Un pod de legenda si legenda unui pod”¦

Publicat pe

Este singurul pod natural circulabil din lume. Are o arcada groasa de piatra de 4 m si inalta de 22 m. Peisajul din jurul lui, dar si legendele care il insotesc iti taie rasuflarea. I se spune Podul lui Dumnezeu' si se afla in Romania.

Pentru pasionatii Dosarelor X' si a fenomenelor stranii, zona este irezistibila: in prezent, inca au loc evenimente neobisnuite pe pod. Multe masini care au ajuns acolo au ramas fara frane sau s-au prabusit in prapastie, dar, paradoxal, niciodata nu au fost inregistrate victime, chiar daca masinile au fost facute praf.

In comuna Ponoarele exista oferte de cazare, in caz ca doriti sa vizitati si alte obiective turistice din zona sau sa participati la Festivalul Liliacului care are loc la inceputul lunii mai. Nu, nu e vorba de liliacul de pestera, ci de cele 20 de hectare care constituie cea mai mare padure de liliac din tara.

Printre obiectivele turistice de vizitat se numara lacurile carstice Zatonul Mare si Zatonul Mic, care se afla de-o parte si de alta a podului. Primul (cel mai mare din Romania), desi are o adancime maxima de 20 de metri si o suprafata de aproape 2 kilometri patrati, pe timp de seceta seaca, iar cand ploua iese din adancuri, plin de mal, care-i da o culoare rosiatica, si dupa ce malul se depune la fund capata o nuanta de albastru pentru o anumita perioada de timp. Despre Zatonul Mic circula vestea ca ar fi fara fund, pentru ca nici un scufundator nu a reusit sa-l atinga…

Cu sau fara legende, cu sau fara mistere, Ponoarele si, in general, Mehedintiul reprezinta o zona care merita explorata pe deplin. Trece-o in agenda ta de vacanta!

Podul lui Dumnezeu este unul dintre cele trei poduri naturale din lume, unic pe plan mondial, fiind si singurul circulabil. Este o arcada de piatra groasa de 4 metri si inalta de 22, care are o lungime de 30 metri si o latime de 13, deschiderea fiind 9 metri intre cele doua capete. Celelalte doua poduri sunt cel din Franta de la L Ardech si cel din Statele Unite (cel mai mare, cu o inaltime de 88.4 m si cu o latime de 10 m).

Comuna Ponoarele este o localitate din judetul Mehedinti, aflata la 4-5 km de Baia de Arama. De aici, luand-o pe DJ670 ce duce spre Turnu Severin, drumul trece prin preajma vestitilor Codri de Arama si continua cu Rezervatia Naturala Ponoarele, rezervatie care cuprinde obiective turistice pe cat de rare, pe atat de interesante, cum ar fi Podul lui Dumnezeu sau Campul Afroditei.

In jurul acestui pod este tesuta o legenda interesanta. Conform mitului local, se spune ca in Pestera Ponoare salasluia odata Diavolul, iar oamenii, satuli de raul pe care il facea, au cerut ajutorul lui Dumnezeu care a prabusit tavanul pesterii.

Cu toate acestea, Diavolul a evadat pe cealalta gura a pesterii, cea care duce spre Lacul Zatonul Mare. Dorind sa scape de mania lui Dumnezeu, care il tragea dupa el, s-a agatat cu ghearele de varful dealului pesterii, formand santuri in calcar, care au fost denumite apoi, lapiezuri, Afrodita si Cleopatra.

In prezent acestea sunt admirate ca un fenomen carstic extrem de spectaculos. Ca si misteriosul lac din zona, supranumit lacul fantoma, deoarece jumatate din an poate fi admirat, iar cealalta jumatate dispare de pe fata pamantului.

Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Newsletter