Jazz şi poezie la Mogoşoaia

Publicat pe

Pentru al treilea an consecutiv, iubitorii poeziei şi jazzului sunt invitaţi într-unul dintre cele mai frumoase spaţii din jurul capitalei. De pe 7 iulie, până pe 18 august, pentru cinci duminici, Palatul Brâncovenesc de la Mogoşoaia se va transforma într-un loc al întâlnirii dintre mari poeţi contemporani şi importanti artişti de jazz.

 

jazz si poezie la mogosoaia

 

După succesele anilor anteriori, în care la marea majoritate a spectacolelor desfăşurate în curtea de onoare a Palatului, publicul a venit în număr impresionant, anul acesta Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, ExcesMusic, Uniunea de Creaţie Interpretativă a Muzicienilor din România prin programul 'Oportunităţi la Tine Acasă', Radio Romania Cultural şi Asociaţia Pro Valores, propun iubitorilor de frumos, cinci spectacole inedite, în aer liber, coordonate muzical de Sebastian Gheorghiu si moderate de Dan Mircea Cipariu.

 

MIRCEA TIBERIAN

Si în acest an, cinci poeţi şi 20 de jazz-işti de primă valoare vor oferi seri culturale de excepţie, duminica de la ora 18, într-un loc încărcat de istorie.

Printre aceştia se află: Traian T. Coşovei & Three for Helen (7 iulie), Andra Rotaru & Ana Maria Galea & friends (14 iulie), Ioana Crăciunescu & Mircea Tiberian (pian), John Betsch (percutie, SUA), Michael Acker (contrabas) (21 iulie), Nicolae Prelipceanu & Jazzapella (11 august) şi Liviu Ioan Stoiciu & Ana Cristina Leonte quartet (18 august).

 

Foto: PR

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter