Luminiţa Gheorghiu, rol de excepţie în “Sunt o babă comunistă”

Publicat pe

Nu întâmplator data de 23 august a fost aleasă pentru premiera filmului Sunt o babă comunistă', ecranizare după romanul omonim semnat de Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi traduşi scriitori români contemporani. Filmul regizat de Stere Gulea are o distribuţie excepţională: Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea, Ana Ularu, Anca Sigartău, Valeria Seciu, Tania Popa, Coca Bloos, Mihai Gruia Sandu şi Alexandru Potocean.

 

 

Filmul prezintă povestea Emiliei (Luminiţa Gheorghiu), o femeie obişnuită dintr-un oraş de provincie, aflată în febra pregătirilor pentru vizita fiicei ei, emigrată în Canada. Viaţa liniştită de provincie a soţilor Emilia şi Ţucu este dată peste cap atunci cînd fiica lor se întoarce din Statele Unite, împreună cu logodnicul ei american. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întîlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află însă că lucrurile nu stau tocmai roz şi că tînărul cuplu trece prin probleme financiare grave…

 

Asa cum ne-a obişnuit deja, Luminiţa Gheorghiu (pe care am văzut-o cel mai recent in „Pozitia copilului”, filmul premiat cu Ursul de Aur la  Berlin) face un rol exceptional, umanizându-şi personajul, o fostă angajată la confecţii metalice căreia comunismul i-a împlinit un mare vis, acela de a deveni orăşeancă. Fenomenul nostalgiei după Epoca de Aur este excelent surprins în filmul care alterneaza flashback-uri din perioada comunistă cu planul actual, în  care Emilia este prinsă în vâltoarea noii epoci capitaliste, la care face eforturi să se adapteze. Emilia şi Ţucu se văd puşi în situaţia de a salva tânărul cuplu îndatorat din cauza crizei economice şi, ca orice părinţi, sînt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoarea familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

 

 Luminiţa Gheorghiu: Ce să fac? M-am născut mamă!'

 

Filmul abundă în situaţii savuroase, cum ar fi acelea în care ginerele american (interpretat de actorul neprofesionist Collin Blair, cel care a semnat scenariile filmelor Ho Ho Ho 2 – O loterie de familie şi Mamaia) bea cantităţi imense de palincă alături de tata socru (Marian Râlea) sau scena în care sora Emiliei (Anca Sigartău) îşi desfăşoară talentele de agent de vânzări.

 

Romanul care a inspirat acțiunea comediei regizate de Stere Gulea este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţia în limba franceză fiind dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008. Imaginea este semnată de Vivi Drăgan Vasile, muzica de Vasile Şirli, iar costumele de Doina Levinta.

 

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=bUbriuTD3BA[/youtube]

 

Luminiţa Gheorghiu, rol de excepţie în Sunt o babă comunistă'Luminiţa Gheorghiu, rol de excepţie în Sunt o babă comunistă'

Foto: PR 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter