Tina Fey şi Paul Rudd în comedia ADMISSION, din 12 aprilie la cinema

Publicat pe

Tina Fey (30 Rock) şi Paul Rudd (This is 40) sunt pentru prima dată parteneri de joc pe marele ecran în Admission, noua comedie regizată de Paul Weitz, laureat al Academiei de Film Americane (About a Boy, In Good Company), despre ocolişurile pe care le întâlnim pe drumul spre fericire.

 

Admission-movie-first-poster-2

 

În fiecare primăvară, elevii din ultimul an de liceu aşteaptă cu nerăbdare scrisorile de acceptare din partea colegiilor care le vor pune în valoare potenţialul. La Universitatea de la Princeton, ofiţerul responsabil cu admiterea este Portia Nathan (Tina Fey), cerber care evaluează sever mii de cereri de admitere. An după an, Portia şi-a trăit viaţa ca după manual, lucrând mult, chiar şi din casa pe care o împarte cu profesorul Mark (Michael Sheen). Când Clarence, şeful de la admiteri, îşi anunţă apropiata retragere la pensie, candidatele cu cele mai multe şanse să-i ia locul sunt Portia şi rivala sa, Corinne (Gloria Reuben). Dar Portia nu se pierde cu firea şi îşi vede mai departe de slujba ei, căci imediat după anunţul şefului lor, ea trebuie să plece iar căutarea de potenţiali candidaţi.

 

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=x6fp8KswbCE[/youtube]

 

Pe drum, Portia reia legăturile cu mama ei neconvenţională, Susannah (Lily Tomlin). Ajunge şi la New Quest, un liceu alternativ, unde se reîntâlneşte cu un fost coleg de clasă, ajuns acum profesor idealist, John Pressman (Paul Rudd), care de curând îi trimisese o scrisoare de recomandare pentru un elev extrem de dotat, dar şi el puţin convenţional, Jeremiah (Nat Wolff). Tânărul e foarte posibil să fie chiar fiul pe care Portia l-a dat spre adopţie imediat după naştere, când era încă nu terminase liceul.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter