(P) Aventuri și atracții pe cele mai înalte șosele ale României

Publicat pe

Explorează atracții naturale ale României, într-un circuit pe drumuri uluitoare ce îți oferă o seamă de priveliști ce îți taie răsuflarea. Transalpina și Transfăgărășanul reprezintă cel mai bun exemplu pentru o astfel de situație, pentru că atât întreg traseul, cât și cadrul natural în sine sunt parcă desprinse din paradis.

 

Pornește într-o călătorie de neuitat alături de Europa Travel, turoperator low-cost renumit pentru tarifele foarte mici la toate pachetele de vacanță, prin cel mai iubit program turistic Europa prin Europa Travel. Circuitul cu autocarul te duce prin orașe splendide precum Alba-Iulia, Sibiu sau Curtea de Argeș, descoperind atracții superbe ale locurilor, unde tronează cele două simboluri, Transalpina și Transfăgărășanul.

 

Drumuri spectaculoase în sufletul României

 

Cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, cu o lungime de 148 km, te poartă până la nori pe un traseu impresionant din Munții Parâng, cu cel mai înalt punct în Pasul Urdele, la 2145 m, străbătând patru județe, Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba, pe un drum care face legătura dintre orașele Novaci și Sebeș. Admiră cele mai pitorești locuri ale traseului, Pasul Urdele și Obârșia Lotrului, care te vor impresiona prin cadrul natural spectaculos și imaginile pline de culoare ce ți se arată în cale.

 

Cealaltă cale rutieră spectaculoasă a României, Transfăgărășanul, cu o lungime de 151 km, străbate Munții Făgăraș și leagă Muntenia de Transilvania, începând din orașul Bascov, din județul Argeș, și până în apropierea comunei Cârțișoara. Descoperă de-a lungul traseului Cabana Bâlea Cascadă, din județul Sibiu, aflată la o altitudine de 1234 m, Cabana Capra din localitatea Arefu, la 1585 m, și Barajul Vidraru.

 

Atracții deosebite de-a lungul traseului

 

Pe parcursul circuitului vei avea ocazia să descoperi cele mai importante atracții și simboluri ale României, care apar în cale, fie că este vorba de obiective turistice istorice, religioase, culturale sau naturale.

 

Itinerariul include vizita la Mănăstirea Hurezi, din Horezu, monument inclus în Patrimoniul Mondial la UNESCO, ce poartă hramul Sfinților Constantin și Elena, cea mai importantă ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, ridicată între ani 1690 și 1693.

 

Mănăstirea de maici din Polovragi, județul Gorj, o altă construcție impresionantă din secolul XVII, te așteaptă într-un cadru natural pitoresc, la poalele munților Polovragi, iar în apropierea sa vei avea ocazia să vizitezi și peștera cu același nume, din Cheile Oltețului.

 

Descoperă minunatele atracții ale orașului Alba Iulia, printre care se numără splendida sa Cetate Alba Carolina, ridicată în secolul XVIII pe Dealul Citadelei, faimosul Obelisc al lui Horea, Cloșca și Crișan, precum și Catedrala Încoronării, ce poartă hramul Sfintei Treimi.

 

Cetatea medievală a Sibiului te întâmpină cu atracții populare, precum Podul Minciunilor,care face legătura dintre Orașul de Sus și Orașul de Jos, Catedrala Mitropolitană Sf. Treime sau Turnul Sfatului, iar plimbările prin Piața Mare sau Piața Mică sunt ideale pentru a surprinde din farmecul deosebit al locului.

 

La Curtea de Argeș vei putea vizita una dintre atracțiile-simbol ale țării, mănăstirea ctitorită de Neagoe Basarab, între anii 1512 – 1517, de care se leagă faimoasa legendă a Meșterului Manole, unde se găsesc atât mormintele regale, după ce Carol I a transformat-o în necropolă pentru familia regală a României, cât și moaștele Sfintei Filofteia.

 

De Geanina Ichim

Europa prin Europa Travel

Oferte Speciale Circuit Transalpina – Transfagarasan – tarif: 550 Lei/persoana, 2 nopti de cazare cu mic dejun, in hoteluri/vile de 2-3*, transport autocar, insotitor de grup. *Oferta speciala – 10% reducere din tariful de baza pentru inscrieri pana la 10 Iulie 2017! Detalii pe www.europatravel.ro, call center 021-9407.

 

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter