temporare.

 

Evident, nici copiii nu au fost uitați, aceștia fiind invitați la Orange Junior Digital Playground, unde nu se vor plictisi nicio secundă. Micii pasionați de tehnologie vor avea la dispoziție jocuri și aplicații pentru ei, vor participa la concursuri de Fidget Spinners, iar apoi se vor putea poza alături de simpaticii Millidge și Doig, pe o miniscenă amplasată la locul de joacă. În timp ce copiii se vor juca, părinții se vor putea distra, la rândul lor, fără griji, datorită Smart Junior tracking device, care le va indica în permanență unde se află copiii lor. În plus, toți participanții la festival sunt invitați în Zona de relaxare, unde se vor distra cu Orange TV Go, prin care vor avea acces gratuit, pe telefon sau tabletă, la o colecție de filme pregătită exclusiv pentru Summer Well. Mai mult, se vor putea bucura și de o experiență de cinema inedită, cu proiecții speciale.

 

În același timp, Orange te va provoca la fapte bune în timp ce te vei distra, prin intermediul inițiativei Digitalia. Dacă vei pedala împreună cu Fundația Orange pentru Digitalia, cu fiecare kilometru pedalat de tine Summer Well Orange va dona 10 euro pentru a susține educația digitală în mediul rural. Acest demers susține, împreună cu Orange, crearea de oportunități în 30 de școli gimnaziale din mediul rural / pentru 3.400 de elevi și 82 de profesori / prin  810 tablete și 144 materiale de curs digital. Fapte bune și distracție maximă – iată o motivație perfectă pentru a participa în weekend la Summer Well!