Paul Ipate, invitat la „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi”

Publicat pe

Duminică, 10 martie, începând cu ora 11.00, la Librăria Cărtureşti din cadrul AFI Palace Cotroceni, actorul Paul Ipate va citi din „Odiseea. Repovestire după epopeea lui Homer' în cadrul proiectului  „Clasicii repovestiţi. Ateliere de lectură pentru copii isteţi', iniţiat de Curtea Veche Publishing şi sprijinit de Librăriile Cărtureşti.

 

Paul Ipate

Evenimentul face parte dintr-un proiect mai amplu – o serie de ateliere organizate timp de patru luni în şase oraşe importante ale ţării (Arad, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Iaşi, Timişoara) cu scopul de a face lectura atractivă pentru cei mici şi de a atrage atenţia asupra importanţei adaptării textelor la capacitatea lor de înţelegere.

Atelierele se adresează în principal copiilor cu vârste între 8 şi 11 ani şi fac cunoscute operele clasice repovestite pe înţelesul copiilor şi grupate în colecţia „Cărţile copilăriei' la Curtea Veche Publishing. Proiectul a ajuns la cea de-a doua luna de desfăşurare, iar povestea lunii martie este „Odiseea'. Astfel, cei mici vor afla despre peripeţiile eroului Ulise, care înfrânge în luptă Ciclopul mâncător de oameni, respinge vraja fermecătoarei Circe, călătoreşte în lumea întunecată a lui Hades, supravieţuieşte după ce ascultă cântecul vrăjit al sirenelor şi scapă din ghearele furiosului zeu al mării, Poseidon.

Durata unui atelier este de o oră şi jumătate. Participarea se face pe bază de înscriere la Librărille Cărtureşti (pentru Bucureşti, [email protected]) iar la un atelier se pot înscrie maxim 20 de copii. În taxa de intrare de 30 lei/copil+părinte vor fi incluse volumul pe baza căruia se ţine atelierul şi o diplomă de participare. Programul complet al atelierelor, precum şi adresele librăriilor unde vor avea loc, pot fi găsite pe site-ul editurii, www.curteaveche.ro.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter